ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Lidia Zadeh Petrescu 


Echilibrul precar 

funcționez ca un mecanism
care își amână revizia tehnică 

nu din prudență
ci din experiență

ideile se așază una lângă alta
fără să se atingă
între ele rămâne un spațiu
în care poezia respiră
cu dificultate

am învățat să nu spun tot
excesul de adevăr
duce la forme psihotice instabile

cuvintele nu mă trădează
dar nici nu mă apără
în procesul lucidității 

ceea ce numesc eu luciditate
e un refuz constant
de a confunda 
minciuna cu adevărul

rămân aici printre cuvinte 
în acest echilibru rece
unde gândul nu mă trădează 
dar nici nu tace
definitiv 



Simptomatologia 

nebunia începe politicos
cu o cană spălată până la decolorare 
cu o masă ștearsă de zece ori
până când lemnul își pierde memoria

eu zâmbesc
și asta îi liniștește pe cei 
din jurul meu 

nebunii trebuie să pară 
curați și liniștiți 
altfel îi sperie pe ceilalți din salon 

gândurile mele mușcă din pereți
ca niște rozătoare elegante
îmbrăcate în rochii de duminică
dar pe dedesubt au dinți de fier 

mereu mi se spune 
respiră
numără până la zece
ai răbdare 

dar zecele e o cameră închisă
în care m-au încuiat demult 

nebunia mea nu sparge farfurii
ea spală, spală, spală 
până nu mai rămâne nimic din mine
în afară de 
ordine și liniște pe termen lung 



Protocol de supraviețuire

dimineața îmi verifică pulsul
apoi mă lasă să respir 
din milă

asistentele îmi vorbesc
cu vocile lor de plastic
ca unui obiect fragil
care trebuie protejat 

mama vine zilnic
îmbrăcată în normalitate
să îmi aducă 
ordine
încredere 
și un zâmbet curajos 

așa îmi spune 
că sunt bine
ca și cum binele
ar fi o poziție verticală 

dar eu
sunt încă aici
pentru că moartea
a cerut acte suplimentare
și am completat 
formularele greșit

așa supraviețuiesc
nu din speranță
ci dintr-o eroare de fabricație 
care nu a fost încă 
detectată