A apărut numărul 6/2026 al revistei Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare, un număr dedicat uneia dintre cele mai vechi, mai dificile și mai importante întrebări ale filosofiei: ce este binele?
Numărul se deschide cu trei contribuții filosofice importante.
În „Locul ales al confruntării cu sine”, Ștefan Afloroaei reflectează asupra acelei disponibilități singulare prin care omul își poate pune în discuție propria viață mentală, propriul mod de a fi și lumea sa trăită.
În „Când în sfârșit viața privește filosofia”, text care constituie prefața volumului lui Horia Vicențiu Pătrașcu, Cum să devii nemuritor. Studii de thanatologie filosofică, Dorin Ștefănescu pornește de la dificultatea reprezentării vieții și de la contrastul dintre discreția ei aproape invizibilă și luxurianta imagistică a morții. Filosofia este astfel întoarsă către ceea ce riscă uneori să piardă din vedere tocmai prin încercarea de a-l gândi: viața însăși.
În „Noica și neokantianismul”, Dragoș Grusea investighează sursele mai puțin cercetate ale ontologiei noiciene și apropie interpretările date de Constantin Noica lui Kant și Platon de tradiția Școlii neokantiene de la Marburg.
Dosar: Ideea de bine
Dosarul propriu-zis este deschis de Horia Vicențiu Pătrașcu, cu eseul „Cercul vicios (și sacru) al binelui”. Pornind de la sensul originar al cuvântului templum, de la actul alegerii și al delimitării unui loc sacru, textul urmărește felul în care orice ordine morală își instituie propriile criterii ale binelui și răului. Dincolo de binele normativ, autorul caută însă posibilitatea unei bunătăți înțelese ca îngăduință, blândețe, măreție sufletească și capacitate de a face loc alterității.
În „Cum se naște bunătatea și de ce ne poate face nemuritori”, Cristiana Popp pornește de la una dintre cele mai simple și, în același timp, mai greu de împlinit aspirații omenești: aceea de a fi un om bun. Bunătatea apare nu ca declarație abstractă, ci ca luptă interioară, ca exercițiu și ca posibilitate de a rămâne în memoria și în viața celorlalți.
Liviu Cocei, în „Dorul filosofiei sau despre binele care nu se impune”, Liviu Cocei pornește de la volumul lui Doru Căstăian, Darurile filosofiei. Ghid pentru o minte limpede, o carte care apropie marile întrebări și domenii ale filosofiei de cititorul tânăr și, în general, de publicul nefamiliarizat cu limbajul filosofic specializat. Autorul articolului observă că, dincolo de cărțile care impresionează prin sofisticare sau ermetism, există și scrieri care îndeplinesc o misiune poate mai modestă în aparență, dar esențială: aceea de a face filosofia accesibilă tuturor.
În amplul studiu „Între ideea de absolut și «un impuls moral intuitiv» sau despre bine, bunătate, compasiune, generozitate”, Iulian Cătălui urmărește diversitatea definițiilor și reprezentărilor binelui, de la aspirația către un reper absolut până la formele concrete ale comportamentului moral și ale solidarității umane.
Amalia Diaconeasa, în „Relativitatea binelui, mai ales biologic”, discută universalitatea distincției dintre bine și rău, fără a pierde din vedere caracterul contextual al definițiilor morale. Perspectiva biologică și antropologică apropie binele de conservarea vieții, de adaptare, de interesul comunității și de împrejurările concrete în care oamenii trăiesc.
În „Bunătatea ca neputință”, Cătălin Marin propune o răsturnare provocatoare a reprezentării obișnuite a bunătății. Este bunătatea expresia unei forțe morale sau poate fi și rezultatul incapacității de a răspunde răului prin rău? Poate fi ea aleasă și cultivată sau aparține unei structuri mai adânci a intenției omenești?
Eseul lui Christoph Solstreif-Pirker, „A privi în abis”, publicat și în versiunea originală germană, „In den Abgrund schauen”, privește bunătatea prin relația cu vulnerabilitatea celuilalt. A privi suferința fără a întoarce capul, a răspunde chemării venite din abisul celuilalt și a accepta riscul acestei apropieri devin gesturi prin care umanul poate atinge sacrul.
Pornind de la povestea lui Filemon și Baucis, Alexandru Popp vorbește, în „Despre bunătatea în act”, despre ospitalitate, modestie și generozitate. Bunătatea nu este aici un principiu contemplat de la distanță, ci un gest concret, săvârșit fără calcul și fără certitudinea unei răsplăți.
