NR. 4 / 2023
DOSAR: VIAȚA E ÎN ALTĂ PARTE. VISE, UTOPII, REVOLUȚII
Nu e greu de văzut că imaginea de sine pe care o revendică omul european, cu o pasiune rar întâlnită, apare mereu problematică. Uneori indecisă, însă cam de fiecare dată problematică. Revine de obicei în formulări ai cărei termeni devin ușor contradictorii. Bunăoară, când acest om se vede legat de o anume geografie mentală și, totuși, cosmopolit („cetățean al întregii lumi”), sensibil religios și, totuși, emancipat de vechile credințe („liber cugetător”), deschis în relația cu celălalt și, deodată, partizan neînduplecat („apărător al valorilor moderne”), cu simțul viu al libertății și, totuși, atras întruna de noi precepte și norme.
ȘTEFAN AFLOROAEI
Contribuții
De ce a ieşi din sine, din pământul fiinţei tale, dintr-un acasă ocrotitor se pune drept condiţie a începutului cunoaşterii? Nu doar, şi într-un sens restrâns, pentru că acesta este destinul lui homo viator, ci pentru că a nu o face, a rămâne în sine şi la sine, prin închiderea în deja-ştiutul şi deja-trăitul bineînţelesului, înseamnă a nu cunoaşte nimic, adică nimic nou, care să pună sufletul şi mintea în mişcare.
Filosofia îi vorbește omului privit în condiția lui „ontologică”, metafizică, vorbește acelui „spirit” rămas ascuns în noi în versiunea noastră cotidiană, obișnuită, spirit pe care filosofia știe să-l trezească la viață, în felul ei, complet diferit, dacă nu opus, de acela în care îl suscită religia. Vorbește acelui spirit care suferă în noi – deseori fără să știm – suferință care, tocmai de aceea, se reflectă chiar asupra actelor vieții noastre cotidiene, ce iese uneori din zăgazurile normalului sub presiunea unei forțe neobișnuite, nemulțumite cu nimic din cele ce sunt… Ei bine, spiritul se referă la această insatisfacție profundă a ființei umane ce-l face să nu-și găsească locul nicăieri în lume, indiferent de cât de bine orânduită ar fi acea lume!.
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU
Bolile care ne fac să visăm. Pledoarie pentru o terapeutică filosofică
Spiritalia Christiana
Dorința de a trăi cu adevărat, dar în diferite moduri și din diferite motive, se poate întâlni în scurta lucrare medievală „Sărmanul Heinrich” (Der arme Heinrich), scrisă de Hartmann von Aue. Conținutul acesteia poate fi rezumat în câteva cuvinte: Heinrich – singurul personaj care poartă un nume –, un mare cavaler, întruchiparea tuturor virtuților lumești și curtenești, s-a îmbolnăvit brusc de lepră și a fost respins de societatea din care, cu puțin timp în urmă, făcea parte. Căutând cu disperare un leac a aflat că există un singur mijloc de a se vindeca, și anume sângele unei fecioare dispusă să se jertfească de bună voie pentru el.
Marry Harrington este o autoare prolifică de articole, prelegeri și, mai nou, a unei cărți foarte prizate în spațiul britanic și american: Feminism against Progress (Harrington, 2023). Colaboratoare a platformei UnHeard, Marry Harrington este o neînfricată critică a celor mai adânc sedimentate asumpții cu privire la feminism și la revoluția sexuală considerând că nu este un lucru tocmai lăudabil faptul că aderăm, adesea necritic, la ideea de progres adus de tehnologie și în special de pilula contraceptivă și de tehnologiile reproductive.
MARIA CERNAT
Omul e singura ființă scindată existențial între două reprezentări ale neființei: trecutul și viitorul. „Amintește-ți apoi că nici viitorul şi nici trecutul nu te copleşesc, ci întotdeauna numai prezentul.”, se străduia Marc Aureliu să se convingă în Gânduri către sine însuși, VIII, 36. Iar acest memento e un efort constant pe care ar trebui să-l facem și noi. Idealul ironic aici e dublu: să nu mai privim trecutul ca până acum (nostalgic), iar viitorul să nu mai fie așa cum a mai fost (prezis, încheiat). O maximă din sfera doctrinei epicureismului ne dă probabil cea mai bună idee despre cum ar trebui să ne raportăm la cele două momente, în așa fel încât să nu ne afecteze în mod neplăcut.
LIVIU I. COCEI
Utopie înseamnă etimologic ceva care nu e nicăieri. Dar seamănă cu ce e, de cele mai multe ori. Sigur, orice operă fantastică vorbește despre epoca și locul unde a apărut. Ce e trist e că nu se depărtează prea mult de acel loc și timp. O utopie „adevărată” ar fi una care chiar să te amețească, să nu mai înțelegi nimic din ce e acolo. Acum, când toată arta e făcută să șocheze, poveștile fantastice de la Hollywood, fie ele și științifice, sunt cele mai banale.
