Poate exista muzică proastă? Putem asculta Wagner fără să-l reducem la istoria ideologică a wagnerismului? Ne apropie muzica, așa cum credea Schopenhauer, de un strat al realității inaccesibil conceptelor? Și ce se întâmplă atunci când trecem de la sunet la corp?
În partea a doua a dialogului din seria „Întrevorbiri. O minte în 30 de minute”, conversația cu Andreea-Cristina Stoicescu se deplasează treptat de la filosofia muzicii către filosofia corporalității și a dansului.
Wagner, Nietzsche, Schopenhauer, Adorno și Alban Berg devin repere într-o discuție despre autonomia artei, ideologie și sensul metafizic al muzicii. Apoi corpul intră în centrul conversației: memoria corporală, preexpresivitatea, dansul independent de muzică și dimensiunea terapeutică a mișcării.
Unul dintre cele mai surprinzătoare momente ale interviului este relatarea unei experiențe trăite de Andreea într-un atelier de lucru corporal: reapariția spontană a senzației de a fi în pântecele matern. De aici se naște întrebarea dacă dansul nu încearcă, în formele sale cele mai profunde, să regăsească ceva din imponderabilitatea originară a corpului.
Poate că, pe lângă „ureche muzicală”, există și un corp muzical.
Dialogul se încheie cu anunțarea unui nou proiect: o viitoare carte despre dans.
Vizionare plăcută!
Versiunea scrisă a întregului interviu va fi disponibilă spre lectură în numărul 11 / 2026 al revistei Anthropos.

