Un articol recent al lui Horia Vicențiu Pătrașcu despre înclinația naturală spre furt m-a făcut să mă gândesc la subiect. Și să scriu articolul ăsta. După Horia, faptul că oamenii își plătesc liniștiți marfa fără să fie obligați e semn al trepanației intelectuale. Nu mai e nevoie de dresaj, oamenii au ajuns să se comporte ca o masă de ființe care fac ce trebuie și când nu sunt supravegheate și nu riscă nimic.

Nu se pune problema că nu am fi trepanați intelectual, dresați să lăsăm șefii să gândească pentru noi, să ne spună cele mai mari aberații, iar noi să-i credem. De fapt să nu ne punem problema că ar spune tâmpenii. Dar asta se vede în atâtea alte fapte, și nu de acum, ci de aproape un secol. Poate mai mult. Când unii dintre noi s-au născut într-un sistem în care o hienă, un șacal sau chiar un lup (că la noi mai erau, față de alte țări europene), avea mai multe opțiuni în viață, mai multă libertate în a-și procura alimentele, dar și mai multă demnitate, despre ce ar trebui să mai vorbim? Noi nu puteam să desfășurăm activități economice pe cont propriu. E absolut incredibil (asta dacă nu ai încercat recent să-ți faci firmă sau nu ai firmă deja, pentru că sechelele birocratice au rămas). Culmea trepanației e să știi cum era, și să zici că era bine. Iar dacă orice asemănare cu acea realitate, care redevine la modă, nu îți provoacă alergie, e semn că ar trebui să invidiezi potențialul filosofic al unei râme.

Că acum unele supermarketuri preferă să îți plătești singură/singur marfa e bine știut. Dar să nu avem noi grija pierderilor patronilor acestor industrii. Cred că ei știu că se fură. Și știu și cât, cine o face, cum. Și își asumă riscurile bine calculate. De ce n-o fac cei mai mulți? Pentru că sunt camere peste tot. Șansa să te prindă e mică. Dar dacă te prinde, te faci de răs! Și teama de ridicol e ceva important în comportamentul nostru. Sigur, dacă nu ești politician.
Totuși îmi place să cred, poate exprimându-mi propriile sentimente, că altceva îi reține pe cei mai mulți să o facă. Acel ceva e empatia, prezentă și la animale, chiar la rudele noastre cu blană, animale nu tocmai animate de mândrie și demnitate. Și cimpanzeii ajută fără să aibă vreun avantaj. Și de obicei, când fac rău, o fac cu un scop. Scopul poate fi dominanța, asigurarea sau menținerea unui status pentru care trebuie să lupte cu armele…violenței. Un status inferior pentru un mascul de cimpanzeu nu e deloc plăcut. Sigur, nici pentru o femelă, dar la femele ierarhia se stabilește altfel (numai pentru asta și matriarhatul ar fi de dorit), iar un mascul cu un status foarte jos are o viață încă mai rea decât al unei tinere femele inferioare ierarhic. Că în ierarhia feminină, mărimea contează. A numărului anilor.

Sigur, numai o gândire (sau lipsa ei) inimaginabilă putea să considere empatia ceva greu de explicat conform evoluției prin selecție. Păi dacă îți imaginezi, precum Dawkins, tot felul de jocuri ale genelor, care să creeze această ”ciudățenie evolutivă” doar pentru supraviețuirea lor proprie (a genelor), atunci nu știu cum îți scapă cât de altruistă e de fapt chiar reproducerea sexuată. Genele alea trebuie să se combine cu alte gene de la alți indivizi. Și alea trebuie să se replice. Adică e bine ca să supraviețuiască și alți indivizi, ca tu și urmașii tăi să nu te împerechezi cu văru-tău sau vară-ta (acolo unde se poate, dacă nu ești într-o cultură patriarhală aberantă) ca să nu creezi combinații mortale…pentru gene. Sigur, dincolo de reproducere există multe alte interacțiuni care logic ar dirija comportamentul spre…empatia pentru ființe neînrudite.

Și revenind la supermarket, dacă ne vine poftă de sustras bunuri și nu ne pasă de reputația noastră, există cel mai important factor: empatia față de angajați. Un agent de pază mi-a spus că e bine, atunci când plătești marfa, să scanezi fiecare produs, nu doar unul cu același preț și să treci numărul. Pentru că la inventar angajații răspund nu doar de valoarea mărfii, ci și de numărul produselor. Deja e foarte descurajant dacă ți-a trecut prin cap să le faci rău corporațiilor din comerț. Dacă ar fi să intri în conturile lor, e deja altă discuție.
E greu în ziua de azi să fii haiduc. Partidul Piraților e o tentativă de remarcat. Haiducul nu e terorist, nu vrea victime colaterale, din contră, vrea să le ofere reparații…ilegale… victimelor unui agresor, dar să-și oprească și ei/lui un comision. Pentru muncă, curaj, costuri suplimentare. Unii chiar știu cum vine asta, că haiducii din trecut mai au și urmași în prezent, iar moștenirea de familie e importantă. Culturală, în acest caz. Poate sentimentele haiducești intră și ele aici. Și poate sentimentul dreptății, care e și în familia extinsă, adică ordinul primatelor. Dar nu numai. Animalele inteligente fac scandal când sunt victimele unei nedreptăți. Dar oamenii învață să le suporte, pentru că nu au de ales.

Ce faci când urăști o firmă? Altminteri decât s-o boicotezi…Poți să ajungi în pana proastei/prostului ca să nu aliementezi de la Lukoil. Dar dacă totuși ajungi acolo, ce faci? Poți să distrugi un DVD cu manele. Că numai de-alea sunt. Dar dacă li se impută angajaților și distrugerea? Greu de crezut.

Îmi aduc aminte de un târg de cărți de vara trecută. Era reprezentantul unei edituri mici, mai mult informale. M-a văzut cum mă uitam la o carte. A zis s-o iau. M-am revoltat. I-am spus că doar nu e de la Humanitas. Acolo chiar aveam niște fantezii cu făcut pagubă patronului. Să iau niște căni urâte și să le pun în poziții precare, ca un client să le spargă din greșeală? Cineva mi-a dat un pont: să aflu unde e mașina patronului. De acolo m-aș descurca. Aș transforma-o în operă de artă, atât literară, cât și plastică. Adică ar cuprinde poeme cu metafore gen ”lichea comunistă înzestrată din avutul public”, dar și fresce de tip renascentist cu elemente anatomice detalitate, dar în plus și cu o legendă profesionistă. Ar fi un prim pas, dar mai e mult până a deveni haiducă cu acte în regulă. Și aici nu e vorba de coduri CAEN. Haiducul nu e sabotor, trebuie să obțină avantaje pentru victime și pentru propria persoană. Dacă ar decide să doneze opera de artă unei asociații literare? Greu de crezut! Și mai greu să fii haiduc cu boieri ca acum! Și cu puterea centralizată! Dar până la urmă, te interesează, de-aia ești haiduc!