Evoluția orașelor
Ce e un oraș? Cuvântul oraș din română vine din maghiară (varos) și înseamnă ”oraș”. Varos vine de la var, ”castel”, ”fortăreață” cu sufix os, asociat genitivului. Orașul ar fi un loc cu fortăreață. Dar un cuvânt mai vechi, moștenit din latină, este cetate (înrudit cu city din engleză). Deci orașul, cetatea era o așezare întărită, ori cu ziduri de apărare, ori cu șanțuri. Cetatea era întărită, dar la origine provine de la un cuvânt civis care însemna ”cetățean”, având originea într-un cuvânt indo-european mai vechi legat de ”a locui”, ”a avea o așezare”.
În alte limbi ca germana, Burg vine tot de la ”așezare întărită”, ”cetate.” Are legătură mai complicată cu bergen, ”a salva”. Town vine de la un cuvânt englezesc vechi cu sensul de ”împrejmuire” sau ”grădină”, provenit la rândul lui dintr-un germanic mai vechi care înseamnă ”gard”, ”împrejmuire” (ceea ce te duce cu gândul la paradis în persană) . Asta era cu orașele, dar satele?
În română, sat, probabil un cuvând din latina târzie (un termen mai clar pentru ceea ce unii numesc ”latină populară” ca sursă a limbilor neoromanice, cf. Dan Ungureanu) vine de la ”fossatum” de la ”șanț” în latină, adică așezare înconjurată de șanțuri (fossé în franceză). În albaneză se păstrează termenul de fosat, cu sensul de sat, după cum observă Dan Alexe în ”De-a dacii și romanii”. Dar orașul, satul, erau așezări permanente. O așezare permanentă trebuia să fie apărată cumva, cel puțin într-o anumită perioadă istorică. Perioada latinei târzii, de după căderea imperiului, era una cu mari probleme de apărare, în care orice așezare era în mare pericol. Era perioada marilor migrații, o perioadă extrem de zbuciumată. Dar a fost întotdeauna așa? Și de ce ar fi apărut orașele și când?
Regele sumerian Ghilgamesh (probabil secolul XXVII î. Hr), care este menționat în Biblie, venea din întăritul Uruk (Erech în Biblie, datâmd din mileniul IV î.Hr). Cum se spunea la ”oraș” în general în sumeriană, limbă neînrudită cu niciuna din epocă, și nici cu o limbă contemporană (deși are asemănări structurale cu limbi din Caucaz, orice ar însemna asta la nivel de înrudire, probabil nimic după unii lingviști ca Dan Alexe)? Cum se spunea în alte limbi din zonă, semiticile acadiană și babiloniană sau vechea egipteană? Cum se spunea în avestană? De unde vine urbs, urbis în latină? În greacă veche legătura dintre polis și ”a vinde” (politai, care apare peste tot și în neogreacă) e clară. Dar însuși polis are originea probabilă în alt cuvânt vechi indo-european care are leătură tot cu…împrejmuirea.
În egipteana veche existau multe cuvinte pentru oraș, făcându-se diferența dintre oraș sau sat natural și planificat. Sigur, știm datorită hieroglifelor care le desemnau. Termenul niwt desemna o așezare naturală, dmj însemna o așezare planificată, whyt desemna o așezare, sat sau mahala care provenea etimologic de la clan sau trib. Mai exista și bekhen care trimitea la așezare întărită dar provenind de la nucleul unei proprietăți imobiliare (ca varos). În fine, e menționat și sepat cu sensul de unitate administrativă. Totul pare foarte interesant, mai ales că vorbim de o civilizație foarte veche, care a avut la început privilegiul de a fi apărată natural, puțin accesibilă cuceritorilor dinafară, care nu a prea avut războaie în interior, de cucerire. În condițiile siguranței strategice, dar și a accesibilității resurselor, evoluția așezărilor umane a fost una naturală. Sigur, ulterior acest privilegiu a dispărut, iar Egiptul Antic a fost cucerit de mai multe ori, de la ”popoarele mării” la Alexandru Macedon.
Trecem acum la o lume apropiată cultural și genetic de noi, vechii indo-europeni. În avestană. limba vechilor texte zoroastriene, există mai mulți termeni pentru oraș, așezare sau locuire umană. vis, înrudit etimologic cu latinescul vicus (sat, cartier), desemna cea mai mică unitate de locuire. Se referă la așezarea unui clan sau a unei comunități. Vaesa se referă la ceva similar. Vardana era o așezare fortificată având etimologic rădăcina ward, cu sensul de a se întoarce, a înconjura, adică ceva înconjurat de un zid. În fine, stan sau stana, care apare mai ales ca sufix în multe toponime, are o etimologie clară pentru noi, de la rădăcina steh, ”a sta în picioare, vertical”, precum stehen în germană.
