Mai puțin ca perfectul
Comoditatea pare a fi cuvântul de ordine al lumii noastre dependente de tehnologie. Facem din ce în ce mai mult, mai repede, mai bine, mai des, mai precis, depășindu-ne limitele, îndepărtând obstacolele și ușurându-ne experiențele.
Putem vedea această tendință ca pe o rubrică firească din registrul evoluției. Ca ființe umane, trăind atât în prezent, cât și în orizontul posibilului, al proiecției a „ceea ce ar trebui să fie”, ne caracterizează tendința de autodepășire. În același timp, știm din narațiunile Antichității că, deoarece pune în pericol ordinea universului, îndrăzneala omului de a aspira să fie asemeni zeilor poate fi sancționată. Prometeu, Icar, Arachne, Bellerophon plătesc prețul pentru hybris, pentru trufia care i-a făcut să treacă dincolo de granițele trasate de divinitate. Azi, împuternicirea omului prin extensii tehnologice din ce în ce mai performante alimentează o perspectivă neliniștitoare în care prețul autodepășirii este căderea lui în irelevanță. Pedeapsa nu mai este prescrisă de zei, ci o consecință directă a propriei nesăbuințe.
Multe dintre viziunile futuriste ale scriitorilor sau oamenilor de știință au avut ca subiect expansiunea confortului și efectele sale pozitive – rezolvarea mai rapidă și cu mai puțin efort sau chiar eliminarea unor sarcini dificile și nu întotdeauna plăcute -inclusiv obligația de a munci în scopul asigurării subzistenței, ajungând, așadar, până la promisiunea unei libertăți pe care unii o compară cu cea a aristocraților. [1] Însă, pe lângă faptul că venitul de bază universal, cel gândit să compenseze scăderea nevoii de muncă umană din cauza automatizării și a inteligenței artificiale, ar fi foarte departe de a asigura un confort cvasinobiliar, nici utilizarea benefică a timpului astfel câștigat n-ar fi garantată. Realitatea ne arată că, atunci când dispunem de mai mult timp liber, îl folosim adesea nu pentru a realiza activități mai puține, într-un mod mai relaxat, ci mai numeroase, într-un mod mai „eficient”.
Pe măsură ce activitățile curente au devenit mai ușor și mai rapid de realizat, s-a creat un orizont de așteptare din care tinde să fie eliminată orice nu răspunde dezideratului comodității. Comoditatea este permanent stimulată, iar dorința de a o avea nu scade odată cu satisfacerea anumitor nevoi. Confortul are capacitatea de a face alternativele tehnologiilor care l-au adus la nivelul actual să pară inacceptabile, chiar și atunci când au avantaje incontestabile. La sfârșitul deceniului trecut, Tim Wu, întrebându-se retoric ce se întâmplă cu experiența umană atunci când luptele și provocările care dădeau un sens vieții se reduc până la dispariție, avertiza împotriva pericolelor asociate mentalității „easy is better, easiest is best”, care modelează atât viața individului, cât și modul în care funcționează economia. Eficiența obținută fără efort, nota profesorul american într-un articol de opinie din The New York Times, poate să devină opusul speranței pentru care a fost creată: să ne conducă spre sclavie, nu spre libertate. [2]
Reflecțiile lui Wu par să prevestească apariția unei reacții împotriva comodității induse tehnologic. La începutul anului 2026, ea a căpătat și o denumire: friction-maxxing (traductibilă, aproximativ, prin „cultivarea obstacolelor”) – alegerea deliberată a unor opțiuni dificile, cu scopul conservării unor experiențe umane semnificative și benefice care, altminteri, sunt în pericol de dispariție. Kathryn Jezer-Morton, cea care a introdus acest concept [3], consideră că evadarea din realitate, escapismul digital, stimulat și întreținut tehnologic sub iluzia prezenței într-un mediu sigur și controlabil afectează dezvoltarea copiilor, îi infantilizează pe adulți și are, în ansamblu, un efect dezumanizant, deoarece duce la perceperea unor activități naturale prin lentila deformată a confortului:
„Să citești e plictisitor; să discuți e jenant; să te miști e obositor; să ieși din casă e stresant. Să gândești e dificil. Să interacționezi cu străinii e înfricoșător. Nu merită să riști o reacție neașteptată din partea cuiva. Să vorbești, în general, e supraestimat. Toate acestea sunt obstacole pe care acum le putem elimina cu ușurință, și chiar o facem.” (trad. mea) [4]
În accepțiunea lui Jezer-Morton, cultivarea obstacolelor nu înseamnă doar reducerea timpului petrecut în fața unor ecrane, ci mai ales asumarea „inconvenientelor” naturii și vieții umane: să cauți tocmai acele lucruri pe care tehnologia te încurajează să le eviți, căile mai puțin comode, mai puțin directe, mai consumatoare de timp, cele care implică socializare, nu izolare.
