În căutarea timpului pierdut
“Offline may be the new luxury, but it should remain a basic right” (Gerd Leonhard) [1]
De la un punct al evoluției tehnologice, una dintre cele mai atrăgătoare proiecții ale viitorului a fost cea în care omul, eliberat de necesitatea efectuării unor activități consumatoare de timp, care vor fi preluate de mașini, va deveni mult mai stăpân pe timpul său și, astfel, va putea realiza un echilibru între viața profesională și cea personală. În subsidiar, această viziune vine cu promisiunea eliberării potențialului creativ și a altor abilități latente a căror manifestare este împiedicată de modelul actual al asigurării subzistenței, unde majoritatea resurselor de timp de care dispune un adult activ trebuie alocate muncii. La extrem, datorită dezvoltării roboților umanoizi și a inteligenței artificiale, se invocă posibilitatea ca nevoia de a munci să dispară. Venitul de bază universal ar urma să asigure subzistența fiecărei ființe umane, iar munca să devină dintr-o necesitate o opțiune.
Până la împlinirea – dacă se va împlini – acestei viziuni, și neignorând faptul că munca are și alte funcții decât să genereze un venit, putem observa că tendința din ultimele decenii a fost, dimpotrivă, ca timpul liber de care dispunem să se micșoreze. Datorită tehnologiei actuale și a comportamentelor informaționale pe care le-a indus, am ajuns să fim aproape permanent disponibili pentru comunicare și, în același timp, stimulați să (re)acționăm. O conexiune la internet tot timpul deschisă pe un dispozitiv aflat mereu asupra sau în proximitatea noastră este o ușă deschisă pentru mesaje trimise de terți, indiferent că vorbim de notificări din partea unor aplicații, de e-mail-uri, de mesaje de WhatsApp sau de apeluri video. Această disponibilitate ne atrage într-o spirală de interacțiuni mediate care ne fragmentează atenția și ne ocupă o mare parte a timpului.
În orizontul tehnicii, deconectarea înseamnă a suprima o conexiune, a întrerupe o legătură, a decupla. În același timp, deconectarea are și un sens figurat, de relaxare, destindere, calmare. Desprinderea de fluxul de task-uri zilnice asigură un balans necesar între timpul consumat cu îndeplinirea unor obligații și cel pe care îl putem investi după cum dorim. În contextul comunicării actuale, această decuplare ar necesita și o deconectare digitală – întreruperea temporară a legăturii la rețelele de comunicare și/sau cu dispozitivele care ne solicită atenția. Paradoxul face ca, în zilele noastre, deconectarea să fie, pentru mulți, condiționată tocmai de existența unei conexiuni digitale. Conectarea digitală vine ea însăși cu o ofertă bogată și diversificată de modalități de divertisment care câștigă teren în dauna celor care implică contactul social direct. Așadar, pentru unii deconectarea digitală echivalează cu decuplarea de la cea mai importantă sursă de deconectare.
În realitate, deconectarea obținută datorită conectării la internet este adictivă și, în consecință, cronofagă. Ea nu rezolvă problema crizei de timp, ci o adâncește. O autentică soluție pentru administrarea mai eficientă a timpului o reprezintă raționalizarea din proprie voință a consumului de informație și a comunicării în mediul online prin deconectare digitală – ne referim, evident, la o deconectare temporară [2]. De asemenea, afirmarea și respectarea unor limite ale disponibilității de a fi contactați prin intermediul dispozitivelor de comunicare, stabilirea unor intervale orare de „inaccesibilitate” ne poate câștiga mai mult timp pentru noi înșine.
Este oare suficient? Cu puțină vreme în urmă, un coleg implicat în foarte multe activități la nivelul universității și nu numai mărturisea că și-a propus să limiteze numărul grupurilor de WhatsApp în care este membru la… 50. Este un exemplu care arată că limitele pe care le putem stabili nu depind doar de voința noastră. Cum posibilitățile de comunicare online ne țin la dispoziția angajatorilor mult peste orele de program și dincolo de zilele de lucru, este nevoie de reglementări care să ne protejeze timpul liber. În 2021, în plină pandemie de COVID-19, constatând apariția unei „culturi a conectivității permanente” în urma utilizării pe scară tot mai largă a instrumentelor digitale în scopuri profesionale, Parlamentul European[3] solicita Comisiei Europene o lege care să reglementeze „dreptul la deconectare” – dreptul unui lucrător să înceteze activitatea și să refuze să comunice electronic în legătură cu probleme legate de muncă, prin e-mailuri sau în alt mod, în afara orelor de program [4]. Acest drept este deja prevăzut în legislațiile unor țări (de exemplu, în Codul muncii din Spania) [5]. În absența unor prevederi legale, unele organizații au adoptat reglementări și politici interne care stabilesc dreptul la deconectare digitală al angajaților.
Este important că a te deconecta digital, a fi offline atunci când dorești e conștientizat ca un drept fundamental, care a început să fie reglementat ca atare, dar mai e nevoie de ceva: de voința de a-l exercita, de dorința să ne concentrăm din când în când pe experiențele nemediate și, (re)luându-ne în stăpânire timpul, să trăim în prezent.
***
[1] Gerd Leonhard, Technology vs. humanity: the coming clash between man and machine, United Kingdom: FutureScapes, 2016, p. 141.
[2] Pentru cei care doresc să trăiască în lume, nu în afara ei, deconectarea digitală permanentă este imposibilă, ținând cont de modul în care funcționează societatea actuală. Opțiunea radicală a unui soi de ascetism tehnologic, a desprinderii de toate cele ale tehnologiei digitale rămâne deschisă, dar ar veni cu niște consecințe asupra traiului de zi cu zi pe care puțini și le-ar putea asuma.
[3] Parlamentul European, „Dreptul de a se deconecta” trebuie să devină un drept fundamental la nivelul UE, 21.01.2021, https://www.europarl.europa.eu/news/ro/press-room/20210114IPR95618/dreptul-de-a-se-deconecta-trebuie-sa-devina-un-drept-fundamental-in-ue, consultat la 25.09.2024.
[4] “Right to disconnect”, în: European Industrial Relations Dictionary, 1.12.2021, https://www.eurofound.europa.eu/en/european-industrial-relations-dictionary/right-disconnect, consultat la 25.09.2024.
[5] Marin Pasalodos, Dreptul la deconectarea digitală a angajaților, 20.09.2019, https://www.marinpasalodos.com/ro/dreptul-la-deconectarea-digitala-a-angajatilor, consultat la 25.09.2024.
INDICAȚII DE CITARE:
Robert Coravu „În căutarea timpului pierdut” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 8-9/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 