Alexandru Ionașcu
Faimă, privilegii și secrete
După aproape zece ani de roluri secundare în filme eșuate la box-office (argoul hollywoodian pentru acele filme care nu-și recuperează investiția și nu aduc suficient profit, dar nu sunt nici prea apreciate de critici), odată cu rolul din Call Me by Your Name (2017), actorul Armie Hammer părea să se îndrepte către statutul de A-list actor, adică un actor celebru în toată lumea și capabil să facă profitabil orice film în care apare. Cu critici pozitive și o nominalizare la Golden Globes, oare îl aveam în fața noastră pe următorul DiCaprio? De altfel, cei doi actori apar J. Edgar în regia lui Clint Eastwood. Doar că la începutul lui 2021, când ne gândeam cu toții când se va termina pandemia, în presa de peste ocean ieșeau la iveală mesaje Instagram care detaliau abuzuri asupra unora dintre partenerele actorului, mesaje dintre cele mai bizare și tulburătoare, de la obsesie pentru practici BDSM fără ca actorul să ceară consimțământul partenerei, la viol sau fantezii despre canibalism. La un moment dat, actorul este acuzat și de viol, nu doar de comportament abuziv cu partenerele, ceea ce va face ca, în scurt timp, cariera sa cinematografică să ia sfârșit. Studiourile au renunțat la el, la fel și agentul său și a fost înlocuit din toate filmele în care trebuia să apară. Un fel de justiție tardivă, dacă s-ar lua în considerare mediul privilegiat din care provine actorul și faptul că încă nu a fost condamnat de un tribunal, în ciuda mesajelor online în care își mărturisește fantezii cu violul.
Ca răspuns la cascada de acuze la adresa acestui cunoscut actor, o mătușă din cadrul familiei sale extinse a ieșit cu mărturii privind genealogia unei familii privilegiate și imune la orice răspundere, în ciuda numeroaselor abuzuri comise asupra femeilor și a infracțiunilor economice. Mărturiile ei sunt elementul central din documentarul în trei părți numit House of Hammer, regizat de Elli Hakami și Julian P. Hobbs. Dar să începem cu prezentul, așa cum începe și documentarul discutat aici. Prima parte, numită Love Bomb, începe cu mesajele actorului care revelează obsesie cu controlul partenerelor, dar și un interviu cu una dintre partenerele abuzate de acesta. Într-un alt interviu cu o femeie care conversase online cu Armie Hammer, vedem cum actorul cere supunere totală, fără a lua în considerare ceva precum consimțământul, o femeie fiind chiar legată cu frânghii (tehnica japoneză de bondage numită Shibari) fără a i se cere acordul. Cea mai șocantă parte din mesajele trimise de actor este cea în care scria că vrea să consume carne umană și să elimine complet autonomia partenerelor, mesaje care par să aparțină unui criminal în serie (într-un asemenea mesaj deja infam, Armie Hammer scrie că este un canibal sută la sută) nu unui actor celebru și aparent respectabil, sau în curs de-a deveni celebru. La finalul acestei primei părți, facem cunoștință cu o mătușă a actorului, care va prelua narațiunea în partea a doua, unde vom afla că străbunicul actorului era un petrolist putred de bogat, dar al cărui tată fusese un comunist proeminent în SUA de la începutul anilor ’20. În partea a doua, este vorba despre influență și corupție economică, toate însemnând un întreg istoric de abuzuri și control patologic asupra femeilor. Partea a treia prezintă o imagine și mai urâtă a capitalismului, adică exploatare și abuzuri asupra muncitorilor și coruperea politicienilor. Puterea economică, după cum se vede, înseamnă și impunitate în urma abuzării celorlalți.
Partea a treia a documentarului arată cum, atunci când femeile raportează hărțuirea sau abuzul sexual, există o armată de, să le spunem detractori, care se străduiesc să le distrugă imaginea, realitate cunoscută și la noi, când mărturiile actriței Viorica Vodă privind abuzurile pe care le suportă actrițele în lumea teatrului de la noi, s-a trezit cu o serie de atacuri care vizau character assassination. În cazul mărturiei actriței Éva Imre despre cum a fost bruscată de regizorul Andriy Zholdak, apărătorii acestuia au preferat să evidențieze meritele și valoarea spectacolelor montate de regizorul ucrainean, în niciun caz să discute despre actrița care-l acuza despre comportament abuziv, cu atât mai puțin despre efectele psihologice ale unui asemenea comportament asupra celei/celui astfel agresat. În mediul cultural de la noi (și nu numai) victimele nu contează, iar gatekeepers culturii preferă să mențină o iluzie a elitismului și respectabilității, indiferenți la victimele abuzurilor din acest mediu. De obicei, apărarea lor merge pe obsesia cu ,,activism woke’’ sau ,,cancel culture’’. În mod ciudat, însuși regizorul ucrainean a fost înregistrat ,,motivându-și’’ actorii cu un tip de discurs agresiv care pare ieșit din obsesiile violente ale lui Armie Hammer: ,,Mâine la repetiții vreau să fii câinele meu. Și când ești câinele meu, trebuie să asculți comenzile mele: comenzi psihice, comenzi fizice, comenzi emoționale, comenzi sexuale, totul, ești câinele meu.’’ Nu știu ce ar vrea să însemne ,,comenzi sexuale’’, de altfel nici nu aș vrea să știu – nu că celelalte părți din ,,discursul’’ regizorului ar fi mai puțin tulburătoare. Cât despre mereu prezenta acuză de cancel culture, așa cum spune una din partenerele traumatizate de actor, nu ar exista cancel culture dacă nu ar exista în primul rând rape culture, cultura patriahală care le permite bărbaților cu putere financiară sau apărați de un mediu dominat tot de ei să abuzeze femei și pe orice le stă în cale.
INDICAȚII DE CITARE:
Alexandru Ionașcu „Faimă, privilegii și secrete” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 4/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 