ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Gabriela Botici
 


Înainte de formă

Ochelarii cu lentile groase adună lumea
într-o pată difuză.
Lumina se frânge pe colțurile biroului
iar oamenii
sunt cărțile
pe care nu le poți citi.
Închizi ușa prea des.
În piept un tangaj perpetuu.
Zgomote.
Orice adiere pare un cataclism
iar mintea se revoltă
neștiind unde să se așeze.
Asculți un cântec distorsionat de receptor
ești convins că ești un geniu
în timp ce sângele își izbește valurile
de tâmple.
Lumea nu ajunge întreagă la tine.
Se frânge pe drum
și intră în tine schimbată.
Măsori nopțile în pagini citite
și în ore furate somnului.
Dușman ți-e timpul
ce trebuie învins înainte de răsărit.
Orgoliul
teama de penibil
prima umilință 
toate sapă în aceeași materie.
Corabie în valuri
în derivă.
Dar undeva
din tot ce crezi că ești
dar nu știi ce vei deveni
se cioplește încet și cârma.




Vârsta de foc

Lumea rulează sute de cadre pe secundă.
Alergi prin ea fără să-ți ajungi din urmă umbra.
Îți consumi identitatea în impulsuri orbești
rătăcit într-o viteză
fără timp să te privești în ochi.
Lumina e rece
dar în piept
adrenalina îți aprinde nebunia
din făgăduințele dopaminei.
Ecranele pretind totul
și te lasă vulnerabil
irascibil la cea mai mică pauză de semnal.
Curajul îți turează motoarele
ca o placă grafică supraîncălzită
o sfidare pătimașă gata să ardă.
Torni combustibil peste un cip ce deja arde.
Crezi că le știi pe toate.
Nu vezi nici măcar că ești orb.
Ești o confesiune nesalvată
într-un server aglomerat
prea ocupat să epateze
ca să mai știe
cine este.