NR. 7-8 / 2026
Există, cum știm, variate moduri de neînțelegere. Iar acestea nu au, în economia vieții noastre mentale sau în una mai largă, doar o semnificație negativă. Ca și prejudecățile noastre (uneori, judecăți prealabile, ce pot să deschidă o anume perspectivă, iar alteori, idei preconcepute), modurile de neînțelegere se arată sub diferite chipuri.
ȘTEFAN AFLOROAEI
Contribuții
Este bine cunoscut faptul că Cioran a fost un mare admirator al muzicii: scrierile sale sunt pline de elogii aduse muzicii și experienței audiției muzicale. Chiar și într-o carte amară și sarcastică precum Silogismele amărăciunii, Cioran dedică o întreagă secțiune elogiului muzicii, incluzând aforisme care sugerează superioritatea acesteia față de filosofie: „La ce bun să-l frecventezi pe Platon, când un saxofon îți poate oferi la fel de bine o întrezărire a unei alte lumi?”
„Ce a fost mai întâi, oul sau găina?” Iată una din întrebările care pare să te arunce într-o circularitate fără ieșire. Găina e cea care face oul, dar și ea se naște, la rândul ei, din ou. Nu se poate gândi nici oul fără găină, nici găina fără ou. Formal vorbind, avem de-a face cu o echivalență de tipul P implică Q și Q implică P: Dacă Ou atunci Găină și dacă Găină atunci Ou.
DRAGOȘ GRUSEA
Sunt multe definiții prin care se încearcă trasarea unei granițe ferme între om și animal. În megalomania ei intrinsecă, ființa umană a tot încercat să găsească diferența specifică incontestabilă față de genul proxim – animalul: rațiunea, vorbirea, uneltele, vestimentația, creația, cultura, construcțiile ș.a.m.d. Pe măsură ce cunoașterea animalelor a avansat, toate aceste specificități au fost relativizate, puse sub semnul întrebării sau chiar desființate în totalitate.
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU
DOSAR: Unde ne sunt adolescenții?
Argument: Adolescența: o temă și un cuvânt destul de rar întâlnite într-o epocă în care, parcă, oamenii nu mai au răbdare să crească, ci se grăbesc să ajungă cât mai repede la destinația unei maturități eficiente și, mai ales, productive. În alte vremuri adolescența numea tocmai acea vârstă a pârguirii, a coacerii, a așteptării, acel interval suspendat între două vârste – una încheiată, copilăria – cealaltă, viitoare, ce urma să se precizeze. Nimic nu reflecta mai bine ființa omului decât adolescența, din moment ce omul este, cum bine s-a spus, un animal fără specific determinat, o existență ce-și dă sieși esență. Tocmai de aceea adolescența este (sau a fost?) patria haloului și a nuanței, a clarobscurului și a nelămuritului, a inefabilului și a indeterminatului. Citește mai mult!
PROLOG
Îmi place să-mi imaginez un fel de memorie imaginară, ce poate oferi realităţii mai mult decît a pierdut aceasta din cauza distanţei temporale. În cele din urmă, adevărul este sau o chestiune de optică, sau una legată pe vecie de aproximări. Atunci cînd crezi că ai epuizat totul, un spiriduş îţi va şopti la ureche că totul nu este încă tot, că rămîn umbra luminii, sunetul din spatele tăcerii, culoarea ce trece dincolo de albul din oglindă. Este necesar un compromis, dar cine, per Baco, este în stare să-l găsească, să-i traseze măcar aproximativ, oricît de aproximativ liniile?
LIVIU ANTONESEI
Vouă v-a fost greu în adolescență? Mie da, deși abia îmi mai aduc aminte de acea perioadă. Nu fiindcă aș fi bătrână (deși sunt), ci fiindcă catastrofele epocale pe care le resimțeam atunci au fost întrecute de atâtea mii de evenimente, altfel banale, care încarcă cu greutăți viața unui adult, încât perioada adolescenței mi se pare acum chiar frumoasă.
CRISTIANA POPP
Există numeroase definiții ale acestei fascinante și complexe perioade din viața omului, pentru unii cea mai frumoasă, general valabilă ar fi aceasta: Adolescența (din latinescul adolescentia, derivat din verbul adolescere, „a crește”) se referă la etapa, perioada dezvoltării umane de la sfârșitul copilăriei, prin pubertate, până la vârsta adultă sau a majoratului, prin urmare, adolescența este calitativ diferită atât de copilărie, cât și de vârsta adultă.
Acest spațiu intermediar ar putea fi numit spațiul adolescenței – o dimensiune lipsită de o materialitate fizică precis determinată și care seamănă mai degrabă cu unul dintre acele spații pe care Michel Foucault le-a descris drept „contra-spații” și „utopii localizate” (Foucault 2013, 10). Spațiul adolescenței nu ar fi nimic mai puțin decât locul în care începe transformarea vieții în moarte – tocmai acel proces de schimbare care mută devenirea umană dinspre „înverzire” spre „putrezire”. […] Din perspectivă cronologică, ar trebui pusă și întrebarea: Când irumpe spațiul adolescenței în înverzirea omului? Unde începe închisoarea abolirii limitelor?
Ce e adolescența și de unde vine numele ea? Sigur, ca de obicei, mai ales în zona noastră, vine din latină de la un verb ”adolescere” care înseamnă a crește, a se maturiza. Deși limitele ei se pare că se schimbă în timp, în funcție de factorii de mediu, ar fi o perioadă care durează de la 12 până la 21 de ani la femei și de la 14 la 25 de ani la bărbați. Acum nu știm cât e și politică aici.
AMALIA DIACONEASA
Dacă vreau vreodată să mă simt bătrân la patruzeci de ani, n-am decât să mă gândesc la copilăria mea, care pare să se fi desfășurat într-o lume cu totul diferită de cea în care trăiesc copiii de astăzi. Copilăria mea a fost foarte liberă, iar prin asta înțeleg, înainte de toate, liberă de școală. Orice copil simte școala ca pe o povară, dar, după ce am predat la liceu în Europa, pot spune acum că, prin comparație, anii mei de școală primară nu erau realmente atât de împovărați de ea.
Contribuții
Vom începe cu o poveste relatată de David Graeber în Debt: The First 5,000 Years. Când Ernest a împlinit 21 de ani, tatăl său i-a oferit un carnețel în care notase toate cheltuielile făcute de familie pentru creșterea lui. Era, în fond, o notă de plată. Tânărul avea o datorie precisă față de tatăl său și față de familie: nimic nu este gratuit, totul costă, iar datoria trebuie achitată. Ernest a muncit ani la rând și, în cele din urmă, a restituit întreaga sumă. Datoria a fost stinsă.
DELIA CASIANA FLOREA & MĂDĂLINA RAȚIU
Unde ne sunt adolescenții? Investiția autentică în educație, între datorie și dar
Circulă pe internet un dialog hipsterist care propagă o teză adulată de publicul fascinat de chestii psihopozitive. Cică profesorul, la școală, îl întreabă pe elev:
– Ce vrei să fii când o să devii mare?
– Vreau să fiu fericit, îi răspunde elevul.
– N-ai înțeles întrebarea, zice profesorul.
– N-ați înțeles răspunsul, dă o replică șmecheră elevul.
DORIAN FURTUNĂ
Recenzie: Laurențiu Staicu, Socrate în blugi sau Filosofia pentru adolescenți. Firul narativ nu este unul foarte complicat, pornind dintr-un pretext, aș zice, banal: doi adolescenți – Tudor și Radu – aflați într-o vacanță, se văd nevoiți să se bucure de viață fără acces la internet sau semnal la telefoane, dar și fără alte distracții digitale, într-un spațiu montan retras, la cabana lui Toma, bunicul lui Radu.
Contribuții
Dragul meu prieten, Îți scriu pentru că văd cum încerci să ții piept avalanșei pe care o simți, în momentele tale de intimidate, venind spre tine, în această lume în care crezi că ai fost aruncat fără voia ta. Îți privesc fața trădând acea amestecare unică de plictiseală cruntă, revoltă tacită și oboseală pe care adulții din jurul tău o pun greșit pe seama „prea multor ore pe tiktok”.
