Cine se tene de inteligenta artificiala? Da, mă tem că o fi si mai proastă decât boții lui Zuckerberg care m-au blocat de mai multe ori pentru glume care ridiculizau exact rasismul, antisemitismul și mai ales misoginismul. Dacă inteligența artificială urmărește să înlocuiască funcționarii de la ghișeu chiar e de temut. Va fi și mai bună decât ei, adică mai imbecilă. AI ar putea bate toate recordurile de imbecilitate, chiar și pe unii colegi ai mei tocilari din cercetare.

Da, mă tem de mașini. Sunt dincolo de psihopatie. Un profesor australian din domeniul IT, Toby Walsh, a făcut o petiție contra folosirii armamentului necontrolat de om. (v. 2062, Lumea creată de inteligența artificială). De asta mă temeam în războiul din Ucraina, dar unii par chiar să se bucure de așa ceva. Războaiele moderne pun din ce în ce mai multe mașini între combatanți, adică o distanță mai mare, ceea ce duce la crime în masă cu o mare usurință.

De ce nu mă tem de mașini? Că mi-ar lua locul. Robotii pot face multe lucruri automate, dar a face patul e o mare provocare pentru ei (jaques Peretti în ”Înlegerile care ne-au schimbat lumea”). Nu că mi-ar face vreo concurență cu asta…

Când vezi ce face AI ajungi să reconsideri ce e inteligența. Să joace șah, go, să imite mișcări complicate, să scoată tot ce se poate din niște reguli, dar să nu vadă dincolo de ele…Sunt oare inteligenți oamenii care fac asa ceva? Care sunt grozavi la așa ceva? Cei extraordinari la așa ceva sunt ceea ce unii numesc „idioți de geniu”. Și școala, și societateaa actuală apreciază și recompensează idioții de geniu. Dacă îi scoți din reguli, dau eroare. AI e doar o prelungire a lor.

Pai ce numim AI ar putea fi o abreviere de la altceva.


Un răspuns la „Cine se teme de înteligența artificială?”

  1. Avatarul lui Nicolae Colivie
    Nicolae Colivie

    Ca într-un celebru banc englezesc, Amalia Diaconeasa se împiedică de adevăr, dar se ridică, se scutură de praf și merge mai departe.

    Nu există nici cea mai mică îndoială în mintea mea că, dacă ar fi să adăpăm ChatGPT cu un corpus consistent de text al d-nei Diaconeasa, de exemplu cartea acesteia cu Civilizația Foamei (sper că are stomacul tare), abominația digitală creată ar putea crea la foc automat articole ca acesta, imposibil de distins de produsele entității reale, biologice.

    Tot astfel cum GPT-ul poate modela, reproduce, și curând înlocui, orice NPC USRist/HAURist/PSDist/PNList/etc., ideologia și discursul acestora fiind în mod dovedibil perfect formulaice, reiterări la infinit ale unui corpus de cunoștiințe definitiv închis și imun la contactul cu realitatea.

    Problema reală nu e doar faptul că de acum propgandiștii pot genera la comandă oricâți soldați ideologici artificiali cu care să înece canalele de comunicație, deși ar trebui să genereze destulă panică și doar acest fapt, această bombă nucleară în mâinile unor criminali.

    Realizarea mai înfiorătoare e: dacă un lucru evident artificial, o mașinărie verbal-statistică, poate înlocui atât de perfect oamenii în conversațiile lor, atunci care este de fapt natura reală a acestor bipede? Au fost vreodată inteligente? Drepturile omului li se aplică? Este omul din drepturile omului definit doar prin apartenența lui la o specie definită genetic-biologic? Nu ar trebui și un test de „sentience”? Și dacă da, ce ne facem când vedem că majoritate populației globului îl pică cu brio?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: