Roxana Pavnotescu

Unchiul Vania, scene din viața la tară

Teatrul experimental off-Broadway La MaMa revine cu o nouă producție a regizorului rus Dmitry Krymov, „Uncle Vanya, scenes from country life” – o versiune îndrăzneață a dramei cehoviene, transfigurată într-o comedie noir, cu rezonanțe în delirul idiosincrasic al lumii contemporane.

Krymov deconstruiește piesa în cheia lui manieristă centrată pe idei într-o reprezentare ludic-suprarealistă deservită de gag și dialog intertextualizat. Reprezentația vine cu același gen de artefacte prezente în producțiile lui Krymov: pancarte din carton, animale gigantice, mecanisme mobile, desene, într-un susținut comic de situație și limbaj.

Procedeele adoptate de artist în această producție sunt prin excelență șarja și tehnica absurdului. Personajele sunt epurate de învelișul lor psihologic și afectiv, devenind niște fantoșe care declamă stări în extremis, obsesive, desprinse din momentele esențiale ale dramei: sentimentul iubirii neîmpărtășite, al pierderii, al dorinței deșarte, al unei existențe serbede și vieți irosite, fără strălucire și mai ales fără iubire.

Scena modestă și pătrățoasă a sălii Ellen Stewart e adecvată decorurilor compozit-minimaliste  ale regizorului. Un spațiu vid, cu  trei laturi expuse audienței, e invadat de o drezină – un cărucior teleghidat –  ce rulează înainte și înapoi pe o traiectorie fixă, ca pe o șină imaginară. Căruciorul intră și iese purtând câte un carton-pancartă cu inscripții care anunță locul, timpul sau momentele acțiunii.  Primul carton ne avertizează că scena e goală (“Empty stage”); deci să nu ne așteptăm la cine știe ce decor sau poate e un candid și ironic eufemism pentru lipsa de conținut a scenei, în sensul tradițional al reprezentării.

Dispozitivul revine, fixând timpul și spațiul demersului: „summer”,  apoi „ countryside”. Precizările corespund decorului restrâns la o schiță în tuș desfășurată pe întregul și singurul perete din fundalul scenei: un peisaj campestru cu case modeste, garduri și poteci.

Treptat, staticul peisaj și frusta scenă  se animă, mai întâi auditiv – se aude mugetul unei vaci, zumzet de albine, behăituri de oi, guițat de porc. Urmează o succesiune de tablouri ce ar vrea să reprezinte scenele vieții la țară a unchiului Vania – așa cum ne anunță titlul acestei producții. Dar descoperim destul de repede că nu unchiul Vania (Zach Fike Hodges) este protagonistul acestui demers, ci Elena (Shelby Flannery), a doua soție tânără și fermecătoare a cumnatului său, profesorul  Serebryakov. În jurul Elenei, gravitează pe rând toate personajele, căutând consolare și compasiune pentru suferințele, obsesiile și pierderile lor.

Prin urmare, scena începe să se aglomereze, nu cu decoruri, ci cu personaje. Interiorul intim cehovian se mută în exterior, poate într-o curte la țară, pentru că primele personaje care apar sunt o găină gigantică (MaryKate Glenn) și albă, însoțită de puiul ei de pluș, blond care se mișcă teleghidat ca o jucărie cu cheiță.

James Ensor – The Intrigue (1890)

Penajul stufos al găinii e replicat în pălăria cu pene a Elenei care sosește într-o toaletă sobră și elegantă din care nu lipsește umbrela – un Mary Poppins ce tocmai a aterizat pe meleagurile  câmpenești. Cromatica contrastantă a scenei – rochia neagră a Elenei, găina albă, podeaua albă  – o reproduce pe cea a schiței din fundal. Găina o întâmpină pe Elena care se schimbă în ținută de vară, etalându-și dessous-urile de mătase, rochița mini, sutienul și pălăriuța, expuse ostentativ pe podea. Apariția vestimentară seducătoare – un dezabie decoltat, cu volănașe și ciorapi cu danteluțe peste genunchi – simbolizează exercitarea farmecelor Elenei asupra șirului de personaje ce se adună pe scaune în spatele ei, ca la cinematograf: doctorul Astrov, vecinul prieten, Telegin, unchiul Vania și mama sa, perechea zoomorfă – personaje introduse de Krymov –  găina albă și consortul ei, un cocoș la fel de gigantic și negru ca pana corbului, dădaca cu rol  de bucătăreasă, profesorul Serebryakov și Sonia, fata lui  din prima căsătorie.

Intră din nou drezina ce anunță un roi de muște cu care Elena se luptă disperată; își scutură părul din care cade o ploaie de insecte moarte. Atacul se potolește după ce intervine doctorul Astrov (Javier Molina), vânturând muștele cu cartonul  pe care scrie „a lot of flies”. Astrov e direct și seducător; aduce în discuție calitatea operelor profesorului căzut în dizgrație, lecturând dintr-un ziar cu care o atinge agresiv și repetitiv pe Elena în părțile ei erogene. Actul de seducție se încheie cu un orgasm vocalizat al acesteia.

Relațiile dintre personaje și intriga sunt  configurate  de o succesiune de duete – gag.  Personajele își așteaptă cuminți rândul să interacționeze cu Elena când ocupă scaunul  de lângă ea – ca într-un confesional.

Euforia cartoanelor continuă. Personajele sunt anunțate prin fluturarea unei pancarte pe care stă înscris numele lor, uneori după ce intervin în dialog, lăsând loc audienței să le ghicească identitatea. Când zăpăcitul Telegin își rostește cu greu numele, ”Ilia Ilici …”, Sonia îi caută „identitatea” prin grămada de pancarte.

