Vladimir Jankélévitch scria în celebra lui carte despre ironie că „ironia cristologică nu este cu adevărat ironică” (Ironia, p. 63). Și totuși, așa cum am comentat și în Homo ironicus, această interpretare e corectă „numai dacă înțelegem prin ironie o desființare a demnității celuilalt sau o negare brutală a vechilor rânduieli” (Liviu Iulian Cocei, Homo ironicus, Editura Eikon, București, 2022, p. 169). Deși nu folosește această terminologie, cartea lui Brant Pitre, Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus (The Case for Jesus. The Biblical and Historical Evidence for Christ), scoate în relief chiar mai multe tipuri de ironie, obișnuite sau filosofice deopotrivă:

„Cum vom vedea, dovezile din Evanghelii sugerează că Isus a afirmat, într-adevăr, că este Dumnezeu. Dar a făcut acest lucru într-un mod tipic evreiesc. Adică a folosit parabole și întrebări menite deopotrivă să-i dezvăluie și să-i ascundă identitatea. Rolul acestor ghicitori-parabole era să-i oblige pe cei care-l ascultau să se întrebe „Cine este acest om?”. De asemenea, Isus a făcut semne și minuni prin care și-a dezvăluit dumnezeirea. Ca și în cazul parabolelor însă, înțelesul lor deplin este dat de contextul vechii Scripturi și tradiții iudaice. Acest lucru trebuie subliniat: doar fiindcă Isus nu a străbătut Galilea strigând în gura mare „Eu sunt Dumnezeu!” nu înseamnă că nu și-a afirmat dumnezeirea.” (Brant Pitre, Fiul lui Dumnezeu?, pp. 140-141)

„Dacă presupunem că Isus a venit ca să aducă vestea cea bună despre cine este el, atunci insistența de a se păstra tăcerea asupra identității sale și asupra minunilor pe care le face este cel puțin contradictorie. Alții sugerează că Isus s-a folosit poate de „psihologia inversă” – ceea ce a vrut cu adevărat a fost tocmai ca ucenicii și cei vindecați să povestească tuturor ce li se întâmplase. Astfel, cunoscând natura umană, le cere să nu spună nimănui cine este el. Rezultatul: „cu cât le poruncea, cu atât mai mult ei îl vesteau” (Marcu 7:36). Cea mai bună explicație este însă că el are răbdare.” (Brant Pitre, Fiul lui Dumnezeu?, p. 160) De altfel, răbdarea și amânarea reprezintă mărcile ironiei filosofice. Cum scrie Baconsky în Râsul patriarhilor: „răbdarea este o formă de superioritate ironică”.

„Folosirea expresiei Fiul-Omului ascunde și în același timp revelează cine este Isus. […] Expresia face aluzie la Daniel 7:13, dar într-un mod foarte indirect și criptic. Isus se folosește de ea în dialogul cu cărturarii ca de o ghicitoare. El îi provoacă să-i deslușească identitatea, o provocare căreia ei nu par în stare să-i răspundă.” (Yarbro Collins, Mark, pp. 186-187, apud Brant Pitre, Fiul lui Dumnezeu?, p. 167)

„Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem. Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncaţi cu pietre asupra Mea?” (Ioan, 10:30-32)

„Au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc.” (Ioan, 8:4-9)

Suprema ironie divină: Dumnezeu îl creează pe Adam după chipul și asemănarea Sa, care apoi este decăzut din Rai. Mai târziu, pentru a-l recâștiga, Dumnezeu se creează pe Sine tocmai după chipul și asemănarea omului, în persoana lui Iisus din Nazaret. Ironia constă în această răsturnare de optică (o ironie ontologică). De reținut că Dumnezeul unic abia acum, prin Hristos, a căpătat față umană. Nici Moise, nici Ilie sau orice alt muritor nu ar fi putut să-L vadă înainte de acest moment: „Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască” (Ieșirea, 33:20)

Sublinierea în bold îmi aparține și vizează particularitățile divinei ironii hristologice (L.I.C.).

Sursă foto: https://lonerwolf.com/misinterpreted-teachings-jesus/