Socialismul nu trebuie să însemne controlul prețurilor. Cum a reușit China să facă din revoluția marxistă un succes.
Recenzie a volumului Liberating the Productive Forces: How Two Revolutions Shaped the World. And Why Only One Survived—and Thrived
Într-un context geopolitic marcat de conflicte militare și economice ce păreau de negândit în urmă cu doar câțiva ani, înțelegerea uluitorului succes economic al Chinei reprezintă nu doar o necesitate de ordin pur academic, ci un vital instrument de orientare.
Vreme de secole continentul european a fost obișnuit să pornească orice reflecție luându-se pe sine ca sistem de referință. Dominația occidentală asupra restului lumii a fost zdrobitoare și fără drept de apel. Putem spune, din acest punct de vedere că trăim momente de însemnătate istorică pentru că este prima oară într-o foarte lungă perioadă de timp când puterile occidentale au un concurent economic din est. China este pentru mulți comentatori o enigmă. Proverbiala dificultate a limbii chineze face și mai dificil accesul la informații, reflecții și dezbateri care să ajute la înțelegerea evoluțiilor politice, sociale și culturale din această țară.
În plus, în plan informațional, există încă o puternică dominație occidentală asupra industriei culturale și teoretice (Rockhill, 2025) și perspectiva noastră asupra Chinei este mediată de informațiile care ne sunt furnizate de publicațiile vestice de notorietate.
Ca să adâncim și mai mult misterul, există puține încercări foarte serioase din zona de stânga de a explica rațional și echilibrat procesele istorice legate de evoluția Chinei. Perspectivele din această zonă teoretică sunt adesea simpliste și foarte predispuse să dea verdicte – „China a abandonat socialismul, „China este capitalistă”, „China este capitalism de stat” – acestea sunt lozincile care domină raportările cu privire la această țară despre care știm atât de puține și la care ne uităm adesea cu teamă și admirație.
Mai mult, date fiind deceniile în care ofensiva în planul informațional susținută de serviciile secrete americane a însemnat o competiție care să separe „superiorul” marxism occidental, autentic și sincer de marxismul care a stat la baza regimurilor politice care chiar au încercat să-l pună în practică în URSS sau China (Rockhill, 2025), înțelegerea serioasă dintr-o perspectivă de clasă a evoluției acestei țări este și mai dificilă.
Această dificultate devine și mai clară dacă înțelegem că viziunile simpliste de tipul „este țara x sau y socialistă?” nu pot oferi o înțelegere adecvată a fenomenului complex reprezentat de evoluția Chinei în ultimul secol. Vijay Prashad a sintetizat sugestiv această problemă într-un interviu acordat jurnalistei Li Jingjing: socialismul nu funcționează asemenea unui comutator electric, prin care o societate ar trece instantaneu și neechivoc de la socialism la capitalism; tranziția socialistă este un proces îndelungat, contradictoriu și supus permanent transformării (Li Jingjing 李菁菁, 2025).
În acest context, lucrarea lui Pat Byrne, sindicalist și activist de stânga cu o amplă activitate în cercurile internaționaliste socialiste, constituie o contribuție bine-venită. Pe parcursul a peste 500 de pagini, volumul urmărește să clarifice următoarele probleme (Byrne, 2026):
- de ce a fost dificilă punerea în practică a revoluției socialiste în țări preponderent agrare, care abia ieșeau din feudalism, precum Rusia și China;
- de ce socialismul științific nu a aplicat criterii clare de experimentare și validare a ipotezelor și s-a orientat, în schimb, către dogmatism;
- ce a însemnat Noua Politică Economică propusă de Buharin și Lenin și de ce abandonarea ei de către Stalin a dus la foamete și exploatarea țărănimii, la distrugerea solidarității dintre clasele oprimate — țărani și muncitori — și la adoptarea fără rezerve de către Mao a colectivismului agricol stalinist în politicile dezastruoase ale Marelui Salt Înainte;
- de ce a reușit revoluția progresistă chineză, în timp ce revoluția din URSS a eșuat;
- care este noua perspectivă a Chinei asupra politicilor neoliberale, care în trecut păreau să exercite o puternică atracție asupra unei părți a elitelor chineze.
Bazându-se pe lecturi serioase și pe o minuțioasă documentare lucrarea lui Pat Byrne ne ajută să răspundem la întrebările de mai sus și la multe altele din perspectiva materialismului dialectic. Byrne își propune să explice evoluțiile recente ale Chinei comparând în permanență modul în care această țară a încercat să se distanțeze de trecutul său de fost colonie și de așa-numitul secol al umilinței cu modul în care Rusia a evoluat încercând să pună, de asemenea, în practică principiile socialiste (Byrne, 2026).
Lucrarea debutează cu reflecții critice asupra Manifestului comunist. Ele nu vin însă pe cărările bătătorite ale criticilor de dreapta. Unghiul de analiză este inedit și oferă o explicație cât se poate de rațională pentru care revoluția marxistă părea greu de aplicat în țări cu o populație proletară extrem de redusă: în China în jur de 1% din populație lucra în industrie. Or, însuși Manifestul Partidului Comunist vorbește despre muncitori. Clasa intelectuală care a condus revoluția bolșevică avea puține legături cu țărănimea. Încercarea de subsumare a țărănimii și problemelor sale celor ale muncitorimii în ideea că ambele erau clase oprimate se vede clar în simbolistica mișcării socialiste – secera – țărănimea și ciocanul -muncitorimea. Acesta este păcatul originar – faptul că marxiștii au crezut că exploatările agricole urmau să devină, la fel ca și în cazul industriei, mari exploatări monopoliste. Agricultura industrializată a apărut mult mai lent și mai târziu decât anticipaseră ei. În acest context deținerea mijloacelor de producție și a pământurilor de către țărani, ar fi fost o alternativă mult mai viabilă economic și preferabilă colectivizării forțate (Byrne, 2026).
Lucrarea insistă asupra New Economic Policy – politica ce oferea țăranilor posibilitatea exploatării pământurilor și a vânzării produselor la prețuri atractive. Ceea ce a distrus acest avânt a fost colectivizarea forțată stalinistă. Stalin era obsedat de faptul că deja se ridicau din rândul țăranilor indivizi înstăriți care riscau să formeze o nouă clasă de privilegiați. Îl deranja că inegalitatea socială și economică creștea în acest context, aducând cu sine toate relele pe care le cunoaștem, de la corupție la creșterea fenomenului exploatării sexuale a femeilor, care îngroșau rândurile săracilor, în vreme ce „bărbații NEP”, așa cum erau ei numiți, începeau să devină tot mai prosperi. Totuși, colectivizarea însoțită de campanii de o rară brutalitate desfășurate pe de o parte împotriva chiaburilor – adică a țăranilor înstăriți și pe de alta împotriva susținătorilor NEP, dar și a potențialilor adversari politici, a făcut ca tocmai politica dezastruoasă a colectivizării să fie prezentată în culori foarte pozitive, ascunzând, în fapt, dezastrul: randamente extrem de slabe și foamete generalizată (Byrne, 2026).
Lucrarea nu insistă asupra orgoliului competiției cu SUA ca potențială sursă a dorinței lui Stalin de a industrializa rapid și forțat țara, exploatând la sânge țăranii. Probabil că ar fi meritat explicată această dorință aproape obsesivă de industrializare masivă și rapidă prin presiunile externe și dorința de a depăși statutul de țară predominant agrară l-a făcut pe Stalin să opteze pentru colectivizare forțată, exploatarea țăranilor prin preluarea la prețuri foarte mici a producției lor pentru a putea investi masiv în industrie.
Un element original al lucrării este permanenta comparație cu evoluția din URSS. Astfel autorul arată că unul dintre principalele motive ale eșecului proiectului socialist a fost acela că în URSS campaniile staliniste de epurare au condus la eliminarea fizică a tuturor acelora care fuseseră martorii succesului noii politici economice și a eșecului colectivizării. Astfel, odată cu decesul lui Stalin, deși devenise evident pentru toți liderii socialiști că că se făcuseră multe greșeli, au fost incapabili să propună o alternativă (Byrne, 2026).
Dar URSS n-a fost singura victimă a dogmatismului stalinist. Preluând necritic ideea succesului colectivizării, în anii 50, Mao a urmat aceleași politici falimentare și distructive în ceea ce avea să fie cunoscut drept unul dintre cele mai catastrofale planuri de redresare economică, „marele salt înainte” (Byrne, 2026).
