„Impotență și Creație. Într-o spovedanie, A. Gide ne spune că el n-a avut niciodată „un cabinet de lucru”. Atunci când i-a venit inspirație a scris pe apucate, oriunde: în vagon, pe băncile grădinilor publice, în tramvai, pe marginea drumurilor. Observație adâncă și justă. Birourile elegante cu imense și elegante biblioteci sunt pentru voluptoșii sterili sau pentru impotenții intelectuali care au nevoie de atmosferă, de stimulente, de singurătate, de exemplu portretele de creatori celebri pe pereți, de o mie și una de excitante ca să fecundeze o debilă șuviță.”

Aceste rânduri, din „Câteva disociații de idei”, redactate de Mihai Ralea în secolul precedent, capătă conotații sexuale și mai pregnante dacă urmărim videoclipul celor de la The School of Life. În ce sens?! Contextul surprins de Ralea este în mod evident unul plin de ironie la adresa pedanților și a snobilor. Însă, pe de altă parte, aceștia, etichetați sarcastic „voluptoși sterili” și „impotenți intelectuali”, ar fi astăzi ceea ce unii îi numesc… „sapiosexuali”: o categorie de persoane atrase în mod special (și sexual) de lucruri precum bibliotecile, mirosul cărților și tot ceea ce emană inteligență și spirit. Or, „sapiosexualitatea” este doar o ironie întoarsă către sarcasmele de tipul celor descrise de Ralea și, deci, un subtil îndemn la lectură și meditație, dar nu oricum. Estetica existenței intelectualului are nevoie de o formă pentru a-și susține fondul. „Dați-mi un scaun, să mă gândesc” și „aprinde-mi lumina, ca să citesc”. Pe ce scaun și sub ce lumină le fac (gândirea și lecturarea) poate influența hotărâtor tot ceea ce realizez ca autor.

sursa imaginii: Sapiosexual: attracted to intelligence 🆙 (getpersonalgrowth.com)