ChatGPThia
Din cele mai vechi timpuri, am căutat să tragem cu ochiul dincolo de cortina care separă prezentul de viitor, cunoscutul de necunoscut, certitudinea de posibilitate. În toate societățile, înainte și după apariția promotorilor lui azi ca unic reper rațional, pragmatic al existenței noastre, viitorul a constituit o preocupare majoră, când nu o obsesie. Există, însă, o diferență esențială între încercarea de a cunoaște viitorul (pre)scris, predeterminat și viitorul care poate fi (de)scris, pornind de la datele prezentului – una care ne ajută să înțelegem mai bine relația noastră cu tehnologia actuală.
Dezvăluirea viitorului imuabil vine de la zei, care guvernează universul. Un dar al divinității, transmis direct sau prin intermediari precum profeții, ori un atribut al celor care afirmă că pot să vadă dincolo de cortină datorită puterilor supranaturale pe care le dețin sau științei de a identifica și interpreta semnele voinței divine în realitatea sensibilă – clarvăzătorii, ghicitoarele, cititorii în stele ș.c.l. – divinația este instrumentul prin care se revelează evenimente care se vor produce sau tendințe care urmează să se manifeste cu certitudine. În schimb, prognoza prezintă un scenariu cu privire la viitor care poate sau nu să se materializeze, integral sau parțial. Viitorul care poate fi (de)scris nu este unul predeterminat și, în consecință, poate fi cunoscut într-o anumită măsură pe baza a ceea ce știm azi; mai mult decât atât, poate fi influențat prin acțiunile pe care le întreprindem în prezent.
Platon, în Phaidros, și Cicero, în De divinatione disting două modalități de a cunoaște viitorul (pre)scris. El poate fi prezis de mesagerii (prophetai) aflați în comunicare directă cu zeii, de la care primesc indicii, uneori sub forma viselor, dar și de cei capabili să interpreteze zborul sau cântecul păsărilor, măruntaiele animalelor, forma palmelor și alte mesaje ale divinității. Prima modalitate de cunoaștere a viitorului, inspirată direct de zei, este una intuitivă (divinația intuitivă extatică sau profetică), iar cea mijlocită, care se bazează pe interpretarea unor forme indirecte de manifestare a divinității, este inductivă (divinația inductivă sau artificială) [1]. Cea din urmă este, în fapt, o modalitate de interpretare a fenomenelor naturale care, desprinzându-se de cauzalitatea divină, se va raționaliza și perfecționa în paradigma științifică. În astronomia de azi regăsim metode sistematice de cunoaștere, precum identificarea modelelor și calculul statistic, care erau folosite și de astrologii din vechime, dar scopul investigațiilor și interpretările rezultatelor sunt radical diferite.
În privința viitorului care poate fi (de)scris, Norman Henchey identifică patru tipologii. Viitorul posibil („ceea ce poate fi”) reprezintă tot ceea ce se poate întâmpla, oricât de mică ar fi probabilitatea ca un anumit scenariu să se materializeze (aici se încadrează, de pildă, proiecțiile viitorului din literatura SF). Viitorul plauzibil („ceea ce ar putea fi”) este unul care se poate materializa în anumite condiții, realizând anumite acțiuni. Viitorul probabil („ceea ce probabil va fi”) poate fi prevăzut într-o măsură satisfăcătoare în urma unei analize a situației și a tendințelor actuale (prognoză descriptivă). Viitorul preferabil („ceea ce ar trebui să fie”) reprezintă un deziderat formulat printr-o prognoză normativă, un scenariu a cărui realizare trebuie urmărită [2].
Evoluția tehnologiei a ușurat enorm misiunea de a ne reprezenta viitorul plauzibil, cel la care am putea ajunge printr-o planificare adecvată, și viitorul probabil, prin estimarea șanselor ca anumite tendințe să se manifeste și ca anumite evenimente să se producă la o distanță în timp mai apropiată sau mai depărtată de momentul realizării prognozei. De-a lungul ultimelor secole, știința a formalizat și sistematizat cercetarea naturii, iar tehnologia a îmbunătățit continuu instrumentele de culegere, prelucrare și interpretare a datelor rezultate în urma ei. Marile cantități de date (big data) la care avem acces și tehnologiile avansate cu care le analizăm ne permit azi să realizăm prognoze mai precise ca niciodată – chiar dacă, în esență, viitorul se încăpățânează să rămână incert și necontrolabil.