Interesant e că var din varos are tot o rădăcină din spațiul arian (persan). Maghiara are foarte multe cuvinte persane, ceea ce aduce indicii despre migrația și legăturile vechilor maghiari (Dan Alexe, ”Babel”). Var ar proveni tot din avestană vara (împrejmuire) sau din persanul mediu war (castel). Deci, până la urmă și termenul de oraș ar fi, la origine, tot persan.
Toate aceste etimologii arată de fapt originea orașelor, dar și a așezărilor umane. Deși oamenii au început să locuiască, să se așeze undeva, să producă zone de locuire sedentară sau semisedentară spontană, în general ca grupuri familiale sau triburi, după care aceste așezări a trebuit să fie protejate. Etimologiile par să indice acest aspect. Istoria recentă arată că oamenii au întemeiat și recent sate care nu mai trebuiau apărate neapărat prin șanțuri sau ziduri. În Transilvania există biserici întărite în diverse sate, cum e Viscri (al cărui nume german înseamnă Biserica Albă, întăritî în Evul mediu). Depinde cât de periculos era locul sau perioada istorică.
Satul și orașul sunt așezări permanente. Dar e o diferență între ele? Da, dacă în sat oamenii se ocupă în special cu producerea alimentelor, adică agricultură sau piscicultură, în oraș se face în primul rând comerț, care duce și la meșteșuguri, apoi la cultură. Sigur, orașele au spații spirituale (temple). O denumire mai veche a orașului, rămasă în unele toponime (Târgu Mureș, Târgu Jiu) , este cea de ”târg” (cu origine probabil slavă, conform unor ipoteze ar desemna o piață ). Târgul este un loc unde se face comerț, adică schimburi de bunuri. Oamenii au făcut comerț, schimburi de bunuri, încă de acum zeci de mii de ani, înainte cu mult de practicarea agriculturii. Comerțul precede sedentarismul și agricultura, iar rutele comerciale existau încă din Paleoliticul Superior. Ele ar fi contribuit, împreună cu limbajul la ceea ce se cheamă ”revoluția paleolitică”.
Locurile unde se făcea schimb erau mult mai vechi decât agricultura, care ar fi apărut acum aproximativ 10000 de ani, după ultima glaciațiune. Au devenit oamenii sedentari pentru a face agricultură? Timp de decenii asta a fost teza dominantă în antropologie. Numai că lucrurile se complică după descoperirile mai noi. Se pare că oamenii au devenit întâi sedentari, apoi au făcut agricultură. Uniii autori ca John Parrington consideră practicarea agriculturii cel mai mare rău al speciei umane, care a dus la toate nenorocirile (Conștiința/ Cum dă naștere materia gândirii). A dus nu doar la boli, la carențe grave, avitaminoze, la scăderea duratei de viață, a înălțimii și chiar a creierului. Dar asta nu e tot, sau nu cel mai important lucru. Agricultura ar fi alterat pentru totdeauna modul de a gândi și a simți al ființei umane. Libertatea, explorarea continuă, necesitatea de a deprinde mereu lucruri noi, ceea ce conducea la menținerea unui creier mai mare, a dispărut pentru totdeauna. A apărut inegalitatea dintre oameni, limitări de tot felul.
Göbekli Tepe, un sit cu structuri megalitice din Turcia de azi, datând probabil din mileniul IX-X i. Hr, este considerat a fi un loc de cult. Resturile organice arată animale și plante sălbatice, deci nimic nu sugerează domesticirea. Istoriciii consideră că nu ar fi fost locuit permanent. Göbekli Tepe e mai vechi decât Stonehenge cu aproximativ 6000 de ani, care ar fi avut o funcție similară. Dar oare lucrurile nu erau mai complicate? Un arhitect ar putea să spună mai multe despre structura. De aceea echipele de cercetare ar fi bine să fie interdisciplinare. Un arhitect vede în Stonehenge urme de structură de rezistență primitivă. Să fi fost aceste locuri un fel de locuri de întâlnire a oamenilor în scopul schimburilor comerciale, iar numai alegerea lor să fi fost legată de practici spirituale care puteau avea loc acolo în continuare? Ceea ce era basilica original era și loc de comerț, nu doar de cult.
