Cartea și bibliotecile
Legătura milenară dintre carte și biblioteci e reprezentată, înainte de toate, etimologic. Fie că e vorba de rădăcina grecească biblion, de unde a ajuns și în limba română prin intermediul franțuzescului bibliothèque sau de cea latinească, liber, care stă la baza englezescului library, cuvintele din diverse limbi care desemnează biblioteca îi devoalează caracteristica definitorie: prezența cărților.
Biblioteca tradițională se definește atât prin ceea ce pune la dispoziție – colecțiile de publicații – cât și prin locul în care acestea pot fi consultate – spațiile. La rândul ei, cartea tipărită este definită atât prin conținut, cât și prin obiectul care îi este purtător și o individualizează. Caracteristicile fizice ale cărților tipărite determină dimensiunile și funcționalitatea spațiilor bibliotecii. Materialitatea bibliotecii este condiționată de materialitatea cărții și a celorlalte tipuri de publicații disponibile pe un suport tradițional. Materialitatea cărții tipărite impune cu necesitate prezența cititorilor în bibliotecă: actul lecturii este condiționat de accesul la obiectul carte, iar biblioteca joacă rolul de intermediar al acestui acces.
Erodarea legăturii dintre carte și biblioteci a început în secolul trecut, odată cu apariția tehnologiilor care au permis reducerea dimensiunilor fizice ale suportului documentar. Microformatele (microfilmele, microfișele etc.) au apărut ca o soluție pentru problema spațiilor de depozitare ale bibliotecilor, puse sub presiune de creșterea numărului de publicații. Ulterior, memoriile electronice portabile – dischetă, CD-ROM, DVD-ROM etc. – au extins și mai mult capacitățile de stocare pe un suport de mici dimensiuni.
Internetul a schimbat radical contextul accesului la informații, în general și la carte, în particular. Rețeaua globală a eliminat dependența cărții de un suport material tangibil, pe care trebuie să-l deții sau la care trebuie să ajungi pentru a o putea citi. Acum, dispozitivul electronic – fie el PC, laptop, tabletă, smartphone sau ebook reader – prin care un conținut stocat pe un server poate fi accesat/descărcat/vizualizat joacă rolul de intermediar fizic al lecturii. Biblioteca pe care altădată nu ne-am fi permis-o acasă, nu doar din cauza constrângerilor financiare ci și din rațiuni de spațiu, încape acum pe un dispozitiv portabil, iar îmbogățirea ei este facilitată de accesul la cărți în format electronic disponibile gratuit (mai mult sau mai puțin legitim – vezi fenomenul pirateriei). Așadar, cărțile electronice, în varianta lor mimetică, care caută să conserve ergonomia codexului în formate precum PDF sau în cele destinate să fie afișate pe un ebook reader, ori ca text „gol”, neîmpărțit în pagini, echivalentul digital al unui papirus, nu mai implică cu necesitate prezența cititorului în bibliotecă, nici măcar atunci când biblioteca este cea care i le furnizează – fie achiziționând colecții de e-book-uri, fie digitizându-și propriile colecții de publicații tipărite. Bibliotecile continuă să joace rolul de intermediar, continuă să achiziționeze publicații atât pe suport tradițional cât și electronic, dar cititorul are acces la cele din urmă (și) de la distanță.
Odată ce condiționarea lecturii de accesul la cartea-obiect a dispărut, la nivelul percepției cititorului s-a produs un dezechilibru în raportul dintre colecțiile și spațiile bibliotecii: intermedierea accesului la colecții de publicații și-a păstrat utilitatea – pentru cele vechi, indisponibile (încă) în format electronic, pentru cele științifice, tipărite sau disponibile online (de ex. în baze de date documentare), a căror achiziție implică investiții importante etc. – în vreme ce spațiile sunt din ce în ce mai puțin folosite pentru lectură și, uneori, depopulate de cărți. S-a ajuns, astfel, la reconfigurarea și refuncționalizarea spațiilor bibliotecii, pentru a le adapta la noile comportamente informaționale ale cititorilor – convertiți, din ce în ce mai mult, în utilizatori. Aceste demersuri care vizează, în esență, să rețină sau să readucă utilizatorii în bibliotecă, urmăresc diversificarea ofertei de servicii și consolidarea funcției ei de „al treilea loc”, de spațiu care favorizează interacțiunea socială liberă, informală și întreține sentimentul de apartenență la o comunitate [1], de componentă a „infrastructurii sociale” care are capacitatea să genereze sociabilitate [2] sau de platformă care facilitează, odată cu împărtășirea ideilor și opiniilor, învățarea [3].
În biblioteca de azi, această interacțiune socială care, în plus față de instituțiile cu funcții similare, este facilitată de caracterul gratuit al accesului în spațiile ei, ajunge să se realizeze, deseori, în jurul altor subiecte și preocupări decât cartea. În unele locuri s-a ajuns la extrema „bibliotecii fără cărți” – o bibliotecă unde nu se mai găsește nicio carte tipărită, ci exclusiv colecții digitale și echipamente care permit consultarea acestora sau alte tehnologii legate de producerea și consumul de media digitale [4].
Argumentele în favoarea continuității acestor „palate pentru popor”, cum le-a numit Andrew Carnegie, filantropul care a finanțat înființarea în SUA a peste 2500 de biblioteci, sunt numeroase. Ele vizează însă, din ce în ce mai mult, utilitatea spațiilor lor pentru socializare, pentru organizarea sau găzduirea unor diverse evenimente, pentru accesul utilizatorilor la tehnologii moderne, și mai puțin colecțiile pe care le pun la dispoziție. Dematerializarea suportului documentar a avut ca efect șubrezirea, uneori până la ruptură, a legăturii dintre carte și biblioteci – de unde și întrebarea dacă bibliotecile care nu dețin nicio carte sau în care prezența cărților a devenit secundară n-ar trebui să poarte o altă denumire.
***
[1] Vezi teoria celui de-al treilea loc („the third place”) dezvoltată de sociologul Ray Oldenburg în cartea The Great Good Place (1989).
[2] În cartea sa Palaces for the People: How Social Infrastructure Can Help Fight Inequality, Polarization, and the Decline of Civic Life (2016), Eric Klinenberg vorbește despre „infrastructura socială” alcătuită din locuri și organizații care modelează interacțiunea umană și sprijină democrația.
[3] Christian Laursen, Is a library without books still a library? Some thoughts on The Library as space, July 7, 2017, https://christianlauersen.net/2017/07/07/is-a-library-without-books-still-a-library/, consultat la 10.12.2024.
[4] Un exemplu este Biblioteca Universității Politehnice din Florida, inaugurată în 2014 – vezi Alison Flood, ”Bookless library opened by new US university”, în: The Guardian, 29 August 2014, https://www.theguardian.com/books/2014/aug/29/bookless-library-new-us-university-florida-polytechnic-digital, consultat la 10.12.2024.
INDICAȚII DE CITARE:
Robert Coravu „Cartea și bibliotecile” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 