- Ce (mai) este iubirea?
Februarie – „luna dragostei” sau poate un prilej de a ne întreba ce (mai) este iubirea, termen des auzit și mult discutat. Știm că iubirea este un cuvânt, o stare, o trăire, pasiune ori compasiune; și câte momente formează, câte controverse, amintiri, bucurii, dar și regrete, dezamăgiri, tristeți, speranțe sau chiar lecții. Prea multe sau prea puține lucruri poate crea o iubire? Dar romantismul? Și mai ales, aceste sentimente mai există sau au apus odată cu schimbările tot mai radicale ale societății în care trăim? Prin aceste ipoteze, vă invit așadar, să căutăm anumite răspunsuri la unul dintre cele mai discutate subiecte din istoria omenirii.
Iubirea este un fenomen greu de definit, este o stare care apare sau dispare, care unește, bucură ori descurajează. De aceea, nu putem defini cu exactitate ce poate fi la început de cale a unui drum împreună: prietenia, iubirea, pasiunea, interesul. Cred că simțul comun este cel care răspunde acestor provocări („sensus” în limba latină înseamnă „sens”, dar și „simț”, adică a da un „sens comun” printr-un „simț comun”).
Sentimentul iubirii a fost cunoscut de-a lungul timpului de foarte puţini oameni, deoarece iubirea este cu totul altceva decât înţeleg oamenii prin ea ca fiind un impuls biologic. Se face confuzie între adevărata iubire și pasiunea ca reacție a corpului. Iubirea profundă, autentică, presupune mister şi revelaţie, de aceea cel care surprinde misterele iubirii nu mai este în contact cu o simplă reflexie. Iubirea este un fenomen care nu poate fi arătat, este un sentiment atemporal, care nu dă de gândit „când se va termina”.
Dragostea, înclinație pasională către o persoană dragă, impune două condiții de contradicție, și anume: atracția pe care o simt cei doi este involuntară, dar totuși se impune și o alegere. Aici, Octavio Paz vorbește despre predestinare, alegere, forțe obiective și subiective, destin și libertate, care se intersectează în dragoste. Teritoriul dragostei presupune spațiul de întâlnire între două persoane. Pentru ca destinul sau predestinarea să se împlinească este nevoie, spune Paz, de complicitatea îndrăgostiților. „Dragostea este un nod care leagă, în mod indisolubil, destinul și libertatea.”[1] Analizând scrierile platonice, Octavio Paz observă că dragostea nu e simplă, ci „e o combinație de elemente unite și puse în mișcare de dorință”.[2] Dorința de frumusețe, specifică dragostei, presupune dorința de fericire, de împărtășire a afectivității prin atenție, versuri, dăruire de artefacte ori surprize creative. Astfel, Octavio Paz consideră că tinereții i-ar corespunde dragostea pentru corp, iar mai târziu omul este interesat de iubirea pentru sufletul virtuos.
În secolul vitezei, al ritmului alert dictat de multe schimbări sociale și de comportament, cine (mai) are răbdare să parcurgă anumiți pași de cunoaștere autentică a celuilalt, de dăruire sau împărtășire romantică? Avem răgazul să ne (mai) cunoaștem? Astăzi, ne interesează confortul, obținerea de rezultate rapide cu efort minim, iar romantismul, se face simțit doar în unele cazuri. Iubirea în vremuri tulburi pare o utopie, însă tehnologia vine cu noi provocări chiar și în sfera afectivă. De aceea, propun să urmărim în continuare câteva repere despre iubirea ca formă romantică (artistică) versus iubirea modernă aflată în perimetrul tehnologiei.
- Iubire/ romantism între artă și tehnologie
Iubirea în artă diferă de iubirea ecranizată. Despre iubire/ romantism în artă ne putem aminti din poeziile romantice (ex.: Iubire de Lucian Blaga, Poem de Nichita Stănescu ș.a.), spectacole de teatru (ex.: cunoscutele opere ale lui William Shakespeare), din pictură/ sculptură (ex.: Nașterea lui Venus de Sandro Botticelli, Sărutul de Auguste Rodin, Sărutul de Gustav Klimt ș.a.) ori din romanele clasice de dragoste (ex.: La răscruce de vânturi de Emily Brontë, Jane Eyre de Charlotte Brontë ș.a.). Această latură artistică este în contrast cu ceea ce înseamnă dragostea pe ecranele digitale, unde iubirea este stilizată, modernizată.