Ce a salvat China de la soarta URSS? Autorul insistă asupra faptului că Mao n-a fost nici pe departe la fel de eficient în eliminarea oponenților și a liderilor din partid care doreau schimbare. De pildă, Deng Xiaoping se remarcase încă din timpul conducerii lui Mao ca lider cu o personalitate puternică și idei inovatoare. Mao l-a înlăturat din viața publică, dar nu l-a eliminat fizic. Cazul lui nu a fost singular. A fost șansa ca după moartea lui Mao, lideri socialiști cu experiență, dar și cu suficientă viziune, să preia controlul și să deschidă China, gradual și cu precauție, către alte modele economice (Byrne, 2026).
De asemenea, autorul dedică o atenție deosebită explicând nuanțele moștenirii lui Mao ca lider de un mare curaj și o mare capacitate de organizare militară, dar puternic marcat de o viață de luptă, de permanente pericole și de sacrificii personale greu de imaginat – unul dintre fiii săi a fost ucis în război, prima soție a fost torturată și ucisă. După aproape douăzeci de ani de război, Mao devenise un lider în cazul căruia empatia și sensibilitatea găseau cu dificultate un loc în conduita sa. În plus, Mao nu primise nici măcar din partea lui Stalin un sprijin necondiționat. Din contra, Stalin sugera o abordare prudentă în special pentru că Mao se lupta atât cu armata naționalistă cât și cu japonezii care invadaseră China (Byrne, 2026).
Fără a încerca să găsească scuze sau să legitimeze greșelile produse de Marele Salt Înainte și de Revoluția Culturală care se regăsesc inclusiv în răspunsurile altminteri foarte cenzurate ale roboților AI de tip DeepSeek, autorul explică de ce geniul organizatoric militar și devotamentul pentru țara sa i-au asigurat lui Mao un loc în rândul liderilor foarte respectați, fără ca asta să împiedice recunoașterea greșelilor făcute în timpul guvernării sale. În principal, Mao, ca și Stalin, a încercat să meargă pe aceeași cărare bătătorită pe care autorul o aduce în lumină: să exploateze țăranii prin impunerea unor politici colectiviste care să înlăture stimulentele materiale individuale și să insiste pe industrializarea rapidă a țării (Byrne, 2026).
Această abordare dogmatică și exercitarea discreționară a puterii de către Mao au fost elemente pe care liderii care i-au urmat au încercat să le evite. Byrne evidențiază recalibrarea raportului dintre planificare și liberalizarea economică, exprimată plastic prin metafora „păsării și coliviei” (Byrne, 2026). Chen Yun a formulat această metaforă într-un discurs din 2 decembrie 1982, susținând că economia trebuie revigorată și mecanismele pieței trebuie lăsate să funcționeze, dar numai în limitele planificării de stat. În formularea sa: „Nu putem ține pasărea în mână; dacă facem acest lucru, va muri. Trebuie să-i permitem să zboare, dar numai într-o colivie. Fără colivie, va zbura. Dacă asemănăm revigorarea economiei cu o pasăre, atunci colivia corespunde planurilor de stat” (Chen, 1999, p. 315, traducerea noastră).
Lucrarea insistă asupra capacității de autoreglare a Chinei, de învățare din greșelile trecutului, de experimentare și aplicare graduală a reformelor. Majoritatea comentatorilor vestici consideră că succesul indiscutabil al Chinei se datorează perioadei de deschidere în care pragmatismul lui Deng Xiaoping a permis o liberalizare treptată a economiei, ceea ce a eliberat forțele de producție și a condus către creșteri economice susținute (Byrne, 2026).
Autorul însă pictează un tablou complex al evoluției Chinei, ferindu-se de tușele groase în alb și negru. Astfel, el arată cum inflația galopantă a însoțit creșterile economice spectaculoase. De asemenea, lucrarea insistă nu doar asupra victimelor Marelui Salt Înainte (1958-1962) și ale Revoluției Culturale (1966-1976), ci și asupra victimelor deschiderii economice. Astfel, o deschidere economică, chiar treptată și în anumite zone, a condus la o spectaculoasă creștere a inegalității și, odată cu ea, a corupției generalizate. De asemenea, drepturile salariaților au fost puternic afectate în special după ce companiile de stat înființate în perioada maoistă au fost fie centralizate în mari întreprinderi de stat, fie privatizate. Avântul economic al anilor 80 a însemnat și suferințe, inegalitate sau poluare extremă, lucruri pe care autorul le prezintă cu destulă luciditate, tocmai pentru a depăși schemele explicative maniheiste simpliste (Byrne, 2026).