În „Când bunătatea adoarme”, Diana Baraboi examinează bunătatea din perspectivă creștină, ca disponibilitate de a-i ajuta pe ceilalți, ca blândețe, iertare și veșmânt spiritual al virtuții. Titlul însuși avertizează însă că bunătatea poate fi uitată, amânată sau adormită într-o lume dominată de grabă, conflict și indiferență.
Diana Roman, în „Bunătatea imaginilor. Despre grijă, atenție și timp în cultura vizuală contemporană”, mută discuția în câmpul artei și al culturii vizuale. Într-o epocă în care imaginile sunt consumate și înlocuite cu repeziciune, creația artistică poate deveni o formă de grijă: ea ne obligă să încetinim privirea, să acordăm timp și atenție și să ne modificăm, fie și discret, modul de a înțelege lumea.
În „Bine şi Rău în desăvârșirea creativă”, Eugenia Zaițev urmărește raportul dintre predispoziția morală, natură și creație. Activitatea creatoare apare ca posibilitate de modelare interioară, de desăvârșire a persoanei și de cultivare a orientării către bine.
Dorian Furtună, în „Sacrificiul ca expresie a bunătății și a virtuții”, discută una dintre formele supreme și cele mai problematice ale comportamentului moral: renunțarea la sine în favoarea celuilalt. Sacrificiul pune la încercare granițele dintre altruism, datorie, eroism, iubire și sensul pe care omul îl acordă propriei vieți.
Dosarul se încheie cu eseul lui Mat Messerschmidt, „Bunătatea în Stăpânul Inelelor: Frodo Baggins este eroul de care avem nevoie”, publicat și în versiunea originală engleză, „Goodness in The Lord of the Rings: Frodo Baggins Is the Hero We Need”. Frodo este interpretat nu ca erou al forței triumfătoare, ci ca întruchipare a milei, a rezistenței morale și a refuzului de a reproduce răul împotriva căruia luptă. Bunătatea devine astfel o formă de eroism discret, fragil și cu atât mai necesar.
Criticoscop
Dincolo de dosarul tematic, rubrica Criticoscop oferă o serie de analize dedicate tehnologiei, societății, politicii, literaturii, muzicii și teatrului.
În „Vacanțe algoritmizate”, Robert Coravu analizează felul în care tehnologia, platformele digitale și sistemele de recomandare transformă călătoria contemporană, orientând alegerile, traseele, experiențele și chiar imaginile prin care ne construim amintirile.
Gelu Sabău, în „Națiune, naționalism și globalizare la început de secol XXI”, discută cartea lui Yael Tamir, De ce naționalism?, și examinează revenirea naționalismului și a suveranismului în societățile occidentale, pe fundalul tensiunilor produse de globalizare.
În „Progresismul competițional și olimpiada autenticității”, Maria Cernat propune o critică a modului în care identitatea, autenticitatea și radicalismul politic ajung să fie transformate în forme de competiție simbolică și în instrumente ale prestigiului social.
Dan Alexandru Chiță, în „Nevolnicia istorică”, scrie despre romanul Viața și aventurile lui Salavin de Georges Duhamel, o operă care anticipează neliniștile existențiale dezvoltate ulterior de Sartre și Camus și care își păstrează, după un secol, tulburătoarea modernitate.
În „Îndrăzneala lui Pavese”, Dan Pătrașcu analizează relația aproape imposibil de separat dintre biografia și opera lui Cesare Pavese. Meseria de a trăi apare nu doar ca jurnal, ci ca document al unei experiențe existențiale radicale, în care viața și scrisul se contopesc.
Mircea Băduț, în „Interacțiunea cu coarda chitarei”, pornește de la gestul aparent simplu al producerii sunetului pentru a analiza mecanica, limbajul și particularitățile tehnice ale interacțiunii dintre interpret și instrument.
Numărul cuprinde și cronica de teatru semnată de Roxana Pavnotescu, „Unchiul Vania, scene din viața la țară”, dedicată spectacolului realizat de regizorul Dmitry Krymov la teatrul experimental La MaMa din New York: o reinterpretare îndrăzneață a piesei cehoviene, transformată într-o comedie noir cu rezonanțe contemporane.
Versuri
Ca de fiecare dată, revista se încheie cu poezie.
Angela Martin semnează poemul „Deținutul meu era nevinovat”, o întoarcere către fluviul copilăriei și către geografia interioară a memoriei.
În „Lumina din desiș”, Gabriela Botici caută ideea binelui la granița dintre tihna cărților și tumultul unei lumi alcătuite din pași grăbiți și chipuri trecătoare.
Mulțumim autorilor, colaboratorilor și cititorilor care fac posibilă apariția revistei!
Lectură plăcută!
Numărul 6/2026 poate fi citit aici:
