ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Savu Popa

Un meteorolog al imaginației

A trecut aproape un an de la moartea lui Radu Țuculescu, când scriu aceste rânduri. Discuțiile referitoare la cărți și destine literare, despre care voi vorbi în legătură cu romanul Umbra penei de gâscă, au consolidat multe dintre prieteniile autorului, bune prilejuri de îmbogățire culturală, dar, mai ales, umană.

Radu avea de toate: bonomie sapiențială, umor neaoș, condimentat cu destule ardelenisme picante și picarești, dar și disciplina scrisului sau înțelegerea textului (al său sau al altora) drept un complex sistem de reguli, semne, simboluri și interferențe livrești. Radu intuise foarte bine ceea ce un alt critic literar fancez, Phillipe Sollers, a făcut-o atunci când a afirmat că scrisul literar este o experiență a limitelor, un cumul desemnificații și prezențe, dar și o explorarea a limitelor cunoașterii, sensibilității și limbajului. De aici, impresia că, pentru Radu, textul a fost mereu un organism viu care respira un aer insolit, jovial, hazliu și fantezist, prin toți porii semnificațiilor. De altfel, în activitatea sa literară, deprinderea meșteșugului structurării și descifrării mecanismului textual se îmbina cu cel al plăsmuirii unor universuri  fantaste, absurde sau pline de o sensibilitate vivantă, molipsitoare pentru cititor, dar și pentru critic. Recenziile, cronicile sau studiile dedicate cărților sale, de-a lungul vremii, conțin interpretări creative ale unor critici care au reușit să înțeleagă sau să se integreze în atmosfera enigmatică, ireală a multora dintre aceste scrieri labirintice care îi poartă semnătura.

Viața sau Lumea ca Text sunt, indiferent de variațiuni și intuiții, cele două mari teme ale operelor sale epice, fie că vorbim despre universul rural-folcloric, plin de pitoresc matern (Povestirile mameibătrâne), fie că vom călători pe meridianele unei istorii zbuciumate, însă transfigurate în cheie fantastă (Ora păianjenului, Degetele lui Marsias sau Umbra penei de gâscă) sau ne atrage atenția păienjenișul unei intrigi polițiste, pigmentate cu mult umor, absurd și fantezie funambulească (Crima de pe podul Garibaldi, Femeia de marțipan, Luna gheboasă, Gudrun sau Uscătoria de partid). Strategia (sur)prinderii cotidianului în plasa de păianjen a textului a ținut, în cazul scriitorului, de subtilitățile și de resursele unui imaginar capricios uneori, maleabil în măsura în care scriitorul a reușit să îl îmblânzească, să îl modeleze, oferindu-i forme sau identități insolite. Metamorfozele fanteziei, în fiecare carte/poveste, redau culorile unui exotism suprareal, capabile să genereze spectaculoase arhitecturi fantastice ale unor lumi grotești și întunecate, obișnuite sau tensionate, în egală măsură.

Dacă pentru Borges, universul era perceput ca o imensă bibliotecă, pentru Radu, fiecare experiență credibilă sau incredibilă, fiecare destin spectaculos sau tern al propriilor sale personaje, precum și fiecare întâlnire cu prietenii scriitori, în viața reală, au constituit premisele unui Text. Întocmai ca anumite personaje, autorul lor a fost un detectiv atent, scrupulos,  histrionic și versatil, mereu în formă și în forță creativă, capabil să suprindă, abia imperceptibile uneori, frecvențele epifanice ale unei lumi mult prea atinse de zgura deriziunii. Pactul cu Textul a presupus o continuă prelucrare și redimensionare  imaginativă, stilistică și afectivă a realității bogate a Clujului, a împrejurimilor acestuia, dar și a altor locuri din străinătate, unde Radu își plasează acțiunea romanelor sale. Textul poveștii sau povestea textului a reprezentat un permanent circuit al continuității între scrisul vieții și viața scrisului, în măsura în care autorul trăia scriind (foarte multe fotografii postate pe pagina sa personală ni-l arată, mai ales în perioada bolii, în pat, scriindu-și proza de mână, citeț și adunat, pe zeci de foi de caiete studențești), dar și scria trăind asumat o existență mereu activă în sensul documentării, interpretării și imaginării conexiunilor dintre realitate și ficțiune.

