Cartea ca dispozitiv al uitării de sine
De la apariția tiparului până în prima jumătate a secolului trecut, cartea și lectura au constituit motoare esențiale ale evoluției culturii și civilizației umane. Legătura dintre accesul la cuvântul scris și cunoaștere, dintre lectură și progresul individului și al societății s-a regăsit în modul de configurare a educației, precum și în atenția din ce în ce mai mare acordată bibliotecilor, culminând cu apariția celor publice, în secolul al XIX-lea. Cartea a avut un statut privilegiat nu doar în calitate de obiect cultural care încapsulează și transmite peste timp cunoștințele și experiențele umanității, ci și ca instrument sine qua non al formării individului.
Pentru omul religios, cuvântul scris era, înainte de toate, vehiculul pentru mai buna cunoaștere și mai marea apropiere de divinitate, după cum aflăm din cunoscutul citat din Predoslovia lui Miron Costin – „că nu ieste alta și mai frumoasă și mai de folos în toată viiața omului zăbavă decâtŭ cetitul cărților” – al cărui sens este conferit, însă, de fraza care urmează, nemenționată: „Cu cetitul cărților cunoaștem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăți, cu cetitul pentru greșalele noastre milostiv îl aflăm” [1]. Pentru omul modern, zicala „ai carte, ai parte” transmite metonimic ideea legăturii directe dintre carte (educație, învățătură) și succesul individual.
Efectul sapiențial reprezintă, însă, doar unul dintre scopurile posibile ale lecturii. Lectura de loisir a constituit, multă vreme, una dintre principalele modalități de petrecere a timpului liber într-o societate în care numărul indivizilor alfabetizați a crescut constant. Ea a reprezentat, între altele, o modalitate de a evada din cotidian, de a accesa lumi paralele, imaginare, dar posibile, de a trăi prin delegare mai multe vieți, cu riscul manifestării unor patologii în care ficțiunea ajunge să fie confundată cu realitatea (vezi Don Quijote sau Emma Bovary). La extrem, în vremuri de restriște, cartea a fost unicul sau unul dintre puținele refugii dintr-o realitate traumatizantă.
Așadar, piedestalul înalt pe care a fost așezată cartea în cultura tiparului nu se explică doar prin rolul ei de instrument și suport esențial al învățării sau prin celelalte utilizări care au ca scop explicit informarea și extinderea cunoașterii umane, ci și prin popularitatea ei ca sursă de divertisment. Pătruns la noi prin filiera francezei (divertissement), termenul are ca origine latinescul divertere, care înseamnă „a abate de la direcție”, „a deturna”. Ce este, până la urmă, imersarea în ficțiunile scrise, dacă nu o deturnare a atenției de la realitate, deseori angoasantă, frustrantă, de la grijile cotidiene și neîmplinirile personale, de la întrebările cu răspuns dificil privind sensul vieții – în cele din urmă, o încercare de a uita de sine?
În Cugetările sale, Blaise Pascal descria divertismentul ca pe o modalitate de îndepărtare a omului de obligația „insuportabilă” de a trăi și de a se gândi la sine însuși [2]. În loc să caute alte soluții pentru neliniștile sale existențiale, omul alege divertismentul, care-l păcălește, care-l amuză, dar care-l face să consume timpul prețios al vieții, apropiindu-l, pe nesimțite, de moarte [3].
Din această perspectivă, relația dintre carte și dispozitivele electronice de informare și comunicare, deseori considerată una de opoziție ireconciliabilă, ne apare într-o lumină nouă. Prima tehnologie care a început să facă o concurență reală cărții a fost televiziunea, al cărei scop principal, dincolo de programele de știri și de emisiunile culturale sau educative, a fost și a rămas divertismentul, sub forme din ce în ce mai diverse. Lectura de plăcere a pierdut teren în fața acestei modalități mai accesibile și mai puțin solicitante de petrecere a timpului liber. Civilizația ecranelor a fost dusă la un nivel superior de apariția computerelor personale și a internetului. Pe lângă avantajele incontestabile reprezentate de accesul la informație, de comunicarea și socializarea online sau de posibilitățile de a lucra de la distanță, mediul online este unul ideal pentru fuga de realitate, oferind o varietate de instrumente și conținuturi care nu doar satisfac această nevoie, ci o stimulează continuu. Smartphone-ul, un dispozitiv aflat tot timpul la îndemâna și deseori în mâna noastră, a venit cu o provocare și mai mare, prin posibilitățile sale extinse de a ne capta și distrage atenția.
Cultura tiparului a scos în evidență valențele pozitive ale cărții, conferite în principal de statutul ei de instrument al iluminării omului. Pe baza lor, generațiile formate înainte de apariția internetului, în special, au tendința de a face comparații care sunt în defavoarea dispozitivelor electronice. La fel, însă, cum cele din urmă pot fi folosite și ca instrumente ale cunoașterii, cartea, dincolo de impactul ei formativ, joacă și rolul de dispozitiv al uitării de sine. Declinul lecturii tradiționale ar putea fi explicat și prin faptul că smartphone-ul și calculatorul răspund mai eficient acestei nevoi umane, care poate fi judecată, dar nu negată.
***
[1] Miron COSTIN, De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor, https://ro.wikisource.org/wiki/De_neamul_moldovenilor, consultat la 24.08.2026
[2] ”Ce lui est une peine insupportable d’être obligé de vivre avec soi et de penser à soi. Ainsi tout son soin est de s’oublier soi-même, et de laisser couler ce temps si court et si précieux sans réflexion, en s’occupant de choses qui l’empêchent d’y penser” – Blaise PASCAL, Pensées : (Édition de 1670), Paris: Flammarion, 1913, p. 211.
[3] ”Car c’est ce qui nous empêche principalement de songer à nous, et qui nous fait perdre insensiblement le temps. Sans cela nous serions dans l’ennui, et cet ennui nous porterait à chercher quelque moyen plus solide d’en sortir. Mais le divertissement nous trompe, nous amuse, et nous fait arriver insensiblement à la mort.” – Ibidem, p. 223.
INDICAȚII DE CITARE:
Robert Coravu „Cartea ca dispozitiv al uitării de sine” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 7-8/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
