Nia Damian, Noeme
Oraşul
La miezul nopţii cineva oprea timpul
toate orologiile scoteau un ţipăt
ca de pescăruş apoi nimic
Nici măcar un cehov nu rămânea pe cer
pendulând între cele patru puncte cardinale
nina, arkadina, treplev şi trigorin
Lucrurile stăteau pe loc
dar locul devenea un alt cuvânt
oamenii cădeau într-un somn adânc
de nouă metri
Viaţa se relua după ce ultimul om
reuşea să urce înapoi din somn
şi uneori dura până ce
venea din nou miezul nopţii
Întârziasem deja încercând să
ţes o pânză pentru păianjenul meu
pe care avea să o picteze
în răgazul dintre miezuri
Voiam să prind maşina timpului
fără să gândesc că e cel mai greu de prins
deşi ai spune că cel mai uşor
călătorim în trecut sau în viitor
În ultimele zile o voce
îmi crescuse în urechea dreaptă
precum o plantă
Stăteam de vorbă cu ea
aşa cum fac cu orice plantă
ce vrea să stea de vorbă cu mine
Îmi spunea că la miezul nopţii dacă ajungi
se află lumina şi se mai află ceva
despre care nu poate povesti nimănui
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 2/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 