ION CORDONEANU
Contribuții
Oferiți-vă curajul de-a gândi cu mintea voastră. Încrederea acordați-o greu. Altfel veți face riscul probabil al trădării. Acest risc există constant. Sigur că trebuie și el asumat și doar astfel veți descoperi oameni adevărați.
ELLA LEYNARD
Ieremia (aproximativ 645/650 – 580 î.Hr.), numit și Profetul lacrimilor, a fost fiul preotului Hilchia, din neamul lui Veniamin. Considerat a fi unul dintre cei patru mari profeți ai Vechiului Testament (alături de Isaia, Iezechiel și Daniel), Ieremia a profețit timp de patruzeci de ani sub cinci regi (Iosia, Ioahaz, Ioiachim, Iehonia și Sedechia).
DIANA BARABOI
Dintre toate etapele prin care trecem, adolescența este, probabil, cea mai plină de contradicții, ca o stare ciudată de așteptare – o zonă de trecere între siguranța copilăriei și toate grijile și responsabilitățile care vin odată cu viața de adult. E momentul în care totul se schimbă violent: corpul crește brusc, pierzându-și carnația copilăriei, emoțiile dau pe dinafară și de multe ori fără veste, iar busola morală începe să indice un alt nord.
Filmul Fjord, care i-a adus lui Cristian Mungiu al doilea premiu Palme d’or la Festivalul de film de la Cannes, în 2026, porneşte de la un fapt divers şi ne invită la o reflecţie calmă despre lumea de azi şi problema acceptării diferenţelor, a convieţuirii dintre cei care provin şi se revendică din tradiţii diferite.
VICTOR CELAC
INTERVIU
Doru Căstăian: „Adolescenții simt imediat când un adult falsează”
Despre adolescență, prietenie, școală și darurile filosofiei
Interviu realizat de Horia Vicențiu Pătrașcu
CRITICOSCOP
De la apariția tiparului până în prima jumătate a secolului trecut, cartea și lectura au constituit motoare esențiale ale evoluției culturii și civilizației umane. Legătura dintre accesul la cuvântul scris și cunoaștere, dintre lectură și progresul individului și al societății s-a regăsit în modul de configurare a educației, precum și în atenția din ce în ce mai mare acordată bibliotecilor, culminând cu apariția celor publice, în secolul al XIX-lea.
ROBERT CORAVU
Recenzie a volumului Liberating the Productive Forces: How Two Revolutions Shaped the World. And Why Only One Survived—and Thrived. Într-un context geopolitic marcat de conflicte militare și economice ce păreau de negândit în urmă cu doar câțiva ani, înțelegerea uluitorului succes economic al Chinei reprezintă nu doar o necesitate de ordin pur academic, ci un vital instrument de orientare.
De vocație profesor la universitate și prin carieră diplomat (cu titlul de ambasador o relativ lungă perioadă de timp), Ciprian Mihali este un traducător de filozofie franceză contemporană și autor, cercetător la rândul său. Curajul de a spune nu. Forme ale supunerii voluntare se remarcă ca o lucrare de științe sociale în care metoda filozofică (sau retorica de natură filozofică, dificil de disjuns) are o pondere mult mai însemnată decât latura practică a opoziției la supunere.
DAN ALEXANDRU CHIȚĂ
În volumul recent de poezie Limanul bucuriei, Liliana Ursu reușește, în poeme scurte sau mai extinse, structural vorbind, să surprindă crâmpeie dintr-o realitate și dintr-o lume a trecutului, spații geografice sau culturale învăluite de nostalgia rememorării. Pentru poetă, existența din jur, prezentă sau trecută, devine un prilej de sărbătoare parcă atemporală, întrucât semnul divin este adânc impregnat în desenul unui cotidian tot mai neliniștit și fragil.