De asemenea, dovedind multă răbdare și acribie în documentare, autorul arată că, într-adevăr, în China a existat o facțiune a partidului comunist care dorea abandonarea politicilor socialiste în favoarea trecerii totale și rapide la economia de piață – teoria „big bang-ului”. Dacă Mihail Gorbaciov, cel care a fost fascinat până la obsesie de creșterea Chinei, a încercat să reproducă aproape literal politicile chinezești a eșuat complet în implementare, se pare că experimentul, gradualismul și prudența i-au salvat pe chinezi de soarta URSS-ului (Byrne, 2026).
Înfruntând o întreagă direcție de cercetare și analiză venită din vest, autorul sugerează că nemulțumirile legate de inegalitate au condus la nemulțumiri și convulsii sociale. Byrne explică mult mai nuanțat decât majoritatea narațiunilor occidentale momentul pieței Tiananmen din 1989. În piață se aflau atât adepți ai liberalizării, dar și maoiști conservatori. Facțiunile studențești erau mult mai diverse și nemulțumirile populației fuseseră generate de creșterea bruscă a inegalității și corupției generalizate. În mod normal, creșterea inegalității a făcut ca apariția unei noi clase de privilegiați să conducă spre impunerea cu ajutorul mitei a intereselor lor. Autorul insistă asupra zicalelor vremurilor care capturau parte a nemulțumirilor populației. Una viza faptul că cei care produceau motoare pentru rachetele spațiale ajungeau să câștige mai puțin decât vânzătorii de la magazinele particulare. Este, de altfel, o contradicție a societăților cu economii dereglementate în care meritul și calitatea muncii pierd adesea în fața abilităților speculative (Byrne, 2026).
China a scăpat ca prin urechile acului de dezastruoasa soartă a URSS-ului, dat fiind că reformele înfăptuite până în acel moment avuseseră suficient succes încât populația să nu atingă gradul de demoralizare și nemulțumire din URSS. Tragedia prin care au trecut cetățenii URSS-ului a servit drept pildă de mare însemnătate pentru liderii chinezi care au înțeles cât de important este ca schimbările să fie aplicate experimental, gradual și adaptativ (Byrne, 2026).
Autorul este de părere însă că nu anii de teribilă suferință prin care a trecut URSS-ul după căderea sistemului au fost decisivi. Ceea ce a redus definitiv la tăcere elementele pro neoliberale din elitele Chinei a fost criza declanșată în 2008 și, în special, reacția statelor la criză. Bazându-se pe ideea adaptării și învățării din greșeli, conducerea Chinei a rămas perplexă în momentul în care a văzut cum autoritățile din țările occidentale sursă a crizei au refuzat să pedepsească autorii speculațiilor dezastruoase, au refuzat să implementeze politici de reglementare și corecție și au continuat pe același traseu. A fost momentul în care China, în opinia autorului, s-a separat definitiv de visele neoliberale și a revenit la politicile socialiste care au consacrat-o (Byrne, 2026).
În plus, odată cu venirea la putere a lui Xi Jinping, lupta anticorupție și reglementarea economică în vederea prosperității comune, locuințele sociale și chiar reformarea treptată a sistemului de înregistrare a domiciliului (hukou) au constituit puncte de cotitură în direcția unei guvernări centralizate, planificate și socialiste (Byrne, 2026).
Autorul consacră capitole importante eșecului URSS care, prin politici insuficient testate, insuficient evaluate și urmărite, prin haos și inconsecvență a reușit să se prăbușească spectaculos. Cartea vine în contra direcției de analiză care plasează eșecul URSS exclusiv pe umerii unui sistem osificat. Autorul consideră că există câteva elemente principale pentru eșecul revoluției în fosta URSS: eliminarea fizică a liderilor cu experiență din timpul revoluției bolșevice care să fie capabil să se întoarcă la politicile economice propuse de Lenin și Buharin (New Economic Policy), urmarea dogmatică a ideii de industrializare prin exploatarea țărănimii ceea ce a dus la paradoxala situație în care în țara cu vaste terenuri agricole mănoase se importau cereale din SUA, urmarea unui program de reforme care, deși modelate pe modelul Chinei, au fost arbitrar, fără măsură, fără plan și fără viziune aplicate, ceea ce a dus la un eșec răsunător. De mare valoare în lucrarea „Liberating the productive forces: How two revolutions shaped the world. And why only one survived — and thrived” este explicarea caracterului dictatorial al conducerii lui Mihail Gorbaciov și a succesorului său Boris Elțîn. Ambii au optat pentru concentrarea puterii în mâinile lor și pentru contradicția în sine care a fost impunerea democrației împotriva voinței poporului. Mai mult, autorul analizează cu minuțiozitate conducerea lui Elțîn și a total nedemocraticului mod în care el, susținut de Bill Clinton ca erou al democrației, a ordonat bombardarea sediului parlamentului rus, cunoscut drept Casa Albă (Byrne, 2026).