AMALIA DIACONEASA
Viața inteligentă e în altă parte și nu in silico. Nu mă tem de inteligența artificială. Nu va fi nici medic la fel de bun ca mine, nu va scrie la fel de interesant ca mine și, cu siguranță, nu va face glume mai bune ca mine. Fiindcă inteligența artificială e un instrument în mâna oamenilor, o nouă roată, un nou motor cu aburi, un nou calculator. Nu e, nici măcar, un echivalent al tiparului în dezvoltarea omenirii, căci nu va aduce un progres similar nici ca intensitate, nici ca extindere temporală și spațială.
CRISTIANA POPP
Progresul cunoașterii se regăsește în instrumente care pot fi folosite pentru a îmbunătăți calitatea vieții sau dimpotrivă, pentru a ucide, a distruge, a manipula, pentru a atinge un anumit scop fără a ține cont de considerente morale sau etice. Alfred Nobel a inventat dinamita căutând să ușureze munca lucrătorilor din industria minieră și din construcții, dar a ajuns să fie numit negustorul morții din cauza utilizării ei în scopuri militare. Energia nucleară poate fi convertită în energie electrică, dar stă și la baza fabricării unor arme cu impact catastrofal pentru omenire.
ROBERT CORAVU
Omnezeu
După ce am dat pe silențios aparatele și am închis ecranele și difuzoarele care ne-ar putea distrage atenția, ne așezăm liniștiți pe un scaun, stăm cu spatele drept și relaxat, închidem ochii și încercăm să ne destindem, pornind de la degetele picioarelor și până în creștetul capului, după care ne păstrăm atenția orientată doar asupra propriei respirații. Inspirăm și expirăm. Când apar gânduri, le lăsăm să treacă precum norii ce traversează un cer senin și ne readucem atenția, cu răbdare și calm, la propria respirație. După câteva minute, vom înceta să fim doar o minte și vom reîncepe să fim și un corp.
ADRIAN OROȘANU
Ecce Homo
Nu poți studia omul generic, expresiile sale culturale, modurile în care generează sens, structurează comunități, decât dacă iei în serios realitatea în care trăiește. Iar evidența pe care o observi se dezvăluie uneori din gesturi și atitudini dintre cele mai surprizătoare. Printre ele, mâncatul și alimentația se regăsesc dintotdeauna la loc de cinste, cu toate delectările pe care le atrag după sine. Exprimând modul de viață dezvoltat de o comunitate, pe care îl transmite din generație în generație, răsfățul gustativ rămâne și el, prin urmare, o temă de cercetare prin excelență a antropologiei culturale. Un astfel de exemplu, în variantă românească, este provocat chiar de roadele unei plante pe care cuceritorii spanioli au adus-o în Europa în veacul al XVI-lea și care a răspândit din vremuri uitate, în rândul conaționalilor, molima seducătoare care este spartul de neoprit al semințelor pârjolite, veritabilul „sport” național.
DORIAN FURTUNĂ
Marile migrații au avut mereu și cauze economice. Încă din preistorie oamenii au migrat pentru o viață mai bună. La început, probabil din nevoia de a găsi surse de hrană într-o lume de vânători-culegători. Apoi, tot cam în acest registru, nevoia de a găsi oportunități pentru a o duce mai bine decât în teritoriile de origine. Adeseori, presiunea altor grupuri umane i-a împins pe cei care migrau, dar nu a fost singurul factor. Să luăm ca exemplu războiul civil din Siria. Oamenii au fugit de conflict, dar căutau și prosperitatea din state mai bogate, care, au sperat ei, îi vor primi mai ușor în calitate de refugiați de război. Aproape întotdeauna, însă, s-au creat situații conflictuale între noii veniți și autohtoni. Goții au fost primiți de romani la sud de Dunăre, în secolul al IV-lea d.Hr., dar au fost tratați mizerabil de autoritățile desemnate să se ocupe de ei. Acest lucru a dus la conflict deschis și la înfrângerea zdrobitoare a împăratului Valens, la Adrianopole, în 378 d.Hr.
ALEXANDRU POPP
Omul himeric
Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viața. Călător în căutarea de sine, privește această neliniște ca pe o parte a naturii sale proprii, cu dorința de cuprindere și cunoaștere a lumii. Explorator al științei, nu are scopuri savante, ci vede în această înclinație un simplu semn al firii sale curioase și folosește jargonul specific fără emfază, pentru că nu are de demonstrat nici cunoștințe, nici învățătură, nimic, nimănui.