„Confortizarea” vieții – scăderea toleranței la disconfort – influențează traseul și ritmul dezvoltării individului. Poveștile de succes transmit credința că tocmai greutățile și încercările pe care le înfruntăm sunt cele care ne pregătesc pentru o existență mai bună. Esența educației formale sau informale stă în surmontarea, nu în ocolirea obstacolelor. „Rădăcinile amare” ale învățăturii, pe care le invocă înțelepciunea populară, sunt cele care dau naștere unor fructe dulci. Alți înțelepți spun că important e drumul, nu destinația, și că a urca muntele la pas nu e același lucru cu a lua telecabina. Înfruntarea dificultăților este, așadar, o caracteristică constitutivă a existenței, înțeleasă nu ca o listă de taskuri care trebuie bifate, ci ca o sumă de experiențe formative.
În loc să internalizăm, ireversibil, comoditatea drept criteriu principal sau unic al alegerilor și acțiunilor noastre, ar fi util, așadar, să ne întrebăm ce învățăm în urma lor despre noi și lumea din jur – altfel spus, cum și dacă ne ajută să progresăm ca indivizi. Vom avea ocazia să aflăm că scrisul de mână, un obicei din ce în ce mai puțin practicat, activează o rețea mai extinsă de regiuni cerebrale implicate în procesele motorii, senzoriale și cognitive comparativ cu tastarea și rămâne un instrument important pentru învățare și memorare, în special în context educațional. [5] Vom redescoperi, poate, gratuitatea lecturii și, odată cu ea, eliberați de obiectivele ei externe, plăcerea de a citi. [6] Vom ajunge să conștientizăm, odată cu avansul cercetărilor din domeniul psihologiei, riscurile înlocuirii efortului de a scrie, analiza, sintetiza, memora cu apelul la inteligența artificială generativă, care împinge consecințele externalizării tehnologice a proceselor cunoașterii până la nivelul capitulării cognitive, afectându-ne capacitatea de implicare în învățare. [7] Asupra avantajelor și beneficiilor interacțiunilor față în față, comparativ cu cele la distanță, probabil că nu este cazul să mai insistăm. Între altele, atenția acordată și primită în mod natural, fără constrângeri, unei persoane aflate în fața noastră necesită eliberarea, măcar temporară, de dispozitivele și aplicațiile pentru care atenția reprezintă o materie primă exploatată până la ultimul atom.
Toate acestea sunt opțiuni mai lente, mai incomode, cer mai mult efort și, în consecință, sunt mai puțin eficiente. Este realist să ne așteptăm ca ele să fie alese deliberat în locul comodității? Pentru asta, este nevoie de o formă de înțelepciune comparabilă pe undeva cu cea a stoicilor. Stoicii acceptau dificultățile atunci când apăreau, dar uneori practicau austeritatea în mod voluntar, ca exercițiu de întărire a libertății interioare. Similar, cultivarea obstacolelor ar fi o modalitate de antrenare a voinței, de respingere programatică a comodității, atât ca să ne păstrăm autonomia în raport cu tehnologia, cât și pentru efectele benefice ale confruntării cu limitele. Ar fi vorba, în același timp, de acceptarea fragilității, a pasabilului, a efemerului, dar și a gratuității, atunci când alegerea depinde de noi: în loc de mai mult, mai repede, mai des, mai devreme să facem mai puțin, mai încet, mai rar, mai târziu, fără să urmărim eficiența cu orice preț. În loc să căutăm permanent perfecțiunea, să ne mulțumim, din când în când, cu mai puțin ca perfectul.
***
1. Tim WU, „The Tyranny of Convenience”, The New York Times, 16.02.2018, https://www.appliedaesthetics.org/_yale/ART468-F23/11/The_Tyranny_of_Convenience.pdf, consultat la 28.03.2026.
2. Ibidem.
3. Kathryn JEZER-MORTON, „In 2026, we are friction-maxxing”, The Cut, 3.01.2026, https://www.msn.com/en-us/technology/general/in-2026-we-are-friction-maxxing/ar-AA1Tv9ef, consultat la 28.03.2026.
4. Ibidem. În original: „Reading is boring; talking is awkward; moving is tiring; leaving the house is daunting. Thinking is hard. Interacting with strangers is scary. Risking an unexpected reaction from someone isn’t worth it. Speaking at all — overrated. These are all frictions that we can now eliminate, easily, and we do.”
5. Giuseppe MARANO et al., „The Neuroscience Behind Writing: Handwriting vs. Typing—Who Wins the Battle?”, Life, vol. 15, nr. 3, 2025, 345, https://doi.org/10.3390/life15030345, consultat la 4.04.2026.
6. Vezi Lucian PRICOP, „Lectura ca tehnologie a puterii”, în Statul cultural, București: Cartex, 2026, pp. 78-94.
7. Vezi Jason M. LODGE, Leslie LOBLE, Artificial intelligence, cognitive offloading and implications for education, University of Technology Sydney, 2026, https://doi.org/10.71741/4pyxmbnjaq.31302475, consultat la 5.04.2026; Yizhou FAN et al., „Beware of metacognitive laziness: Effects of generative artificial intelligence on learning motivation, processes, and performance”, British Journal of Educational Technology, vol. 56, nr. 2, 2025, pp. 489–530, https://doi.org/10.1111/bjet.13544, consultat la 4.04.2026.
INDICAȚII DE CITARE:
Robert Coravu „Mai puțin ca perfectul” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 3/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 