Lucrarea este de mare valoare istorică, repunând într-o lumină corectă evenimentele care țin de trecerea fostei URSS la democrație, evenimente care n-au avut prea mult de-a face cu democrația însăși. Atât Gorbaciov cât mai ales Elțîn au ignorat complet imensele suferințe economice care au aruncat milioane de oameni într-o cruntă sărăcie încercând să impună capitalismul și economia de piață cu forța. În plus, dovedind multă răbdare și documentarea care a durat ani de zile, lucrarea este temerară și foarte atentă la detalii arătând cu detașare și spirit critic atât excesele perioadei maoiste, dar și victimele economice ale deschiderii Chinei către economia de piață.
Urmărind îndeaproape indicatorii economici și evoluțiile istorice din URSS și China, autorul alocă relativ puțin spațiu chestiunilor legate de inegalitatea de gen, tratamentul minorităților și altor aspecte care, este adevărat, au fost adesea folosite în mod incorect și nedrept pentru a portretiza socialismul practicat în aceste țări într-o lumină exclusiv negativă, dar care reprezintă, totuși, indicatori ai ceea ce îmi permit să numesc „istoria trăită”. Dincolo de cifre și indicatori există o dimensiune importantă a politicilor sociale: de pildă, interzicerea căsătoriilor forțate, a concubinajului și a bigamiei prin Legea căsătoriei din 1950, precum și extinderea accesului la divorț (Diamant, 2000). Există, de asemenea, dezechilibrul demografic asociat preferinței pentru descendenții de sex masculin, practicilor de selecție prenatală și interacțiunii acestora cu politicile de control al natalității (Ebenstein, 2010). Aceste politici și evoluții sociale definesc traiectoria Chinei dincolo de narațiunea succesului și vor fi, probabil, discutate mai amplu în volumele următoare.
Volumul se dorește a fi primul dintr-o serie care își propune să arate că revoluția socialistă chineză a reușit, urmând ca în al doilea volum să se concentreze pe evoluțiile curente din China și cel de al treilea să vorbească despre relația Chinei cu alte state în noul context internațional. În concluzie, acest volum insistă pe ideea că revoluția marxistă chineză a reușit cu adevărat să depășească momentele de criză în momentul în care elitele au realizat că stabilirea prețurilor prin economia de piață n-o să abolească automat socialismul, că dacă statul menține sectorul financiar în mâinile sale și nu abolește planificarea ca linii generale de acțiune, idealul unei societăți mai drepte și mai deschise către egalitatea de șanse poate fi atins.
Referințe
Byrne, P. (2026). Liberating the productive forces: How two revolutions shaped the world. And why only one survived—and thrived. Understanding Modern China Publishing.
Chen, Y. (1999). Selected works of Chen Yun (Vol. 3). Foreign Languages Press.
Diamant, N. J. (2000). Revolutionizing the family: Politics, love, and divorce in urban and rural China, 1949–1968. University of California Press. https://doi.org/10.1525/9780520922389
Ebenstein, A. (2010). The “missing girls” of China and the unintended consequences of the one-child policy. Journal of Human Resources, 45(1), 87–115. https://doi.org/10.3368/jhr.45.1.87
Li Jingjing 李菁菁. (2025, November 6). Leftist Vijay Prashad’s view on China: Is China still socialist? [Video]. YouTube. https://www.youtube.com/watch?v=lnoewyz8lQg
Rockhill, G. (2025). Who paid the pipers of Western Marxism? Monthly Review Press.
INDICAȚII DE CITARE:
Maria Cernat, „Socialismul nu trebuie să însemne controlul prețurilor. Cum a reușit China să facă din revoluția marxistă un succes.” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 7-8/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
