Cristiana Popp
Inteligența artificială – între temeri și speranțe
Viața inteligentă e în altă parte și nu in silico. Nu mă tem de inteligența artificială. Nu va fi nici medic la fel de bun ca mine, nu va scrie la fel de interesant ca mine și, cu siguranță, nu va face glume mai bune ca mine. Fiindcă inteligența artificială e un instrument în mâna oamenilor, o nouă roată, un nou motor cu aburi, un nou calculator. Nu e, nici măcar, un echivalent al tiparului în dezvoltarea omenirii, căci nu va aduce un progres similar nici ca intensitate, nici ca extindere temporală și spațială.
Lumea freamătă de teama provocată de expansiunea exponențială a rețelelor neuronale și a funcțiilor lor. Profesioniștii tremură că își vor pierde pâinea. Că mâine nu vom mai avea nevoie de traducători, de profesori, de cercetători, de șoferi, de medici, de operatori de call-center, de controlori de trafic sau scriitori. Că toate vor fi făcute de ingineri care vor hrăni inteligentele rețele neuronale cu toată cunoașterea lumii și, astfel învățate, mașinăriile vor executa toate muncile astea și altele care nu îmi trec mie acum prin minte. E suficient să înțelegem cum funcționează inteligența artificială, pe baza unor matrice imense alcătuite din datele primite de la om, ca să știm că putem să păstrăm și controlul și supremația, cât timp ele sunt reale și susținute de valori puternice. Nu vor dispărea meseriile complexe, care necesită integrarea informațiilor într-un sistem propriu de gândire și înțelegere. Vor dispărea doar muncile repetitive, supuse unor reguli simple, clare și perfect reproductibile. Acolo unde intervin nuanțele de idee, de culoare, de gândire, de înțelegere, puterea inteligenței artificiale se oprește și mintea umană preia frâiele.
Alții se tem că, într-o zi, inteligențele artificiale se vor coaliza spre a distruge omul, fie pe un motiv furnizat chiar de om: facem rău planetei sau suntem predispuși la autodistrugere, fie ca să înlăture vârful lanțului trofic spre a îl înlocui. Deși mărturisesc că mi se pare un scenariu mai plauzibil, cred că aplicarea normelor etice tradiționale în dezvoltarea structurilor dotate cu inteligență artificială ne va proteja și de data asta, așa cum ne-a protejat și de alte invenții cu potențial letal la nivel individual, de grup sau de specie.
Într-o nuvelă extraordinară (Profesiunea), Isaac Asimov descrie o lume distopică în care oamenii sunt împărțiți în două categorii: cei care acționează strict la ordinul unor texte imprimate pe benzi audio și cei care scriu benzile. Dacă vom avea grija ca mereu să scriem benzile și să demonstrăm că suntem cea mai inteligentă ființă de pe planetă, inteligența artificială va rămâne doar o unealtă care să ne îmbunătățească viața și să ne rezolve problemele tot mai apăsătoare: scăderea populației în țările occidentale, scăderea numărului și a calității specialiștilor, reducerea capacității de muncă, în special prin refuzul muncilor grele. Iar dacă nu vom mai fi, niciunul, în stare să scriem benzile, sfârșitul va fi oricum aproape, cu sau fără inteligență artificială.
Ca toate marile invenții ale omenirii, inteligența artificială va aduce, fără îndoială, pe lângă avantaje și o serie de lucruri rele, de cutremure pe piața muncii și a educației. Va trebui să ne învățăm copiii și tineri să nu trișeze punând rețelele neuronale să le facă temele școlare. Fiindcă învățătura este, pe lângă inteligența, secretul celor care scriu benzile, celor care controlează cu mintea lor și rețelele neuronale, dar și masele de oameni ignoranți și manipulabili. Dar va aduce și plus-valoare muncii noastre, și timp liber pentru relaxare sau învățare și soluții pentru lipsa forței de muncă calificate. Va trebui să învățăm noi punctele slabe în gândirea rețelelor neuronale și modurile de a le ocoli sau corecta. Va trebui probabil să renunțăm la zona noastră de confort, aceea a ființei supreme, fără concurent și să devenim mult mai conștienți de mecanismele prin care ne putem întreține și menține această superioritate. Vor apărea meserii noi și cele vechi se vor schimba. Așa cum motorul nu a înlocuit nici muncitorii, nici agricultorii, cu siguranță inteligența artificială nu av înlocui inteligența umană reală. Va da probabil mai multe șanse impostorilor, pseudo-specialiștilor și simulatorilor de competențe. Dar poate ne va da și mai mult timp să-i demascăm și să selectăm cu adevărat o elită care să scrie benzile, mai relevant și mai util ca niciodată. Și poate atunci, eliberată de rutinele simple și consumatoare de timp și energie, inteligența umană va putea erupe cu forță spre a ajunge la maximul său.
INDICAȚII DE CITARE
Cristiana Popp, „Inteligența artificială – între temeri și speranțe” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 4/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 