Creativitatea artificială și câinele roșu al lui Gauguin
Creativitatea este o aptitudine definitorie a ființei umane. O asociem cu noutatea, cu autenticitatea, cu originalitatea, cu valoarea și, în anumite contexte (ex. creația artistică, inovațiile revoluționare) o comparăm cu actul creației demiurgice. A crea înseamnă „a face ceva ce nu exista înainte”, a produce ceva nou, cu intenție – până și așa-numita creativitate involuntară nu se manifestă la oricine, ea apare ca urmare a unei disponibilități, a unei înclinații, a unei preocupări existente. O asociem în mod instinctiv cu ocupațiile artistice sau literare, pe care le definește în mod necesar, dar este o calitate apreciată și căutată în orice profesie, inclusiv în cele lucrative, unde poate să facă diferența între succes și eșec.
Dacă e să ne limităm la domeniul artei și literaturii, tehnologia a sprijinit dintotdeauna creativitatea, potențându-i manifestările existente prin noile instrumente pe care i le-a pus la dispoziție sau deschizându-i noi perspective de exprimare – cum a fost cazul, de pildă, al inovațiilor care au condus la apariția artelor fotografice și cinematografice. Creativitatea sprijinită tehnologic nu este, așadar, o noutate. Inteligența artificială generativă aduce promisiunea unei tehnologii care-și depășește statutul de instrument, de simplă cârjă a manifestării artistice. Pe baza seturilor mari de date cu care sunt alimentate și pe care au fost antrenate modelele AI și a instrucțiunilor transmise de un utilizator uman, ele produc conținut nou – inclusiv unul cu pretenția de operă literară sau artistică. A apărut, astfel, conceptul de creativitate artificială, care este analizat prin comparație cu creativitatea umană.
Într-un articol recent [1], pe care îl recomand celor interesați să aprofundeze această analiză, Mark Runco subliniază că inteligenței artificiale, deși poate să îndeplinească anumite cerințe ale creativității – de ex. originalitatea și eficiența – îi lipsesc caracteristici esențiale ale acesteia precum motivația intrinsecă, intenționalitatea, autenticitatea sau identificarea autonomă (i.e. fără instrucțiuni date de om) a problemelor. Concluzia articolului lui Runco este că, din cauza acestor lipsuri dar și a faptului că utilizează procese diferite de cele ale creativității umane, este mai potrivit să considerăm produsele AI generative ca fiind rezultatul unei creativități aparente, al unei pseudocreativități.
O întrebare veche a revenit în actualitate: pot calculatoarele să producă ceva dincolo de ceea ce programatorii lor au intenționat sau așteaptă de la ele atunci când le-au transmis instrucțiuni? În această dispută este invocată frecvent așa-numita „obiecție Lovelace”, formulată de matematiciana engleză Ada Lovelace la jumătatea secolului al XIX-lea: mașinile nu sunt capabile să fie creative, ci doar să facă ceea ce au fost programate. Această sentință are ca premisă definirea creativității în termeni absoluți – ceea ce întâlnim și în lucrarea lui Runco menționată mai sus. Există, însă, și o altă abordare, din perspectiva creativității văzută ca un construct, definită în relație cu modul în care receptorii sau utilizatorii percep un obiect ca fiind rezultatul ei. Conform acestei abordări centrate pe reacțiile și percepțiile celor care interacționează cu calculatoarele, întrebarea nu este dacă calculatoarele sunt sau nu creative, ci dacă par să fie așa: creativitatea este o calitate atribuită produsului lor în funcție de felul în care și-o definește fiecare. [2]
În artă, percepția subiectivă asupra creativității este justificată (și) prin modul în care se „construiește” valoarea artistică și materială a unei opere. În 2019, la HG Contemporary Gallery din New York, în cadrul expoziției Faceless Portraits Transcending Time au fost expuse picturi generate de sistemul AICAN (Artificial Intelligence Creative Adversarial Network, antrenat pe 100.000 de opere artistice). Mulți dintre cei care au vizitat expoziția fără să știe dinainte că este vorba de opere generate de AI nu au putut să le diferențieze de unele create de om, confuzia fiind favorizată de expunerea lor într-un spațiu dedicat artei și de alte elemente de mizanscenă care au facilitat receptarea lor ca obiecte artistice. Așadar, contextul este instrumental și contribuie la definirea a ceea ce este artă și va fi acceptat ca atare de către privitori; în același timp, el contribuie și la atribuirea unei valori materiale operelor percepute ca având specific și calitate artistice. [3]
Exemplul anterior susține definirea creativității în termeni relativi. În același timp, el este relevant și pentru reflecția cu privire la esența comunicării artistice. Dincolo de ceea ce comunică și modul în care este transmisă, emoția artistică este generată în egală măsură de faptul că în spatele operei care o conține întrevedem experiența umană a autorului/autorilor ei. Nu percepem în același mod o operă care este rezultatul emoțiilor, frământărilor, obsesiilor, nebuniei unei ființe umane și alta despre care știm că a fost produsă de un algoritm pe baza altor opere create de om. Inteligența artificială poate produce o lucrare în stilul lui Shakespeare, dar indiferent de calitatea ei felul în care o percepem este influențat de faptul că autorul nu e Shakespeare. Da, putem să confundăm o operă autentică cu una à la manière de, un fals cu un original, un produs al inteligenței artificiale cu unul al creativității umane; însă, atunci când aflăm că produsul respectiv nu este autentic, oricât de bine ar fi imitat felul în care scrie, cântă sau pictează cineva, îl receptăm diferit. Să ne gândim la falsificatorii de artă: unii au reușit imitații atât de bune încât au reușit să păcălească experți celebri și să pună în circulație tablouri atribuite unor nume mari ale picturii, care au fost vândute la licitație pentru sume uriașe; tablouri care și-au pierdut brusc valoarea simbolică și materială în momentul în care au fost devoalate ca falsuri. Așadar, dincolo de modul în care ne raportăm la creativitate, dacă o definim în mod absolut sau relativ, în cele din urmă ceea ce interesează este autenticitatea și intenționalitatea actului creator – aceasta este esența creativității literare și artistice. Un model AI poate genera o pictură cu un câine roșu dacă un utilizator îi va transmite instrucțiuni în acest sens. Gauguin a pictat un câine roșu știind că sfidează realitatea și că nimeni până la el n-a mai pictat un câine roșu.