Dincolo de o intrigă aproape polițistă, plină de enigme și de întunecimi ale caracterului uman, rețetă deja omniprezentă în epica lui Țuculescu, romanul Umbra penei de gâscă are o dimensiune în plus, cea metaforică. Este vorba de metafora Cărții și de consecințele ei asupra vieților și locurilor evocate. Personajele romanului, funambulești, joviale, personalități neaoșe sau, pe alocuri, ușor fantaste prin aerul de colocvialitate onirică pe care îl afișează, par cu toții născuți sub o zodie livrescă. Într-o formă sau alta, cartea, biblioteca, scrisul literar sau practica lecturii le-au determinat parcursul vieții și al firii. Putem, astfel, vorbi de cel puțin două căi de lectură. Una concretă, implicată în universul cărților care atrag aceste personaje cu forța magnetică a unei fascinații stranii. Cealaltă este o așa-numită arhilectură care transcende granițele livrești și care devine un permanent act de lectură și relectură a vieții fiecăruia dintre ei, citită pe măsură ce se scrie cu fiecare episod mai blând sau mai tensionat, mai comic sau mai grav, pe parcursul narațiunii.  Aproape fiecare viață evocată în aceste pagini pendulează între cunoaștere și primejdie, între lumină și întuneric, între banalitate și magie.

Pătru Pătruț, generalul Bukow, Teofil, călugărul orb, Petre Cubar, Iță Barabă, dar și spații, precum biblioteca mănăstirii, biblioteca enigmaticului prinț de la Castel sau tipografia lui Damaschin sunt influențate de mirajul Cărții care întemeiază legături, sporește misterul lumii din jurul lor, instaurează un Prezent atemporal, care șterge granițe, inechități, incertitudini, dezvăluind un spațiu al intersectărilor dintre aparențe și esențe, dintre real și ficțional, dintre adevăr și minciună. Așa cum multe dintre personajele lui Camil Petrescu capătă o experiență hipnotică, fiindcă au reușit să vadă ideile, fapt care le va marca existența și cunoașterea, personajele amintite mai sus au reușit să vadă Cartea, ca spirit modelator al lumii, al temperamentelor și al imaginaților acestora. O astfel de inefabilă vedere va avea consecințe pe măsură.

Viața lor, dar și realitatea locurilor în care trăiesc va fi amprentată de mister, alegorie, paradoxuri și incertitudini. De asemenea, faptele, gesturile, capcanele destinului fiecăruia, schimbările intempestive de climat social, istoric, politic, dar și povestirile/poveștile pe care le transmit de la unul la altul, toate acestea alcătuiesc tabloul unei lumi atemporale, în mijlocul căreia biblioteca reprezintă un axis mundi semnificativ. Reprezintă, practic, lăcașul Marii Povești, oferind unor experiențe ascunse în sipetul imaginației, ,,șansa de a fi în sfârșit experimentate”, cum frumos spune Richard Kearney, în cartea sa Despre povești, un eseu al elogiului și al istoriei diferitelor forme de narațiuni care au marcat omenirea.

Izolat, în mod prielnic, în turnul de fildeș al Poveștii, Radu a fost mereu un meteorolog al imaginației, capabil să surprindă, să simtă orice schimbare, oricât de imperceptibilă, a climatului propriilor personaje, a aventurilor acestora, dar și al unui imaginar care continuă să fascineze și să îmbogățească viețile cititorilor săi. Cine nu l-a cunoscut pe Radu în viața reală, are pilejul să îi citească degrabă cărțile. Dincolo de masca fiecărui personaj se află un chip al personalității scriitorului.

Textul face parte din postfața la cartea Umbra penei de gâscă de Radu Țuculescu, 
Editura Pentru Artă și Literatură, 2026

INDICAȚII DE CITARE:

Savu Popa, „Un meteorolog al imaginației” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 4/2026

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.