ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Horia Cinteză

Terapia prin filosofie

 Vorbind despre terapia prin filosofie riști să stârnești neîncredere, dacă nu chiar ilaritate. Poate, doar cu caracter de excepție, să ivești în mintea interlocutorului câteva gânduri despre Victor Frankl, despre terapia existențială, și, de asemenea, poate și un pic despre William James.

Primul tip de reacție pare să fie cel mai firesc atât din cauza ignoranţei cât și din cauza renumelui straniu, sau poate chiar a faimei rele pe care o are filosofia: ceva complicat, ceva dificil și, ca să fie treaba și mai gravă, ceva inutil. În limba română se oferă doar o mică portiță de eșapare prin expresia: „ce mare filosofie?”. Această întrebare retorică arată către o altă problemă pe care o are filosofia, însă trimite și către o posibilă ajustare a situației: filosofia te face să te simți mic, irelevant, prost. Filosofia e mare, e grea, te copleșește, te depășește, te strivește sub imensitatea ei. Filosoful e periculos ca un preot, însă unul mai pervers pentru că nu îl invocă în mod clar și cert pe Dumnezeu și totodată este un preot inutil pentru că nu oferă garanția că Dumnezeu sau vreo altă putere mare și ocultă va oferi vreun ajutor. Există bineînțeles și excepții de la această regulă, pe care o putem considera generală, dar nu absolută. Dar mai există un alt tip de reacție care este din păcate mai rea și mai periculoasă decât primul. Dacă în primul caz filosofia și filosoful sunt ținuți la distanţă și luați în batjocură, există și posibilitatea ca unele minți chiar mai răuvoitoare să privească aceste lucruri cu o dușmănie mai mult sau mai puțin declarată. Această răutate faţă de filosofie și filosofi nu vine doar din cauza sentimentului de inferioritate pe care îl stârnește în unii și nici din cauza inutilității din punct de vedere pragmatic (…că tot vorbeam de William James!).

Dușmănia aceasta pare să vină mai degrabă din partea cealaltă a spectrului de reacții, mai degrabă din partea celor care ŞTIU că filosofia nu e doar o inutilitate găunoasă, că are putere la fel ca religia, că religia este de fapt un tip de filosofie, că poate oferi sau anihila sentimentul de sens al vieții, că poate descrie moduri de a fi, de a opera, a trăi, și că de asemenea le poate schimba sau modifica pe cele care se află în uz la un moment dat.

Filosofia te poate arunca sau te poate scoate din disperare. Ce e drept, prima variantă pare să fie ceva mai bine reprezentată decât a doua. De aici atât dușmănia față de filosofie, cât și o parte a renumelui rău: filosofarea ca atare presupune o anumită (re)structurare a realității, iar asta implică riscuri reale, beneficii posibile dar improbabile. Trebuie, de asemenea, menționat că spectrul în care funcționează filosofia este atât de vast încât chiar dacă cineva ar avea un respect autentic pentru filosofie tot ar avea un set de preferințe pentru anumite tipuri ale acesteia, ceea ce implică o ierarhie ce presupune și repulsia faţă de anumite „filosofii”. Lucrul acesta nu este anormal, ci poate doar mai puțin obişnuit.

Un caz particular de repulsie față de filosofie vine tocmai din direcția repulsiei față de ideea de terapie prin filosofie. Aceasta e de obicei situația celor care vor să deţină apanajul practicilor terapeutice în general, cât şi dreptul de autoritate în mod particular în acele cazuri pe care filosofia le-ar putea trata în mod posibil, probabilistic numai, fără a oferi certitudini şi garanţii. Domeniul la care fac referire este tocmai al acelor ştiinţe şi discipline care se ocupa în mod curent de problematica vindecării şi a ameliorării, mai cu seamă a problematicii ce ţine de sfera spirituală şi socială. Practicile de tradiţie terapeutică au aici un cuvânt greu de spus, cuvânt care până acuma cel puţin nu a încurajat sau chiar a exclus filosofia din rândul activităţilor vindecătoare.

 Medicina, psihologia, dar chiar şi religia şi sociologia au o îndelungată tradiţie în a se ocupa de suferinţele omului, atât ca individ cât şi ca societate. Bineînţeles că lista respectivelor discipline nu este una completă, ba chiar mai mult, lista lor se îmbogăţeşte an de an cu noi elemente care promit să ajute. În acest scop cât şi pentru o mai mare credibilitate a acţiunilor vindecătoare pe care fiecare le săvârşește în legătură cu omul a fost inventate un număr uriaş de practici şi proceduri care să ateste eficiența metodelor folosite şi să reducă numărul indivizilor implicaţi la o elită certificată de „aleşi”, dovediţi a fi capabili să îşi folosească arta şi ştiinţa în scopuri terapeutice.