Toate personajele trec într-o formă sau alta prin brațele Elenei. Când îi vorbește despre pasiunea ecologică a doctorului Astrov și despre indiferența față de ea, Sonia i se așază în poală, sugerând ideea de intimitate pe care Elena o induce în raport cu interlocutorii săi. .   

Vania e bâlbâit, timid și patetic, prins între supra-eul maternal și propensiunea erotică către Elena. Orice acțiune sau gest al său trece prin vizorul mamei intransigente. Procedeul este mimul: personajele își vorbesc la ureche și mama aprobă dând din cap.

Profesorul e interpretat de un pitic – o reprezentare metonimică a calităților sale morale și științifice. El vorbește despre diferența de vârstă dintre el și Elena, în timp ce suntem confruntați cu alăturarea lor fizică într-un tablou grotesc: Elena cu picioarele lungi și dezgolite și profesorul așezat pe un scaun înalt, bălăbănindu-și-le prin aer pe ale lui.

Cocoșul, cu un aer războinic, de macho,  scoate din teacă un penis alb și se cațără pe spinarea găinii; urmează o coțăială energică susținută de strigătele de extaz ale celor două galinacee. Momentul se vrea un preludiu pentru pasionalul episod erotic care va urma între Astrov și Elena.

Găina–mamă își deapănă învelișul de pene și fumează din greu, deplângând pe umărul Elenei soarta celorlalți pui mâncați de uliu.

Dădaca-bucătar se așază și ea lângă Elena și jumulește puiul cel blond  – cel pe care l-am  privit zburdând pe  scenă sub garda atentă a mamei găină – într-un act ritualic.

Krymov transfigurează drama într-un comic grotesc, aportul cehovian rămâne pur atmosferic, pentru că aspectul tragic al demersului e transferat familiei de galinacee, prin sacrificiul teribil al puiului dedicat supei profesorului. Jalea orătăniilor reflectă suferința lui Vania și a Soniei, amenințați cu vinderea moșiei, revendicată de profesorul răsfățat.

Pe fundalul unei corale de recviem, urmează un spectacol tragic în jurul oalei de supă, cu oasele decorticate ale puiului decapitat pe care mama-găină le colectează ca pe niște moaște prețioase. Ar vrea să le îngroape, dar nu știe unde; revine drezina cu o  pancartă pe care scrie că „The place is full”. Lamentul absurd al găinii antropomorfizează suferința; deplânge puiul pe care l-a hrănit la pieptul ei, deși toată lumea i-a sugerat să folosească mai bine „formula”.

Există un comic al vestimentației ostentative, hilare sau de camuflaj. Costumele (Luna Gomberg) sunt sugestive – pe vârste, ocupații și genuri. Astrov poartă un costum  verde, cu cizme de cauciuc înalte și un tricou „eco” pe care e desenat arborele vieții. Femeile tinere își etalează nurii prin lenjeria sumară și mătăsoasă, cu excepția Soniei, neîncrezătoare în frumusețea ei. După ce-și leapădă învelișul de pene, mama găină rămâne într-un dezabie negru, sugerând în același timp doliul pentru puiul pierdut. Femeile vârstnice, dădaca – interpretată de un bărbat – și mama etalează o siluetă caricaturală, fiind căptușite cu sutiene proeminente peste îmbrăcăminte, iar burțile și fundurile sunt gonflate cu straturi adiționale.  Moșierul, decăzut și ruinat, Telegin poartă costum și cămașă albă și, ca un adevărat prestidigitator, emană un havuz de fotografii și documente vechi din mâneci – ce atestă că moșia a aparținut cândva familiei sale.

Mama (Anya Zicer) declanșează genocidul din final, al cărui victimă devine. După o critică dureroasă la adresa fiului ratat și incapabil, îi întinde pistolul. Într-un gest de artă poetică, Vania își părăsește, pirandellian, rolul și admonestează autorul că este ignorat într-o piesă care îi poartă numele. Furia lui e îndreptată asupra celor care i-au uzurpat sau minimalizat rolul. Din poziția lui de graniță de interpret-protagonist, ucide deopotrivă personajele și întreaga trupă de teatru. După executarea tuturor celor care l-au ofensat, Vania aruncă corpul delict în oala de supă.  

Cromatica alb-negru a peisajului se schimbă; peretele e stropit cu sânge, iar podeaua e brăzdată de dârele proeminente desenate de trupurile celor împușcați pe care Sonia le  trage pe rând afară din scenă, în timp ce rostește monologul final.

Genocidul îl restaurează pe Vania în rolul titular și împreună cu Sonia vor domina în sfârșit scena. Singurătatea se instituie; Vania mângâie melancolic scaunul pe care Elena nu mai poate sta. Peste tabloul însângerat din fundal, trece un șir  războinic de ciori animate.

Krymov exacerbează spectrul morții ca sentiment de frontieră ce bântuie piesele lui Cehov. Montarea de față pare o revărsare hemoragică, un concentrat al acestei idei. În toate piesele lui Cehov, mai puțin în (Livada cu vișini), pistolul va fi declanșat. ( Cehov însuși spune: dacă un pistol e prezent în prima scenă a unei piese, pînă la ultima, el va lua foc.) Krymov admite că a devansat ideea într-o configurație excesiv sângeroasă – o rezoluție a crimei apocaliptice și un manifest al violenței în consens cu vremurile.

INDICAȚII DE CITARE

Roxana Pavnotescu, ,,Unchiul Vania, scene din viața la tară’’ în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 6 / 2026

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.