SAVU POPA
Destinul publicării ultimei părţi a jurnalului lui Radu Petrescu este destul de sinuos, textul fiind publicat în foileton în cotidianul „România liberă” la începutul anilor 1990. Ca o răzbunare a istoriei, cel care nu reuşise să intre în conştiinţa publică în anii regimului comunist devenea o prezenţă oarecum bizară (dar o prezenţă!) în paginile unui cotidian asaltat de problemele arzătoare ale momentului.
DAN PĂTRAȘCU
Pe la 16 ani, fascinat fiind eu de muzică (ca mai toată lumea), am aflat prima literă din alfabetul High-Fidelity-ului. Am aflat – de la un alt adolescent, vecin de bloc/scară – că primul pas în domeniul audiției de calitate este ca „sculele” să redea ț-ul scos de cinele (talgerele din componența bateriei de tobe ce animă orice formație de muzică pop, rock sau jazz). A trebuit să-l cred pe băiatul acela.
Contribuții
La Open Roads: New Italian Cinema, festivalul de film italian organizat de Film at Lincoln Center, Primavera seduce prin poezia și rafinamentul imaginii ce transfigurează fiecare scenă într-o vinietă memorabilă. Primavera este debutul cinematografic al regizorului Damiano Michieletto, cunoscut pentru montările sale de operă pe scenele internaționale de notorietate.
ROXANA PAVNOTESCU
Jurnalismul, deși reflectă și discută realități sociale, este tot un fel de instituție pentru care trebuie să urmezi o facultate, niște studii de profil. Oricine poate fi jurnalist, vor spune mulți, mai ales acum, când presa scrisă e în declin și rețelele sociale oferă tuturor posibilitatea de-a se exprima.
ALEXANDRU IONAȘCU
VERSURI
Poezie
Nimeni nu ar putea să se iubească pe sine/ dacă s-ar cunoaște cu adevărat. (Fernando Pessoa)// Se vede că ești supărat tare pe tine, Fernando,/ dar oare ai fost vreodată împăcat cu flagranta nepotrivire/ între ceea ce spui că ești, ceea ce crezi că ești/ și ceea ce reușești să fii efectiv?/ Însăși corvoada de a smulge și de a căra în neștire/ cuvinte de aici, din realitate –/ fiindcă, altminteri, cu ce altceva ai putea să scrii în vis? –/ îți face existența de sclav mai grea decât dacă ai fi cărăuș/ între două și mai multe planete.
Poezie
mă iau în brațe și-mi strâng oasele slabe/ până ce degetele înțepenesc/ ca învinețite de frig// în universul meu/ elementele se topesc de căldură// e ca și cum s-ar naște noi planete din trupu-mi plăpând// îmi iau ființa în brațe și o mângâi o alint/ îi povestesc despre păpuși/ despre îngeri atârnați din tavan/ îi povestesc despre nudul sculptat de tine
HANNA BOTA
Poezie
Ochelarii cu lentile groase adună lumea/ într-o pată difuză./ Lumina se frânge pe colțurile biroului/ iar oamenii/ sunt cărțile/ pe care nu le poți citi./ Închizi ușa prea des./ În piept un tangaj perpetuu./ Zgomote./
Orice adiere pare un cataclism/ iar mintea se revoltă/ neștiind unde să se așeze.
GABRIELA BOTICI
Poezie
funcționez ca un mecanism/ care își amână revizia tehnică// nu din prudență/ ci din experiență// ideile se așază una lângă alta/ fără să se atingă/ între ele rămâne un spațiu/ în care poezia respiră/ cu dificultate
LIDIA ZADEH PETRESCU
Poezie
s-au lăsat la pământ funiile/ care mă trăgeau în toate direcțiile/ nodul gordian mă strânge tot mai rar/ în cânepa lui glorioasă/ călcâiul e plin de vulnerabile semne/ nișe pe unde intră atât de obraznic/ scobitoarea neobosită a nopții// scot pe gură toate epavele/ îmi scuip inima și dorințele neîmplinite/ părticelele din care sunt făcut/ se adună pentru odihnă/ un optimism temperat mă împinge/ din nou în brațele rugăciunii/
ALEXANDRU BOȚOROGA