Tehnologia de azi răspunde unor întrebări care altădată erau adresate forțelor supranaturale, prin ritualuri de divinație care urmăreau să rezolve probleme practice precum evoluția vremii, aflarea sexului unui făt sau găsirea celui mai bun remediu pentru tratarea unei afecțiuni [3]. Din acest motiv, disponibilitatea de a apela la credințe supranaturale sau practici religioase pentru rezolvarea unor asemenea probleme a scăzut; în schimb, se constată o tendință de a asocia inteligența artificială și roboții mai degrabă cu entitățile divine decât cu oamenii. Experimente realizate înainte de apariția ChatGPT arată că inteligența artificială și roboții au reprezentări comune cu cele ale divinității, fiind percepuți ca entități non-naturale cu o mare putere asupra vieții umane, care ne sperie și ne atrag în același timp [4]. E de amintit, în acest cadru al asocierilor cu divinitatea, fascinația și, în același timp, puterea pe care le exercită asupra noastră fenomenele pe care nu ni le putem explica rațional sau nu avem capacitatea de a le înțelege – cum sunt multe dintre cele care alcătuiesc complexitatea actualei lumi hipertehnologizate.
Pornind de la marea cantitate de date pe care sunt antrenate și folosind algoritmi sofisticați, ChatGPT și celelalte sisteme de inteligență artificială generativă sunt capabile să realizeze inferențe și să prezică cele mai probabile evoluții. Aceste predicții sunt valorificate în numeroase domenii ale activității umane, urmărind optimizarea proceselor decizionale, anticiparea riscurilor și ghidarea comportamentelor [5], similar modului în care divinația inspira deciziile individuale sau cele luate la nivel social. Christophe Lazaro, între alții, consideră că predicția algoritmică îndeplinește aceeași funcție de cunoaștere și reducere a incertitudinii precum divinația sau magia. Apreciind că algoritmii sunt percepuți ca oracole ale societății contemporane, Lazaro găsește asemănări între modul în care inteligența artificială realizează predicții „bazate pe prelucrarea algoritmică a urmelor și semnalelor lăsate în rețelele digitale” (trad. mea) și divinația artificială, inductivă [6]. O altă paralelă pornește de la modul în care înseși predicțiile pot „scrie” viitorul. La fel cum predicțiile divinatorii puteau influența comportamentele umane, orientându-le spre realizarea evenimentelor prezise, predicțiile inteligenței artificiale pot conduce la profeții autoîmplinite. În cazul AI, biasurile și subiectivitatea celor care selectează datele folosite pentru antrenarea modelelor pot genera asemenea profeții [7].
Ne putem întreba, pe bună dreptate, până unde poate merge comparația între practicile divinatorii și prognozele realizate prin puterea algoritmilor. După cum am văzut, ele se adresează unor „viitoruri” diferite – unul prescris, deci imuabil, izvorât din voința divină și revelabil în același mod, celălalt incert, dar predictibil până la un punct pornind de la ceea ce știm deja („în parte cunoaștem și în parte proorocim”). Cum am observat deja, deși divinația inductivă folosește observația, culegerea datelor și interpretarea, predicțiile inteligenței artificiale, bazate pe masive de date și pe metode statistice, au un caracter sistematic și un grad mai ridicat de precizie, deoarece apelează la metode științifice și instrumente avansate. Dincolo de argumentele raționale, însă, ceea ce poate să facă diferența cu adevărat este modul în care ne raportăm ca indivizi la aceste două modalități de reducere a incertitudinii în privința viitorului. Or, pentru cei mai mulți dintre noi, modul în care inteligența artificială realizează prognoze rămâne la fel de obscur precum geneza predicțiilor Pythiei.