Filosofia a rămas în mod constant pe dinafara acestor structuri de putere. Privind din acest „afară” către „înăuntrul” cabalei acesteia, pare că filosofia a primit un tratament special în sens negativ, fiind transformată într-un fel de opus al ştiinţei sau al practicilor care se spijină pe rigoare şi predictibilitate cât mai strictă. Într-un fel este de înţeles, cum vastitatea investigaţiei filosofice stă de obicei la baza şi chiar înaintea oricărei discipline ştiinţifice particulare. Acest detaliu este privit tot cu lipsă de reverenţă de către cei mulţi, dar şi de către cei „aleşi”, aşa drept o relicvă a unor vremuri demult apuse. Dacă lista terapiilor acreditate se tot măreşte, aceasta augmentare a ei vine în strânsă corelaţie cu progresul tehnologic. Aşadar dacă o nouă disciplină sau ştiinţă este acceptată şi practicanţii ei primiţi în rândurile tămăduitorilor „aleşi”, acest lucru este posibil doar dacă ce e venit nou se sprijină pe o nouă tehnologie pe care o şi promovează printre disciplinele mai vechi.

Filosofia şi mai cu seamă „terapia prin filosofie” nu respinge noile tehnologii, nu contestă progresul realizat şi nici nu doreşte vreo reîntoarcere la vreo epocă glorioasă a trecutului real sau fictiv. Nu respinge dar nici nu se sprijină în mod esenţial pe vreo inovaţie recentă. În mod esențial, filosofia şi mai ales ales terapia prin filosofie, se sprijină pe limbaj, dialog şi gândire critică. Aceste instrumente străvechi nu sunt nicidecum învechite. Chiar dacă pot fi îmbunătăţite, au fost deja şi vor fi perfecţionate în continuare, nu se pretind a fi inovaţii la modă. Ele se cer a fi totuşi redescoperite, şi folosite la justa lor valoare.

Terapia prin filosofie este termenul umbrelă pe care îl folosim ca să ne referim la potenţialul vindecător pe care îl are reflecţia filosofică. Acest potenţial videcător este speculat de fiecare ştiinţă şi disciplină omologată care se ocupă cu vindecarea şi cu tratarea suferinţei. Însă terapia prin filosofie nu îşi propune doar să vindece şi să amelioreze, deşi acest ideal este nobil şi merită a fi urmărit şi de filosofie. Terapia prin filosofie pare că aduce în plus posibilitatea de reintegrare şi reconectare complexă a omului la sine însuşi, la lume şi la uman în general. Poate fi folosită pentru a reduce suferinţa, asemenea altor „ştiinţe” paliative, însă poate servi şi înţelegerii suferinţei asemenea disciplinelor şi practicilor spirituale.

Prin folosirea unui set bazal de instrumente (limbaj, dialog, gândire critică), accesibil în general oamenilor fără discriminare, se poate realiza o reconectare a individului dar şi a comunităţilor la un sentiment mai înalt al sensului, sau poate, dimpotrivă, deconecta omul de la un sens prea înalt, care îl răneşte şi îl face să se simtă nesemnificativ.

Terapia prin filosofie este despre putere şi libertate, în mod particular despre puterea şi libertatea de a găsi ţeluri şi de a le înţelege dintr-o multitudine de perspective, dintre care poţi alege ce îţi este mai potrivit în momentul şi situaţia în care te afli. În mod particular, terapia prin filosofie este despre rezistenţa la autoritarism, tiranie şi dogmatism. De asemenea, vindecarea despre care vorbeşte cuvântul terapie nu se va referi doar la problematica bolii, a afecţiunii şi a suferinţei. Pentru că este vorba despre filosofie, şi fiindcă este vorba despre putere şi libertate, terapia prin filosofie trebuie să îi năzărească omului îndrăzneala de a chestiona cu privire la puterea şi libertatea sa de a fi fericit.

 Asta pentru început. Posibilităţile ar fi uriaşe.

INDICAȚII DE CITARE

Horia Cinteză, „Terapia prin filosofie” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1/2023

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.