Astăzi, oricine comunică cu altul prin cuvintele unui chat, prin emoticoane, sau link-uri, care devin… semne de afecțiune. Vorbim despre o iubire online practic, prin comunicarea de la distanță, pe rețelele sociale. Într-un timp foarte scurt s-a impus o nouă comunicare: eficientă, dar și rece. Știm că social media a devenit o nouă realitate, o nouă apropiere unul față de celălalt, însă doar prin forța ecranizării. Ecranul, acest „prieten” al oamenilor contemporani, ne adună la discuții virtuale și chiar la împărtășiri de sentimente prin cunoscutele emoticoane. Observăm că o comunicare virtuală poate rezolva multe lucruri și într-un timp scurt; suntem aproape, însă numai în perimetrul comunicării de idei/ mesaje, nu și de emoții. Căci, prin tehnologie transmitem emoticoane, nu emoții – poate cele mai importante într-o relație de iubire. Tehnologia este oriunde, ea „a devenit deja o normă socială acceptată.”[3] Fluxul de imagini și texte, cu diferite comentarii și emoticoane/ gif-uri atractive utilizatorilor în comunicarea online reprezintă o sursă importantă de comunicare, dar și de simplificare a iubirii.
Unele dintre cele mai importante părți în comunicarea online sunt fața și mimica (cred că sunteți de-acord). În cartea Arta și știința citirii chipului. Morfologia facială în tradiția spirituală occidentală[4], putem vedea că înțelegerea facială este o preocupare veche, ce provine din spiritualitatea occidentală. În Franța, spre exemplu, morfologia înțelegerii faciale este studiată la anatomie, pentru o operație plastică bună. În timp ce în China, fața unui pacient poate spune lucruri despre psihologia sa. Astfel că, în comunicarea online, expresivitatea facială joacă un rol semnificativ în cunoașterea intenției vorbitorului pe care pretindem că-l iubim.
Odată cu acest aspect al feței, ne interesează și privirea – oglinda sufletului. Ochii exprimă emoții, frici, intenții ș.a., observabile în comunicarea reală și virtuală, în acel cyberspațiu, unde privirea poate genera loialitate sau plictiseală, contact vizual sau absență. Unele studii sugerează că un contact vizual are diferite semnificații în diferite culturi, cum ar fi: „încredere” în Occident sau „om nepoliticos” în unele zone asiatice.
În aceste vremuri de continuă dezvoltare tehnologică, vedem că există mai multe platforme digitale, cu diferite opțiuni de comunicare. Astfel că, comunicarea nonverbală adaptată la evoluția tehnologică, creează un impact puternic în rândul celor tineri. Este important să înțelegem mimica printr-un emoticon trimis sau printr-un like în conversația cu cineva.
Se spune că emoticon-ul a apărut în 1980, pentru a adăuga o dimensiune nouă și realocarea emoțiilor umane în comunicarea online. Oamenii foarte expresivi în viața reală, vor fi la fel și în comunicarea virtuală, trimițând multe emoticoane în conversațiile lor online. Un lucru foarte interesant mi s-au părut diferențele de percepție a zâmbetului în online, după cum susțin studiile moderne: smile face în Europa și SUA este cunoscut ca fiind ilustrat prin acest emoticon: J , iar în Japonia același zâmbet este reprezentat astfel: ^_^.[5]
Corpul este un fenomen, prin impresii, simțuri și gesturi; emoții, și nu doar emoticoane. Comunicarea face-to-face înglobează aceste lucruri, în timp ce comunicarea online le simplifică, fiind doar o relaționare face-to-facebook. Putem observa că un simplu click apropie doi oameni (cu ajutorul ecranului), însă nu înlocuiește în totalitate afecțiunea clasică dintre aceștia. Prin diversele forme/ platforme de transmitere a unui mesaj livresc, audio sau video, se formează un dezechilibru între principiile gândirii clasice și moderne, iar iubirea primește noi valențe culturale.
Prin urmare, iubirea autentică, venerată de artiști, poeți, pictori; acea iubire cu încărcătură sentimentală și romantică, nu pare a fi uitată, dar cu siguranță a suferit un soi de metamorfoze sociale. Acum contează o iubire eficientă, confortabilă, cu transmitere de emoții, dar și de emoticoane ori gif-uri. Așadar, sentimentele de iubire împărtășite romantic în vremurile boeme s-au digitalizat pentru o conexiune pragmatică poate, în detrimentul celei idealiste.
[1] Octavio Paz, Dubla flacără. Dragoste și erotism, traducere de Cornelia Rădulescu, Editura Humanitas, București,1998, p. 37.
[2] Ibidem, p. 40.
[3] Mary Aikon, The Cyber Effect. Psihologia comportamentului uman în mediul online, Editura Niculescu, București, 2019, p. 12.
[4] Cf. Jennifer Lamonica, Arta și știința citirii chipului. Morfologia facială în tradiția spirituală occidentală (“The art and science of face reading. Face morphology in the Western spiritual tradition”), Editura For You, București, 2021, pp. 17-18, p. 58, p. 133.
[5] Cf. http://www.hubgets.com, article “Nonverbal Communication in a Digital World”, 2019.
Ilustrație: Sergiu Bălan
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 