VASILE BAGHIU
Pe muntele lui Zarathustra
La prima vedere problema cosmologică e definitiv închisă pentru filosofie. Ce ar mai putea spune metafizica despre natura cosmosului după relativitatea generalizată? Ce are a face o activitate strict speculativă cu un domeniu care presupune experimentul? Iată câteva nedumeriri care i-au făcut pe filosofii fără vocație să-și condamne propria disciplină la un destin mărunt, cel de a cerceta fundamentele științelor deja constituite. Toți cei care pledează pentru o asemenea catabolizare a filosofiei își trag justificarea din critica pe care Kant o aduce cosmologiei raționale.
DRAGOȘ GRUSEA
Rațiuni dialectice
Colecția de articole academice Translations and Semi-Peripheral Cultures. Worlding the Romanian Novel in the Modern Literary System (Peter Lang, 2022), coordonată de universitarii Alex Goldiș și Ștefan Baghiu, confirmă în mod impresionant deschiderea și implicarea generațiilor tinere de a încerca să includă literatura română, în speță, romanul românesc, în curentele mondiale și de a înțelege astăzi jocul simbolic literar. Războiul rece ideologic nu a încetat decât în parte în anul 1989, după cum o demonstrează Mihai Iovănel în Istoria literaturii române contemporane (1990-2020) și în Ideologiile literaturii în postcomunismul românesc, două lucrări de referință pentru teoria literară și creațiile literare românești.
DAN ALEXANDRU CHIȚĂ
Contribuții
Nu poți studia omul generic, expresiile sale culturale, modurile în care generează sens, structurează comunități, decât dacă iei în serios realitatea în care trăiește. Iar evidența pe care o observi se dezvăluie uneori din gesturi și atitudini dintre cele mai surprizătoare. Printre ele, mâncatul și alimentația se regăsesc dintotdeauna la loc de cinste, cu toate delectările pe care le atrag după sine. Exprimând modul de viață dezvoltat de o comunitate, pe care îl transmite din generație în generație, răsfățul gustativ rămâne și el, prin urmare, o temă de cercetare prin excelență a antropologiei culturale.
FLORIN CHIVOCI
Contribuții
De ce ne place o carte, sau un text literar? Pentru ce este scris acolo și/sau pentru cum este scris. Avem deci o poveste (ce-ul), dar avem și un fel de a povesti (cum-ul). Autorul controlează arhitectura firului narativ (așezarea/dozarea poveștii, care este un amestec de ‘ce’ și de ‘cum’), dar și felul de a spune povestea (care ‘fel’ constituie propriu-zis stilul scriiturii).
MIRCEA BĂDUȚ
Unghiul Punk
Unul dintre acele lucruri pe care le-aș face în principiu, dar pe care cel mai probabil n-am să-l fac vreodată ar fi o lucrare academică (pentru asta ar trebui să devin «academic») prin care să demontez orice încadrare a lui Kant în categoria idealiștilor.
CĂTĂLIN MARIN
După aproape zece ani de roluri secundare în filme eșuate la box-office (argoul hollywoodian pentru acele filme care nu-și recuperează investiția și nu aduc suficient profit, dar nu sunt nici prea apreciate de critici), odată cu rolul din Call Me by Your Name (2017), actorul Armie Hammer părea să se îndrepte către statutul de A-list actor, adică un actor celebru în toată lumea și capabil să facă profitabil orice film în care apare. Cu critici pozitive și o nominalizare la Golden Globes, oare îl aveam în fața noastră pe următorul DiCaprio?
ALEXANDRU IONAȘCU
Terapii filosofice
La nivel strict taxonomic debutul curentului protocronist se realizează prin publicarea în revista culturală de valoare internaţională Secolul XX a articolului comparatistului roman Edgar Papu. articolul era intitulat chiar „Protocronismul românesc” şi se intenţiona o reacţie de fronda la adresa sincronismului lovinescian care era doctrina intelectuală dominantă în cultura română de atunci.
HORIA CINTEZĂ
Contribuții
Simplificînd poate nepermis lucrurile, s-ar putea, după ce mai și citești empatic jurnalul deloc fericit al Elenei-Margareta Ionescu, să exclami fără să vrei: mult zgomot pentru nimic. Sau: parole, parole, parole, asta ar fi obiecția la dezlegarea misterului nopții albe, o replică pe care nu știm dacă Mircea Vulcănescu ar fi îngăduit-o atunci cînd nu avea și datele de laborator viu ale vieții unicei soții a lui Nae Ionescu.
Poezie
alerg într-un gând / în rând mă împlânt / profund şi plăpând / crescând descrescând / urcând spre căzând / din nou levitând / tre-mu-rând / de-li-rând / mă împlânt / ca şi când / sunt în cuvânt / şi în mori de vânt / sunt şi nu sunt
NIA DAMIAN
Poezie
N-aveam absolut nimic de făcut / stăteam în hol treceau spre dreapta spre stânga / întrau undeva deschideau uși ferestre / aveau draperii bleu fluturau....
FELICIA MUNTEAN
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 