Primul oraș este considerat a fi Ierihonul, având o vechime de aproximativ 11000 de ani. Ce e interesant e că sedentarismul pare să preceadă practicarea agriculturii cu peste 1000 de ani. Deci oamenii s-au așezat întîi, apoi au practicat agricultura și domesticirea animalelor. Mai întâi au cules plante din zonă și au vânat. Locuințele permanente sau semipermanente (sezoniere, prezente până recent mai ales la populațiile de păstori) ar fi oferit în primul rând o siguranță și protecție față de intemperiii, animale sălbatice și alte probleme naturale care ar fi pus viața și integritatea oamenilor în pericol. O locuință permanentă din piatră sau lut e mai sănătoasă decât o peșteră umedă sau un cort din piei de animale, consideră constructor sau arhitect.
Sedentarismul ar fi dus și la modificarea relațiilor sociale. În cazul populațiilor moderne care sunt seminomade perioadele de sedentarism și nomadism sunt marcate de relații sociale diferite la aceeași populație (Parrington, ibid).
Çatal Hüyük, în câmpia Konia, Anatolia de azi, este considerată cea mai veche așezare cu o structură protourbană (7500-6000 î. Hr). Nu avea ziduri de apărare, ca Ierichonul, locuit permanent până în prezent. Era o agomerare de case rectangulare din cărămizi de lut, fără străzi, lipite una de alta. Se intra prin acoperișurile care funcționau ca străzi. Casele sunt decorate și tencuite. Cum nu existau nici clădiri administrative, nici palate, concluzia a fost că structura socială era egalitară și cel mai probabil matrilineală, adică se moșteneau pe linie feminină. Se practica agricultura și creșterea animalelor.
Oamenii s-au așezat în anumite locuri, cu locuințele apropiate în funcție de înrudire, fenomen care s-a păstrat până recent (membrii unei familii extinse au locuințele una lângă alta sau în apropiere). Asta s-a întâmplat probabil în multe locuri propice de pe glob.
Probabil atunci și acolo, la Çatal Hüyük, oamenii vedeau altfel locuirea, probabil și proprietatea decât acum. Lucrau terenul împreună, la fel creșteau animalele. Până recent, în unele zone se atribuiau parcele familiilor, care se schimbau de la an la an (inclusvi Rusia țaristă, după cum menționează Kropotkin în ”Mutual Aid”). Familile extinse, gintele lucrează pământul și împart produsele în multe zone ale globului.
Dar acest tip de așezare urbană a dispărut. Să fi fost vulnerabilitatea în fața cuceritorilor? Sau pur și simplu bolile au fost de vină?
Çatal Hüyük se pare că avea unele probleme ale orașelor moderne precum deversarea reziduurilor. Unele orașe antice, mult mai târzii, au rezolvat parțial problemele prin canalizare. Etruscii aveau așa ceva, iar apoi romanii au împrumutat soluția.
Orașele sunt limitate de resurse, în principal de accesul la apă. Dacă vizitezi ruinele orașelor antice, cum ar fi cele grecești, orașe-state, ce te uimește e de fapt dimensiunile lor, popularea lor redusă. Și deși zonele respective sunt și acum atât de puțin populate (Grecia este în continuare subpopulată), deci era suficient spațiu, ele sunt rare, iar adesea se luptau între ele. De fapt puține locuri se pretează la fondarea unui oraș, mai ales în Antichitate. Toate așezările umane sunt dependente de apă. Trebuie să fie așezate lângă o sursă de apă, cum ar fi un rău, un pârâu sau un izvor.
Orașele egiptene erau, cu mici excepții, așezate pe Nil.
Înafară de apărare și apă, orașele sunt dependente de producția de alimente, agricultură sau piscicultură. Atena Antică era dependentă de grâul din străinătate, cel mai adesea din Crimeea (Kersones-ul Tauridei). Cu toate astea, visul oricărui grec antic era nu să locuiască în Atena, ci la țară, să poată cultiva un petec de pământ. Colonizarea rezolva problema în unele cazuri. Deci orașul nu era un vis, ci o necesitate.
În Evul mediu, după ce, mai ales în Europa de Vest, cultura, tehnica se prăbușiseră, orașele, pentru a supraviețui, deveniseră dependente de influxul continuu de țărani sănătoși (Jared Diamond, ”Guns, Germs and Steel”).Altfel pur și simplu ar fi dispărut prin depopulare.