Modelelor AI generative le este asociată frecvent metafora cutiei negre (black box AI): ceea ce putem cunoaște, în calitate de beneficiari, este inputul (întrebarea, solicitarea) și outputul (răspunsul); datele pe care sunt antrenate aceste modele și felul în care sunt prelucrate pentru a răspunde unei solicitări nu sunt vizibile pentru terți. Datorită acestei obscurități, după cum observă Simone Natale [8], inteligența artificială capătă o aură magică. Mai mult, metafora cutiei negre este folosită și pentru sistemele AI care sunt atât de complexe încât modul în care ajung să opereze nu este pe deplin înțeles sau explicabil nici pentru cei care le-au proiectat. Există, așadar, o zonă opacă în care inteligența artificială „refuză” să se dezvăluie chiar și creatorilor ei, la fel cum divinitatea se revelează parțial prin mistere, prin taine, prin acele manifestări care nu pot fi pătrunse în esența lor.
Răspunsurile oracolelor din vechime conțineau un anumit grad de ambiguitate. Considerată de unii drept o strategie de evitare a erorilor, de preîntâmpinare a posibilelor acuzații de eșec al predicției, această ambiguitate poate fi văzută și ca un „mecanism de creare de sens”, fără scop revelator, care urmărește să stimuleze autoreflecția – o interpretare susținută de îndemnul „cunoaște-te pe tine însuți” despre care se spune că apărea deasupra intrării în templul lui Apollo din Delphi [9]. Rămâne de văzut dacă în urma interacțiunii cu inteligența artificială generativă vom ajunge să ne cunoaștem mai bine sau, dimpotrivă, acceptându-i fără rest predicțiile cu geneză obscură, să scriem viitorul după dictare.
***
[1] Vezi Platon, Phaidros, București, Humanitas, 2011, p. 148 și studiul introductiv al Mihaelei Paraschiv din Marcus Tullius Cicero, Despre divinație, Iași, Polirom, 1998, pp. 17-18.
[2] Norman Henchey, „Making Sense of Future Studies”, Alternatives, vol. 7, no. 2, 1978, pp. 26–27, http://www.jstor.org/stable/45030200, consultat la 14.03.2025; vezi și T. Hancock, C. Bezold, „Possible futures, preferable futures”, The Healthcare Forum Journal, vol. 37, no. 2, 1994, pp. 23–29.
[3] Alina Preda, „Re-locating religion in the digital age”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 23, no. 67, 2024, p. 115.
[4] Vezi Nicolas Spatola, Karolina Urbanska, „God-like Robots: The Semantic Overlap between Representation of Divine and Artificial Entities”, AI & Society, vol. 35, no. 2, 2020, pp. 329–341, https://doi.org/10.1007/s00146-019-00902-1, consultat la 12.03.2025.
[5] Christophe Lazaro, „Le pouvoir «divinatoire» des algorithmes : de la prédiction à la préemption du futur”, Anthropologie et Sociétés, vol. 42, no. 2–3, 2018, p. 127, https://doi.org/https://doi.org/10.7202/1052640ar, consultat la 16.03.2025.
[6] Ibidem, p. 128: „De manière plus spécifique encore, c’est l’idée de «divination artificielle» basée sur l’interprétation de signes que nous souhaitons approfondir, car elle nous semble faire écho aux modes de prédiction contemporains basés sur le traitement algorithmique des traces et des signaux laissés sur les réseaux numériques.”
[7] Fady A. Harfoush, „Predicting the Future”, în: Fady A. Harfoush, From Big Data to Intelligent Data, Springer, Cham, 2021, p. 66, https://doi.org/10.1007/978-3-030-76990-1_5, consultat la 4.04.2025.
[8] Leona Nikolić, „An Astrological Genealogy of Artificial Intelligence: From «Pseudo-Sciences» of Divination to Sciences of Prediction”, European Journal of Cultural Studies, vol. 26, no. 2, 2023, p. 135, https://doi.org/10.1177/13675494231164874, consultat la 5.03.2025.
[9] Michael Scott, „The Oracle at Delphi: Unknowability at the Heart of the Ancient Greek World”, Social Research, vol. 87, no. 1, Mar. 2020, pp. 65–66, https://doi.org/10.1353/sor.2020.0005, consultat la 1.03.2025.
INDICAȚII DE CITARE:
Robert Coravu „ChatGPThia” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 3/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 
