NR. 4 / 2026
Cred că e potrivit, uneori, să ne întoarcem atenția către resursele vii și inepuizabile ale sensibilității noastre. Căci tocmai acestea, în destule cazuri, apar decisive pentru măsura în care noi înțelegem ce anume se petrece cu noi înșine și cu ceilalți. Mai abrupt spus, reușim de obicei să înțelegem anumite situații, mai ales omenești sau privind lumea vieții, atâta cât și așa cum le resimțim noi înșine.
ȘTEFAN AFLOROAEI
În prima parte a cărții sale, Fichte își propune să ajungă la cele trei principii ale doctrinei cunoașterii în totalitatea ei, cele care vor fi comune atât părții teoretice, cât și celei practice. Ele vor fi obținute pornind de la investigarea condițiilor de posibilitate ale celor trei principii ale logicii: principiul identității, al contradicției și al terțiului exclus.
Emil Cioran distinge net între conștiința estetică și cea tragică, considerând-o pe cea din urmă o formă superioară de conștiință care transcende impresia superficială și ridică experiența umană la nivel metafizic. Tragicul ia naștere din interferența dintre un factor obiectiv – o situație tragică exterioară – și unul subiectiv – o predispoziție interioară latent tragică.
ELENA RUSEI
DOSAR: STILUL ȘI OMUL
Este binele un monolit de virtuți? În mod curios, caracteriologiile au drept fundament viciile sau, dacă se preferă, păcatele omenești – lăcomia, lenea, trufia, invidia etc. Fiecare poate configura un caracter, o personalitate, un personaj, nefiind exclusă nici versiunea tare, de-a dreptul diabolică, a unei entități într-atât de imorale încât să întruchipeze toate viciile.
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU
Caracterele binelui. Aretomahia sau lupta virtuților
The Characters of the Good. Aretomachy, or the Struggle of the Virtues
Într-o perioadă mai veche, anterioară anului 1900, preocupările pe care le-am putea încadra, în prezent, în domeniul stilisticii erau amalgamate studiilor de retorică, poetică și versificație, în conformitate cu tradiția ce își are rădăcini în antichitatea clasică greco-latină.
VICTOR CELAC
Pornind de la celebra formulă a lui Georges-Louis Leclerc, Comte de Buffon: „Le style, c’est l’homme même”, reflecția critică obsesia modernă pentru progres, viteză și mișcare continuă, caracteristice lumii capitalismului târziu. Cultura contemporană transformă stagnarea într-o vină și împinge individul spre o permanentă autodepășire, producție și accelerare, într-o logică apropiată de idealurile futuriste ale lui Filippo Tommaso Marinetti.
Stilul reprezintă modul prin care sinele se exprimă în lume și nu este doar o creație liberă, ci și o descoperire a propriei identități. Fiecare persoană își dezvoltă un stil unic, influențat atât de libertatea individuală, cât și de biologie, experiență și tradiție culturală. Masculinitatea și feminitatea apar ca forme persistente de exprimare ale identității umane, legate de corp, instincte și memoria culturală, nu doar ca simple convenții sociale.
Philon: Dar, dragă Aletho, trebuie să recunoști că fără stil, artistul este invizibil. Stilul este pecetea geniului; este acea unitate de măsură care ne permite să recunoaștem mâna maestrului prin secole. Dacă „stilul este omul însuși”, așa cum spunea Buffon, atunci abandonarea lui este însăși abandonarea identității. Nu te temi că, refuzând stilul, refuzi însăși identitatea?
DIANA ROMAN și SERGIU ROMAN
Identitatea personală este creuzetul care face imposibilă existența unor cópii în sine, toate fiind autentice, după cum sugerează și un aforism celebru atribuit filosofului indian Rabindranath Tagore: „ecoul își batjocorește originea pentru a-și dovedi originalitatea”.
LIVIU COCEI
Stilul este urma pe care o lasă mintea ta pe imaginea lumii, ca zgârietura unui stylus pe o tăbliță cerată. Precum scrisul unui copil ce crește, stilul se rafinează în timp, devenind din ce în ce mai personal pe măsură ce îmbătrânim. Eram, în adolescență, ca mai toți, un colaj de trăsături de stil împrumutate de la alții, și nu mă refer aici neapărat la îmbrăcăminte, machiaj sau accesorii.
CRISTIANA POPP
Mintea este în strânsă legătură cu sinele și sufletul. Toate trei criterii definesc ființa umană. Emoțiile și trăirile care se află în mintea unui om sunt experiențele trecute prin suflet și sunt legate de sine. Stima de sine, spre exemplu, reprezintă scopul principal de întocmire a propriilor valori.
EUGENIA ZAIȚEV
Le style c’est l’homme scria Buffon în Discours sur le style. În Roma antică un stilus (sau stylus) era un obiect de scris care avea un capăt ascuțit și unul lat. De obicei, cel puțin vârful era făcut din metal. Era folosit pentru a scrie pe tăblițe de lemn acoperite cu un strat de ceară de albine (tabulae ceratae). Romanii, dar și grecii legau cu sfoară mai multe astfel de tăblițe.
ALEXANDRU POPP
Înțelegem noi – oamenii de ieri, de astăzi, de mâine – ce este arta? Desigur, o recunoaștem mai totdeauna; o căutăm adeseori; o experimentăm uneori. Dar îi înțelegem esența? Înțelegem de ce apare ea? Din ce necesitate, sau din ce reflex? Și cum, deși este creație a omului, de fapt îl definește și îl subordonează (poate într-o mai mare măsură decât alte activități/produse culturale)?
