Hittiţii, contemporanii noştri
Acum 3500 de ani, în podişul Anatoliei şi nordul Siriei, se dezvolta o civilizaţie care a rămas în istorie pentru primul tratat de pace şi o limbă indo-europeană nu prea diferită de limbile noastre de aici din Europa. Mă refer la civilizația hittiților. Deși nu la fel de celebri precum popoare din Orientul antic ca sumerienii, asirienii sau perșii, hittiții au influențat civilizațiile din jurul lor, sunt menționați în Biblie și, așa cum vom vedea aici, unele dintre miturile și ritualurile lor seamănă destul de mult cu miturile și zeitățile din Teogonia lui Hesiod. Pentru început, să spunem ceva despre apartenența hittiților la marea familie culturală a indo-europenilor.
Prima populație indo-europeană stabilită în podișul Anatoliei se numea și vorbea o limbă numită hattili. Cercetătorii cred că hatti sunt protohittiții, peste care a venit o serie de limbi indo-europene precum luviții cu limba lor numită luvi sau luvită, nefiind vorbită de triburile nesite sau hurriții care vorbeau hurlili. Știm că toate aceste triburi hitite vorbeau limbi indo-europene datorită activității orientalistului ceh Bedrich Hrozny, cel care a descifrat cuneiformele hitite și ne-a deschis calea studiului unei literaturi, dacă nu la fel de extinsă precum cea asiro-babiloniană, cu siguranță relevantă pentru contemporaneitatea noastră. În antologia lui Constantin Daniel şi Ion Acsan, primul text hittit prezentat se numeşte ,,Mitul lui Telepinus’’, fiul zeului furtunii. Furios că nu îngăduie niciun amestec străin, zeul Telepinus își părăsește orașul de cult în grabă și totul în urma lui decade, câmpul nu mai dă roade, turmele sunt sterpe și chiar oamenii înșiși au uitat cum se cresc copiii. Zeului furtunii și ceilalți zei din panteonul hittit îl caută pe Telepinus dar nu-l pot găsi, apoi apelează la zeița Kamrusepas și ritualul ei de purificare îl îmbună pe zeul care și-a abandonat responsabilitățile. O parte din acest ritual de purificare este demn de redat: ,,Așa cum mierea este dulce, iar smîntîna este moale, întocmai și sufletul lui Telepinus, să fie dulce și moale!’’ Întoarcerea zeului în cetatea sa readuce totul la viață, turmele redevin fertile, câmpurile dau roade și ,,mama a avut grijă de copilul său’’. Faptul că un rit de purificare este performat de o zeiță ne spune că şi în Orientul antic se credea că masculinitatea este determinată de valori culturale, nu este neapărat ceva biologic şi chiar şi o societate condusă de bărbaţi ar fi mai paşnică dacă s-ar orienta după valori precum blândeţea şi sensibilitatea.
Într-un alt mit, zeul Kumarbi doreşte să-şi înlăture fiul generând o fiinţă de piatră aflată parţial în mare şi cu partea superioară a corpului atingând cerul. Fiul astfel atacat este zeul furtunii numit Teşub, cel mai important zeu din lumea hittită. Unele mituri hittite amintesc de mitologia Greciei antice, precum mitul lui Cronos devorându-şi fiii, cum este acelaşi zeu Kumarbi devorând părţi din tatăl său. Tot zeul Kumarbi apare într-un mit destul de ciudat şi de original, numit mitul lui Ullikummi, un text în versuri care narează zămislirea unui monstru de piatră în urma unui contact sexual între zeul Kumarbi şi o stâncă imensă – aş fi curios cum ar reda cinematografic Christopher Nolan un asemenea mit. Din nefericire, tăbliţele cu aceste texte mitologice hittite au supravieţuit doar parţial, multe fragmente sunt lipsă sau textul nu este lizibil, fragmentarism ce concordă foarte bine cu istoria Imperiului Hittit, distrus în secolul al XIII-lea î.e.n. de Popoarele Mării, adică sfârşitul Epocii Bronzului. Şi cum zeii Antichităţii sunt şi o reprezentare a puterii politice piramidale, luptele dintre zei înrudiţi din acelaşi panteon ne spun ceva despre instabilitatea puterii politice din lumea hittiţilor. Agresivitate masculină şi lupte politice fratricide, iar instabilitatea socială declanşează dezastre climatice, lumea hittiţilor nu este prea diferită de a noastră.
Bibliografie
Tăbliţele de argilă. Scrieri din Orientul antic,traducere, prefaţă, cuvânt înainte şi note de Constantin Daniel şi Ion Acsan. Bucureşti: Editura Minerva, 1981.
Sursa imaginii: Wikipedia
