
Nia Damian, Noeme
Vânt alerg într-un gând în rând mă împlânt profund şi plăpând crescând descrescând urcând spre căzând din nou levitând tre-mu-rând de-li-rând mă împlânt ca şi când sunt în cuvânt şi în mori de vânt sunt şi nu sunt Nu sunt eu De multe ori uit că nu sunt eu Și asta mă face să mă gândesc dacă ceilalţi oameni uită cine sunt Eu nu sunt fiinţa care mă ştiu ci rezultatul unor calcule matematice în care m-am adunat m-am scăzut m-am înmulţit şi împărţit după cum au dictat: Istoria în care m-am născut Familia în care am apărut Întâmplările prin care am trecut Substanţele chimice din creier Surplusul sau carenţa de cer Condiţia omului pe pământ Fiecare cuvânt Timpul probabil Răul abominabil Fazele lunii Defazajele lumii Aşezarea planetelor Mersul maselor Zodia şi ascendentul Cearta cu prezentul Astrologia Numerologia Chiromanţia Cartomanţia Frenologia Fizionomia Religia Păcatele ancestrale Bolile ereditare Arborele genealogic Pomul ontologic Moştenirea genetică Fuga frenetică Loteria vieţii Pariul cu pereţii Factorii de mediu Politica fără remediu Energia locurilor Vibraţiile oamenilor Întâlnirea cu ceilalţi Despărţirea de ceilalţi Legile nescrise Căile închise Entităţile nevăzute Karma vieţilor neştiute Ca într-o rimă perpetuă toate formulele astea sunt conectate între ele până la sânge Într-un fel eu sunt tot ceea ce alte lucruri au stabilit pentru mine În alt fel inexistent sunt eu Rutină Încă o zi în care cineva aşteaptă să fie salvat de o întâmplare de o femeie de un bărbat Paşii văzuţi calcă peste cei nevăzuţi Umbra cade la fel peste lumină Trupurile acoperă trupuri schimbând o carne cu alta schimbând un pat cu altul Cerul e din ce în ce mai greu asamblat Pământul din ce în ce mai populat Şi nimeni nu salvează pe nimeni Scara uneori când ies din casă port cu mine o scară pe care urc și cobor. de la înălțimea luminii văd pământul și din groapă văd soarele. și tot urc spre coborâre și tot cobor în urcare. apoi întorc scara invers ca să văd și altfel
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „ Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 4/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.