MIRCEA BĂDUȚ
Stil(ul), în literatură, este un termen care poate fi definit ca limbaj privit din punctul de vedere al caracteristicilor pe care le dezvăluie, iar în mod similar, prin analogie, în alte arte, un fel sau o metodă de lucru caracterizată prin trăsături dosebitoare.
Copia digitală pare ideală pentru conservare. Ea poate fi multiplicată fără pierderi, transmisă instantaneu, stocată în mai multe locuri și protejată, teoretic, de degradarea fizică directă. Un manuscris se îngălbenește, o peliculă se deteriorează, o statuie se erodează; în schimb, un obiect digital poate rămâne identic cu el însuși chiar și după realizarea a mii de copii.
ROBERT CORAVU
[…] stilul ajunge să mă absoarbă, făcându-mă una cu el până la punctul în care devenim identici, doar că în loc să emane el din mine, ajung să eman eu din el, iar de-aici la manierism e numai un pas și puține lucruri pe lume sunt mai sinistre decât «manierismul genuin».
CĂTĂLIN MARIN
Bine-a zis cine-a zis că ne naștem originali, dar devenim niște cópii. Odată cu vârsta, odată cu imersiunea noastră în societate, ne transformăm în purtători ai valorilor altoite, induse sau impuse de alții, pe care le acceptăm și le asimilăm necritic, fără a le examina cu precauție și cu o doză de scepticism.
UVERTURA
După cum se poate constata, trecerea spre secolul XX nu este bruscă şi nici forţată. Dimpotrivă, prin tranziţii pe care le putem descifra, prin ecouri sesizabile ale trecutului (cum ar fi neoclasicismul, postromantismul), ea răspunde unor necesităţi complexe ale limbajului artistic, implicit cel muzical, în care perioadele revolute se înlocuiesc treptat cu înnoiri.
CRITICOSCOP
În peisajul filosofic autohton, Cristian Ifode reușește să se impună ca autor care încearcă, e drept, țesând o deasă pânză de referințe filosofice, să propună o formă de reflecție pe temele perene ale iubitorilor de înțelepciune: altruism, virtute, curaj, iubire, ură.
MARIA CERNAT
Violență și animalitate. Explorări fenomenologice (Editura Spandugino/Zeta Books, 2022) a filosofului Cristian Ciocan, unul dintre cele mai reputate nume din câmpul fenomenologiei românești, este o carte compusă ca o bijuterie șlefuită de erudiție, rigoare și dorința nestăvilită de claritate. Impresia de freshness și trepidație contemporană, impecabilitatea editării răzbat din fiecare pagină.
DAN ALEXANDRU CHIȚĂ
Radu avea de toate: bonomie sapiențială, umor neaoș, condimentat cu destule ardelenisme picante și picarești, dar și disciplina scrisului sau înțelegerea textului (al său sau al altora) drept un complex sistem de reguli, semne, simboluri și interferențe livrești. Radu intuise foarte bine ceea ce un alt critic literar fancez, Phillipe Sollers, a făcut-o atunci când a afirmat că scrisul literar este o experiență a limitelor, un cumul desemnificații și prezențe, dar și o explorarea a limitelor cunoașterii, sensibilității și limbajului.
SAVU POPA
Se poate observa, încă de la început, caracterul pictural al scrierii Didactica Nova ce înglobează, caz singular în ansamblul operei lui Radu Petrescu, autobiografia în roman. Amintirile sunt reliefate prin descrieri ce forţează integrarea vieţii în literatură „un şir de imagini cu mine, care se clădesc unele peste altele şi unele în spatele altora”, încercând întoarcerea în trecut ca modalitate de re-cunoaştere a lumii prin scris
În momentul de față, foarte mulți oameni sunt îndrăgostiți, iubesc pe cineva, sunt într-o relație sau sunt doar îndrăgostiți de cineva sau au un crush pentru cineva. Cea mai mare parte a culturii planetare este monogamă în materie de sexualitate. Cel puțin la nivel instituționalizat. Știm, pentru heterosexuali există mariajul monogam și a existat vreme de milenii în diverse grade.
ALEXANDRU IONAȘCU
VERSURI
Poezie
Cine sunt eu pentru mine însumi? / Doar una din senzațiile mele. / Inima mea se golește fără să vrea, ca o găleată găurită.(Fernando Pessoa) /
Eu cred, Fernando, că suntem toate senzațiile noastre, / prezente și trecute – / vezi bine că toate ne bucură sau ne dor, / fie și prin apele tulburi ale amintirii, / iar tot ce e trăit nu poate fi des-trăit.
ANGELA MARTIN
Poezie
Noaptea privesc ferestrele./ Se aprind ca niște felinare / iar dincolo de sticlă / mișcările oamenilor încep să curgă lent / ca o poveste scrisă în tihnă. / Ferestrele pun o aură în jurul trupurilor / o lumină caldă care îi desprinde de lume / și îi așază în rama adevărului.
GABRIELA BOTICI
Poezie
O privire îmi dă târcoale zilnic / Duhnind a reproș colorat în pasteluri de avort și sinucidere, / Nu mai știu la ce sunt buni ochii: pentru a avea sau pentru a privi / Toate primăverile trăite mi se par câștigate la o ruletă rusească / În care doar funia din casa spânzuratului câștigă / Blat ontologic făcut de o auroră cu sticlele ei de votcă / Depresia : prima afirmare a ne-rostului cărnii de pe noi sau o plăcere oedipiană ?
Toţi oamenii care locuiesc la mine în cap / cu care mă trezesc zilnic şi adormim împreună / şi de multe ori mă ţin trează până când / învăţ fiecare insomnie pe de rost / până ce toate insomniile devin una singură de neamintit
NIA DAMIAN
