Începând de astăzi Anthropos deschide o nouă secțiune: Recomandat de Anthropos. Cartea de cinci stele. Prima „medaliată” este Odorama. Istoria culturală a mirosului de Federico Kukso, Baroque Books and Arts, 2022

A mirosi lumea. Recuperarea unui simț uitat

            „Miroase a prost de la o poștă”. Semnificația acestei expresii destul de sibilinice (are inteligența un miros propriu?) ne-o lămurește Odorama. Istoria culturală a mirosului, cartea lui Federico Kukso, traducere de Cornelia Rădulescu, apărută la Editura Baroque Books and Arts în 2022 într-o excelentă ediție.

            Ei bine, „prostia” din expresia mai sus citată nu se referă nici pe departe la lipsa inteligenței, ci la condiția socială inferioară, căci unul dintre sensurile de primă instanță al cuvântului „prost” înseamnă „sărac”, „de condiție socială modestă, din popor, de jos, de rând” (conform Dex). De altfel, lucrurile sunt legate între ele pentru că prostul ca sărac devenea, prin forța lucrurilor, și prost ca „lipsit de carte” câtă vreme până la jumătatea secolului XX școală nu făceau decât cei mai înstăriți dintre pământeni.
            Prejudecata în privința mirosurilor celor de jos este însă una occidentală, vine dinspre Anglia, Franța și Statele Unite, căci – urmându-se o veche tradiție ce coboară până la Galen prin care se asocia răspândirea bolilor cu miasmele – s-a crezut că clasele de jos (nespălații!) sunt cauzele directe ale marilor epidemii / pandemii (ciuma, holera, febra galbenă). Într-un fel chiar așa era, dar nu din cauza mirosurilor, ci a condițiilor precare de trai – propice înmulțirii puricilor de șobolan, transmițătorii microbului care produce ciuma, țânțarilor – responsabili de febra galbenă și, în sfârșit, propice consumului de apă contaminată cu un microb fecal – care dă holera.

            E foarte interesant, în această perspectivă, că mirosul a fost ultima graniță a acceptării invizibilului. O barieră extrem de greu de depășit, motiv pentru care microbii au fost foarte greu acceptați de mentalul comun – atât științific cât și neștiințific. Microbul e ceva absolut imperceptibil, lucru – nemaivăzut și nemaimirosit până atunci – câtă vreme inclusiv Dumnezeu, maxumum de invizibil, se făcea totuși prezent simțurilor umane prin… miros. Cel de nevăzut era totuși olfactiv perceptibil: își transmitea apropierea printr-un parfum de nedescris, pe cât de inefabil pe atât de convingător. Imaginația omului – cantonată multă vreme în… materialism chiar și când își reprezintă substanțe eterice, imateriale – avea să lege emanațiile odorifere divine de un… consum necesar de fumuri și parfumuri, motiv pentru care enoriașii s-au simțit, din cele mai vechi timpuri, datori să-și hrănească zeii și dumnezeii cu bogate fumigații de tămâie și smirnă, cu imense și extrem de costisitoare omagii odorizante. Invers, diavolul, iadul miroseau urât, urât ca moartea pe tărâmul căreia erau, de altfel, localizați.

            CITEȘTE TOT ARTICOLUL AICI: CARTEA DE CINCI STELE – ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE