ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Robert Coravu

Despărțiri cardinale

În procesul de învățare, relația dintre cel care oferă și cel care primește, dintre cel care cunoaște drumul și cel aflat la începutul lui se regăsește în binoamele maestru-discipol, profesor-elev sau meșter-ucenic. Dintre acestea, prima este cea mai intimă, cea mai personală, deoarece merge dincolo de simpla transmitere a unor cunoștințe.

Atenuată prin folosirea substantivului maestru, poziția de autoritate în relația cu discipolul nu este la fel de evidentă în limba română ca în cazul englezescului master sau a franțuzescului maître, care desemnează atât maestrul, cât și stăpânul. Deși la noi sensul de „stăpân” s-a pierdut, maestru, master sau maître au aceeași origine – latinescul magister desemna pe cineva „mai presus (decât ceilalți)”, care putea fi un învățător, un conducător sau un stăpân (inclusiv de sclavi…).

George Steiner, în Lessons of the Masters, descrie trei scenarii ale relației maestru-discipol. În primul, relația este una dominatoare și distructivă: maestrul anihilează personalitatea discipolului, „zdrobindu-i spiritul, distrugându-i speranțele, exploatându-i dependența și individualitatea” [1]. În cel de-al doilea scenariu, relația de putere e inversată – discipolul își subminează maestrul, contestându-i poziția de autoritate și devenindu-i rival. Al treilea tip de relație, cea ideală, implică dialog, încredere și dragoste reciprocă și, nu în ultimul rând, o învățare în ambele sensuri: „Printr-un proces de interacțiune, de osmoză, Maestrul învață de la discipolul său pe măsură ce îl învață pe acesta. Intensitatea dialogului generează prietenie în cel mai înalt sens” [2]. Chiar și aici există un potențial destabilizator, deoarece relația poate deveni, în anumite condiții, una toxică: erosul învățării, arată Steiner, este expus crizelor și rupturilor la fel ca erosul sexual [3]. Dependența, geloziile, așteptările nerealiste, pierderea iluziilor și celelalte efecte secundare ale pasiunii nu pot fi excluse, așadar, din scenariul ideal al relației maestru-discipol.   

Recunoștința discipolului este intrinsecă relației cu maestrul său. Nefiind un accident biografic fără însemnătate, care poate fi eliminat din descrierea propriului parcurs fără a-l falsifica, este firesc ca întâlnirea cardinală cu un maestru și consecințele ei să genereze sentimente de gratitudine și nevoia de a „restitui” ceea ce este perceput ca o datorie.

Într-o relație ideală, vorbim de o datorie simbolică și de o „achitare” prin recunoașterea și punerea în lumină de către discipol a rolului pe care maestrul l-a avut în formarea lui. Discipolul care trădează această minimă obligație morală este calificat, pe bună dreptate, drept ingrat. Lipsa de recunoștință, deși poate să-l rănească, nu generează alte reacții din partea unui maestru înțelept, care, în termenii lui N. Steinhardt, „uită binele pe care l-a făcut” – nu pretinde sau nu așteaptă nimic în schimbul lui.

Uneori, însă, maestrul interpretează legătura pe care a stabilit-o cu discipolul ca pe o relație tranzacțională, ca pe o „recuperare a investiției” nelimitată în timp. Recunoștința, aici, este una așteptată și deseori solicitată, în mod mai mult sau mai puțin explicit, iar manifestarile ei pot să ajungă până la concretețea cea mai vulgară – mai ales acolo unde „cutumele sociale” impun recompensa materială („ploconul”) ca dovadă a gratitudinii. În forma ei soft, dar nu neapărat mai puțin toxică, recunoștința este înțeleasă ca obligația discipolului de a urma fără crâcnire directivele maestrului-tiran, cel din primul scenariu invocat de Steiner. Acesta se folosește de autoritatea directă sau simbolică pe care o are asupra discipolului pentru a crea și întreține o relație de dependență. El nu acceptă să-i dea drumul, ci rămâne neclintit în poziția celui care îi arată drumul, vrând să-l controleze permanent. Pentru asta, atunci când discipolul dă semne de independență, maestrul-manipulator apelează la un întreg arsenal de mijloace – la poziția de autoritate, la ascendentul vârstei și al experienței sau, invocând obligația recunoștinței, la șantaj emoțional.

Instrumentalizarea relației, transformarea ei într-o datorie care nu poate fi stinsă, deci trebuie achitată continuu, deoarece fără ea discipolul n-ar fi ajuns să fie cine este, ignoră un aspect esențial. Mentorul întrevede calitățile unui învățăcel și-i oferă șansa să crească sub îndrumarea sa. De aici, se deschid două drumuri, dintre care doar unul este ascendent. Nu toți reușesc să înmulțească talantul primit. Dacă maestrul are marele merit de a fi intuit un potențial care nu este evident întotdeauna și pentru oricine, de a-i fi creat condiții pentru evoluția intelectuală și profesională, valorificarea oportunității depinde în mod hotărâtor de discipol.  

Amintindu-și ce-i datorează maestrului, discipolul n-ar trebui să uite ce-și datorează sie însuși. Datoria recunoștinței nu poate să justifice încălcarea propriilor principii și obliterarea propriilor opinii și alegeri, altfel spus, punerea între paranteze a propriei personalități și acceptarea unei forme mai mult sau mai puțin subtile de robie intelectuală. Despărțirea de maestru, atunci când devine necesară, este cardinală, la fel precum întâlnirea lui: amândouă contribuie decisiv la modelarea personalității discipolului.

***

[1] ”Masters have destroyed their disciples both psychologically and, in rare cases, physically. They have broken their spirits, consumed their hopes, exploited their dependence and individuality” (trad. aut.) – George Steiner, Lessons of the Masters, Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 2003, p. 2.

[2] ”By a process of interaction, of osmosis, the Master learns from his disciple as he teaches him. The intensity of the dialogue generates friendship in the highest sense” (trad. aut.) – Ibid.

[3] Ibid., p. 132.

INDICAȚII DE CITARE:

Robert Coravu „Despărțiri cardinale” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2025

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.