Cercetări recente converg către concluzia că AI generativă nu poate să atingă complexitatea și bogăția creativității umane, ci doar să reproducă modelele existente.
Inteligența artificială poate să combine în mod nou și original ideile și operele existente, dar nu este capabilă să realizeze salturi conceptuale („dacă se cere unei inteligențe artificiale să genereze o recombinare de tablouri impresioniste, nu se va obține un salt îndrăzneț la o artă conceptuală nouă” [4] – trad. mea); ea poate să dezvolte, să aprofundeze direcții existente și nu să deschidă noi drumuri. Narațiunile generate de AI seamănă între ele într-o măsură mult mai mare decât cele elaborate de oameni [5], ceea ce indică o tendință de uniformizare, de aplatizare. Dependența de seturi mari de date a modelelor AI generative condiționează antrenarea lor pe datele disponibile în internet și nu pe cele produse de experți, ceea ce face ca performanțele acestor modele să tindă spre media performanțelor omului – cu alte cuvinte, inteligența artificială generativă concurează cu talentul uman mediu și nu cu vârfurile lui. În consecință, ea îi va ajuta pe cei mai puțin talentați să-i concureze pe cei dotați de la natură, care nu au neapărat nevoie de sprijinul ei. [6]
Creativitatea artificială prezintă interes și din perspectiva impactului pe care îl are asupra pieței muncii. În 2013, doi profesori de la Oxford, Carl Benedikt Frey și Michael Osborne, într-o încercare de a estima măsura în care piața muncii va fi afectată de automatizare, considerau că profesiile în care creativitatea este o cerință, alături de cele care necesită abilități de negociere și interacțiune umană, sunt cel mai puțin expuse pericolului automatizării [7]. La zece ani distanță, ei și-au reevaluat opiniile, arătând că inteligența artificială generativă amenință să răstoarne statutul special ocupat de oameni în activitățile creative. Este de așteptat, astfel, ca mulți creatori de conținut tradiționali să își vadă amenințat statutul și sursa de venit, în vreme ce zona creativă va fi populată de persoane care „migrează” din ocupații mai prost plătite pentru a-și crește veniturile. [8] Impactul negativ asupra ocupațiilor artistice și literare, cele care ne exprimă creativitatea și umanitatea în modul cel mai profund, constituie poate cea mai îngrijorătoare consecință a inteligenței artificiale generative.
În concluzie, creativității artificiale îi lipsesc autenticitatea și intenționalitatea specifice creativității umane, precum și capacitatea de a ieși din schemă, de a acționa neconvențional. Experimente recente demonstrează că soluțiile generate de AI pot fi mai valoroase financiar, dar au un grad mai mic de noutate decât cele propuse de oameni. Aceste limite ale creativității artificiale nu vor conta însă pentru cei din domeniile lucrative, unde primează reducerea costurilor de producție, și nici pentru marele public, pentru care distincția dintre conținutul generat de AI și produsele creativității umane nu este decisivă. În același timp, autenticitatea, în măsura în care vom avea la dispoziție mijloace eficiente de a diferenția creațiile umane de cele produse de inteligența artificială, ale cărei performanțe mimetice e de presupus că vor continua să crească, va deveni din ce în ce mai prețioasă.
***
1. Mark A. Runco, “AI Can Only Produce Artificial Creativity”, Journal of Creativity, vol. 33, nr. 3, 2023, pp. 1–7, https://doi.org/10.1016/J.YJOC.2023.100063, consultat la 30.04.2024.
2. Simone Natale, Leah Henrickson, “The Lovelace Effect: Perceptions of Creativity in Machines”, New Media & Society, vol. 26, nr. 4, 2022, p. 1910, https://doi.org/10.1177/14614448221077278, consultat la 30.04.2024.
3. Ibidem, pp. 1915-1918, https://doi.org/10.1177/14614448221077278, consultat la 30.04.2024.
4. Carl Benedikt Frey, Michael Osborne, “Generative AI and the Future of Work: A Reappraisal”, Brown Journal of World Affairs, vol. 30, nr. 1, 2023, p. 7.
5. Anil R. Doshi, Oliver P. Hauser, “Generative Artificial Intelligence Enhances Creativity but Reduces the Diversity of Novel Content”, 2024, https://doi.org/10.48550/arXiv.2312.00506, consultat la 30.04.2024.
6. Carl Benedikt Frey, Michael Osborne, Op. cit., p. 12.
7. Carl Benedikt Frey, Michael Osborne, The Future of Employment: How Susceptible Are Jobs to Computerisation?, Oxford, 2013, https://www.oxfordmartin.ox.ac.uk/downloads/academic/The_Future_of_Employment.pdf, consultat la 30.04.2024.
8. Carl Benedikt Frey, Michael Osborne, “Generative AI and the Future of Work: A Reappraisal”, Brown Journal of World Affairs, vol. 30, nr. 1, 2023, p. 12.
INDICAȚII DE CITARE:
Robert Coravu „Creativitatea artificială și câinele roșu al lui Gauguin” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 4/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 