Orașele erau efectiv infecte, focare de infecții cumplite până recent. În ceea ce rămăsese din Imperiul Roman, partea de Est, canalizarea încă mai exista, ca și băile. Cum menționează Jared Diamond, bolile europenilor au fost principalul factor de distrugere a populațiilor native americane, care nu veniseră în contact cu germenii din Europa.
Dar chiar dacă aveau canalizare, nu erau infecte, orașele sunt zone aglomerate. Civilizația islamică, urbană, a suferit mai mult din cauza epidemiei de ciumă din Evul mediu. Practic s-a prăbușit, ceea ce vedem acum nu prea mai are legătură cu strălucirea și nici măcar cu organizarea socială originală. Decăderea dată de probleme interne, dar și de invaziile mongole și moartea neagră a dus la sărăcie cruntă și victoria tribalismului patriarhal, vizibilă în statusul femeilor până în prezent.
Dar în Evul mediu, cum spune Toynbee în ”Orașele în mișcare”, cineva ar fi pariat pe viitorul orașelor-state, nu pe imperii centralizate sau state-națiune. Orașele erau centre de cultură, meșteșuguri, chiar dacă și de infecții. Absența lor, ca pe teritoriul țării noastre pentru o lungă perioadă, după căderea Imperiului Roman, a dus la înapoiere culturală a populațiilor locale.
După apariția tunului, cetățile, adică zidurile lor, devin inutile. Migrația spre orașe a țăranilor săraci duce la creșterea orașelor, ceea ce crează noi probleme, dar și noi oportunități. Industrializarea ulterioară beneficiază de acest fenomen. Fabricile au de unde angaja muncitori. Orașele cresc în continuare. Dar ele sunt văzute, ca și în Antichitate, ca locuri ale pierzaniei. Și nu doar din cauza epidemiilor care rămân o prezență până recent. Orașele sunt locuri ale supraviețuirii, ale oportunităților. Oamenii ajung acolo din disperarea de cele mai multe ori. Structurile sociale, relațiile de familie, suferă. În epoca industrială orașele devin principalele zone de producție, cu poluare și alte inconveniente. Chiar în secolul XX, se spunea că bogații locuiesc în suburbii, departe de aglomerație și poluare. Situația e descrisă de Toynbee chiar în copilăria lui de la finele acelui secol.
Acum, odată cu apariția orașului virtual, unde totul e la un click distanță, schimburile se fac online (cel mai mare târg e virtual). Producția e și ea adesea virtuală, iar lucrătorii, cel puțin unii, pot locui oriunde. Evadarea din oraș e mai accesibilă ca oricând.
Oamenii pot locui în zone pitorești și pot lucra la distanță, pot socializa la distanță.
Acum oamenii pot merge mai departe. Ne putem întoarce la romantismul orașelor fondate de un grup, ca în legendele Antice? Pot oamenii să-și fondeze nu doar orașele virtuale, ci și pe cele fizice, pa baza dorinței de a locui împreună datorită scopurilor și afinităților comune? Pot oamenii să se elibereze de partea nedorită a orașului? În anii 60-70 au existat comunități ale lesbienelor în Statele Unite. Martorele spune că presiunea economică a capitalismului le-a distrus. Dar putem spera la revigorarea acestor idei, la fondarea orașelor pe baza afinităților ideologice? Exista un proiect de astfel de oraș al libertarienilor de dreapta. Cât de posibil ar fi dacă ar respecta la literă conceptele e greu de spus.
Dar cum ar fi cu orașele pe Lună sau pe Marte? Putem să sperăm mai întâi la lucru la distanță pe aceste corpuri cerești?
Orașele sunt într-adevăr tot timpul în mișcare.
Bibliografie
What Was The Upper Paleolithic Revolution?
https://www.libris.ro/carte/constiinta-cum-da-nastere-materia-gandirii-john-parrington/38422209
https://read.amazon.com/kp/embed/?asin=0099302780
https://www.libris.ro/carte/cand-femeile-conduceau-lumea-kara-conney/24350928
https://www.amazon.co.uk/Guns-Germs-Steel-history-everybody/dp/0099302780
https://archive.org/details/mutualaidfactoro00krop_1/page/n3/mode/2up
https://www.librarything.com/work/27169642/t/Orasele-%C3%AEn-miscare
INDICAȚII DE CITARE:
Amalia Diaconeasa, „Evoluția orașelor” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 2/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 