Săracii și bogații (tehnologiei) informației
De la expansiunea bibliotecilor publice din a doua parte a secolului al XIX-lea și până la apariția internetului, accesul la informație a surmontat câteva obstacole majore. Prima, și cea mai importantă, este abilitatea de a citi: de la începutul secolului al XIX-lea, când, conform unor estimări, doar 12% din populația globului știa să scrie și să citească [1], numărul persoanelor alfabetizate a crescut constant odată cu dezvoltarea sistemelor de educație publică. La rândul ei, existența unor biblioteci finanțate din fonduri publice și accesibile gratuit oricărui cetățean a eliminat bariera stării materiale din calea accesului la carte. Nu este de neglijat nici rolul jucat de tehnologiile de tipărire din ce în ce mai rapide și mai eficiente în scăderea prețului publicațiilor.
Internetul a venit cu promisiunea accesului global la informație, care a sădit sămânța a două iluzii: exhaustivitatea („totul e pe internet”) și gratuitatea („tot ce e pe internet e gratuit”). Deși e evident că lucrurile nu stau așa, conținutul internetului nereplicându-l – cel puțin deocamdată – decât parțial pe cel analog și nefiind întotdeauna disponibil fără costuri pentru utilizatori, accesul la informație se extinde permanent: astăzi, aproximativ 90% din locuitorii globului sunt alfabetizați [2] și 66% utilizează internetul [3].
Într-o societate configurată în jurul generării, utilizării și distribuirii informației în mod electronic, în care așadar informația are un puternic impact economic, politic și cultural, accesul la mijloacele de informare și comunicare digitală poate fi în același timp o cauză și o consecință a bunăstării. Falia digitală, decalajul în privința accesului la dispozitive digitale și la internet generează noi inegalități sociale: indivizii cu venituri mici nu pot folosi aceleași tehnologii și implicit nu au aceleași oportunități educaționale sau de integrare pe piața muncii precum cei cu venituri mari, ceea ce le reduce șansele de a-și depăși condiția. Perioada pandemiei de COVID-19 a fost revelatoare în acest sens. Numărul și calitatea dispozitivelor IT dintr-o gospodărie, disponibilitatea și viteza conexiunii la internet, dar și abilitățile de a le utiliza au făcut diferența între cei care și-au putut continua existența în condiții relativ normale și cei pentru care accesul la educație sau posibilitatea de a-și îndeplini sarcinile de serviciu au fost afectate în mod substanțial. Discrepanțele de statut între tech rich și tech poor, între info rich și info poor sunt definitorii pentru momentul istoric pe care-l trăim.
În același timp, ar fi o eroare să vedem o relație directă între accesul la tehnologie și calitatea vieții. Accesul la tehnologie este doar una dintre condițiile accesului la o viață mai bună. Ca și în cazul celorlalte invenții ale omului, efectele acesteia depind de modul în care este utilizată. Facilitarea accesului la tehnologie nu rezolvă problema, dimpotrivă, poate chiar s-o acutizeze dacă nu este însoțită de educație, în particular de educația media și informațională care vizează utilizarea ei eficientă, responsabilă și etică. O persoană needucată, cu acces la tehnologie, este mai probabil să aibă un impact negativ în societate prin modul inadecvat sau iresponsabil în care o folosește.
Să luăm, de pildă, omniprezentul smartphone. Funcțiile și accesibilitatea telefoanelor inteligente au creat condițiile pentru reducerea faliei digitale, ușurând accesul la internet și implicit la informație și comunicare. Accesul la un telefon inteligent nu transformă însă pe nimeni, în mod magic, în info rich. În absența unei educații adecvate, care să le dezvolte abilitățile de utilizare eficientă și benefică a acestui dispozitiv, mulți indivizi îl folosesc mai mult ca instrument de divertisment.
Putem analiza relația dintre sărăcie și bogăție în lumea hipertehnologizată de azi și în termeni metaforici. Ne dorim să fim bogați tehnologic, dar tehnologia ne îmbogățește ca ființă umană, ne face mai buni, mai inteligenți, mai capabili să supraviețuim și să ne perpetuăm specia sau dimpotrivă, ne sărăcește, ne face mai vulnerabili în fața unor situații de criză, când nu o mai avem la dispoziție? În fapt, lăsând tehnologia să preia din ce în ce mai multe dintre funcțiile noastre naturale din rațiuni de eficiență și comoditate, ne restrângem autonomia. Folosim atât de multe „cârje” tehnologice ca să ajungem dintr-un punct în altul (mai repede), să ne orientăm (mai ușor), să comunicăm (mai mult și mai la distanță), să creăm (vezi apelul la inteligența artificială generativă – până și creativitatea, această abilitate specific umană, a fost redusă la algoritmi și delegată unei mașini) și, în general, să înghesuim cât mai multe activități în spațiul unei zile încât, vrând-nevrând, capacitățile naturale ni se atrofiază. Problema este că funcționarea lor și accesul la tehnologie se bazează pe o sursă de energie. Într-o situație excepțională, când sursele de energie sunt sau devin indisponibile, „cârjele” tehnologice nu mai pot fi folosite, iar ce ne poate ajuta sunt exclusiv cunoștințele și abilitățile individuale: de ele poate să depindă însăși supraviețuirea noastră.
[1] ROSER, Max; ORTIZ-OSPINA, Esteban. Literacy. În: Our World in Data [online]. 2018. [Accesat: 31.10.2023]. Disponibil la: https://ourworldindata.org/literacy.
[2] Ibidem.
[3] Number of internet and social media users worldwide as of October 2023 (in billions). [Accesat: 31.10.2023]. Disponibil la:
https://www.statista.com/statistics/617136/digital-population-worldwide.
INDICAȚII DE CITARE:
Robert Coravu „Săracii și bogații (tehnologiei) informației” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 10/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 