
Nia Damian, Noeme
Aproape toţi
Toţi oamenii care locuiesc la mine în cap
cu care mă trezesc zilnic şi adormim împreună
şi de multe ori mă ţin trează până când
învăţ fiecare insomnie pe de rost
până ce toate insomniile devin una singură
de neamintit
Toţi oamenii care locuiesc la mine în cap
şi-au amenajat un spaţiu al lor în anatomia mea
şi un timp al lor
ei vin pe rând să-mi spună lucruri
şi eu să le spun lor
şi nici unul nu pare să țină minte ce ne spunem
decât în capul meu
Toţi oamenii care locuiesc la mine în cap
trăiesc mai degrabă după regulile lor
decât după ale mele
fiecare are obiceiurile lui
dar parcă devin şi ale mele
Toţi oamenii care locuiesc la mine în cap
mai ies câteodată de-acolo
uneori îmi coboară pe tâmple şi rămân agăţaţi
ca nişte gânduri agăţătoare
dacă nu cumva îmi cad pe obraji
şi se prind de inimă
şi cu greu se desprind
şi mai sunt oamenii care stau
în cea mai ascunsă celulă a creierului meu
ca într-o celulă
Şi toate întâmplările din viaţa mea
stau tot în capul meu
în chip de oameni
Toţi oamenii care locuiesc la mine în cap
şi pe care îi întâlnesc arareori pe stradă
alteori prin vise mai închise mai deschise
iar pe alţii nu-i întâlnesc niciodată
de parcă n-ar exista pe faţa pământului
de parcă n-ar exista decât în capul meu
mai orbicular decât pământul
Toţi oamenii care locuiesc la mine în cap
şi care vor pleca atunci când voi pleca şi eu
sunt până la urmă oameni de treabă
în fiecare zi îmi dau de lucru
Procrastinare
Stau pe gânduri
cu douăzeci de picioare
și douăzeci de mâini
Nu fac diferențe între
membrele superioare
și membrele inferioare
Amân până și amânarea
Se lasă de scris pana de scris
Pe umeri se iscăleşte
din zbor o pasăre
în fiecare zi alta
Generații întregi
de autografe ovipare
pe a mea procrastinare
Om de lut
mâncasem argilă
și băusem apă
făcusem din mine
un om sedimentar
ca să uit că sunt
nu trebuia decât
să fiu ca lutul
în mâna olarului
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 4/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.


