Uitarea prezentului
Niciodată nu s-a vorbit și nu s-a scris atât de mult despre necesitatea de a trăi prezentul. Să fii conectat la realitate, conștient pe deplin de momentul și de locul în care te afli, focalizat pe prezent e recomandarea cu rădăcini stoice care vine din numeroase direcții, de la psihologi până la speakerii motivaționali. Condiția pentru starea de bine, pentru sănătate și fericire, ni se spune, este a fi în mod plenar aici și acum – să ne eliberăm de ruminațiile care-și au rădăcina în trecut dar și de preocupările legate de viitor.
Insistența acestor îndemnuri e explicabilă: niciodată în istorie oamenii n-au petrecut atât de mult timp din viața lor deconectați de prezent. Între altele, trăirea prezentului a devenit un deziderat deloc simplu de atins din cauza dispozitivelor care ne fură atenția, ispitindu-ne cu diverse forme de divertisment și ținându-ne conectați la fluxuri informaționale.
Un epifenomen al ne-trăirii prezentului este obsesia actuală pentru înregistrarea lui (audio)vizuală. Înregistrarea, sub orice formă se produce, reprezintă o modalitate de a extinde memoria umană cu ajutorul tehnologiei. Unul dintre scopurile realizării unei fotografii sau a unui film este să fixeze pe un suport, spre aducere aminte, un moment sau o secvență de viață. La început, dispozitivele de „imortalizare” – aparatul de fotografiat, apoi camera de filmat – au fost niște instrumente profesionale. Costurile de achiziție și dificultățile de manipulare le-au limitat o vreme numărul și tipologia utilizatorilor. Reducerea treptată a dimensiunilor și scăderea costurilor de producție, precum și apariția unor versiuni cu funcționalități prietenoase le-a făcut din ce în ce mai accesibile publicului larg. După aparatele de fotografiat devenite un accesoriu uzual, camerele video portabile au dus la explozia înregistrărilor din categoria home movies, care s-au adăugat albumului cu fotografii în arhiva cu amintiri a unei familii. Mai târziu, suportul digital, pe măsură ce performanțele sale de stocare s-au îmbunătățit, a extins capacitatea de înregistrare dincolo de limitele suporturilor analoge definite, de pildă, printr-un număr mic de cadre, în cazul filmului fotografic sau printr-un număr redus de minute care pot fi înregistrate, în cazul peliculei video.
Sofisticatele, multifuncționalele telefoane mobile ale zilelor noastre joacă, între altele – pentru unii, în principal – rolul de dispozitiv de înregistrare, înlocuind aparatul de fotografiat și camera video. În plus, datorită capacității lor de stocare, extensibilă prin soluții de tip cloud, selectivitatea în realizarea înregistrărilor a devenit o preocupare secundară. Limitele suporturilor de memorie îl obligau pe utilizatorul aparatului de filmat/camerei video să fie selectiv cu ce își propunea să imortalizeze, să ia o decizie de oportunitate înainte să apese pe buton. Dincolo de faptul că această selectivitate avea și o rațiune economică – un număr mare de înregistrări necesită mai multe pelicule/casete video, deci crește costurile procesului – ea corespundea și unei perspective raționale asupra actului fixării: nu orice merită să fie memorat, păstrat pentru viitor. În schimb, ușurința cu care se poate realiza și stoca un număr mare de fotografii sau filme cu ajutorul unui smartphone reprezintă un impuls căruia puțini îi rezistă.
Se poate spune că imperativul alege ce înregistrezi a fost înlocuit de înregistrează, apoi (eventual) alege. Câți, însă, sunt preocupați să realizeze o selecție a înregistrărilor produse cu telefonul mobil? Cantitatea lor poate să descurajeze efortul de selecție, organizare și prezervare, procese esențiale pentru a le păstra și accesa pe termen lung. Se dovedește, însă, că aceste înregistrări nu sunt realizate în mod necesar cu intenția de fi păstrate spre aducere aminte, ci au deseori o finalitate mult mai pragmatică și mai efemeră: expunerea. În acest caz, nu stocarea pe termen lung stă la baza actului înregistrării, ci dorința de a împărtăși rezultatele lui pe platformele media sociale sau folosind aplicațiile de mesagerie instantanee.
Mai mult decât atât, preocuparea, transformată uneori în obsesie, de a înregistra orice, inclusiv cele mai banale momente de viață, deturnează atenția de la prezentul care face obiectul înregistrării. În loc să trăiască acum un eveniment la care e martor, utilizatorul de smartphone se grăbește să-l fotografieze sau să-l filmeze pentru mai târziu. În loc să trăiască momentul, fixează digital o amintire – amintirea prezenței într-un anumit loc, într-un anumit moment. În loc să fie conectat la spectacolul la care asistă, la peisajul care i se derulează prin fața ochilor în timpul unei călătorii, la evenimentul la care e martor, e preocupat să le înregistreze cu telefonul mobil. „Trăiește clipa” a devenit „înregistrează clipa”. Trăirea de acum, în prezența obiectului ei, e înlocuită de promisiunea unei trăiri ulterioare, in absentia, generată de contemplarea surogatului înregistrat. Prezentul e dat la schimb pentru imaginea lui fixată pe un suport de memorie.
Obsesia de a înregistra prezentul mărturisește un refuz al efemerității lui. Pare că nu mai putem să ne bucurăm de prezent decât înregistrându-l. A trăi prezentul înseamnă, însă, să asumăm efemerul, să acceptăm trecerea timpului. Iar asta, azi, necesită o utilizare mai înțeleaptă a tehnologiei care, altminteri, ne împiedică să fim prezenți.
INDICAȚII DE CITARE:
Robert Coravu „Uitarea prezentului” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 7/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 