NR. 11 / 2025
DOSAR: ÎNTÂLNIRI CARDINALE: OAMENI, CĂRȚI, IDEI
Paradoxul întâlnirii constă în faptul că ceea ce întâlnesc mă priveşte din interiorul privirii mele, la fel cum privirea mea se întâlneşte cu mine într-o privire ce mă priveşte. În acest sens, întâlnirea pare oarecum transcendentă conştiinţei ce participă la actul acestei comunicări, căci pentru a se întâlni cu altul în sine, conştiinţa trebuie să iasă din locul sinelui, prin autotranscenderea într-un mai presus de sine, să se părăsească în ceea ce are ea limitat şi închis, deschizându-se unei conştiinţe ce se oferă, în orizontul binecuvântat al unui coesse.
DORIN ȘTEFĂNESCU
În textul de față voi trata subiectul întâlnirii din perspectiva unei distincții generale: întâlniri providențiale și întâlniri superficiale. E clar că majoritatea interacțiunilor noastre sunt din a doua categorie. Și este normal să fie așa. Pur și simplu nu poți avea întâlniri providențiale în fiecare zi; ar fi și foarte obositor. Dar există oameni care nu reușesc să identifice vreo întâlnire hotărâtoare în parcursul vieții lor, poate doar cu excepția partenerului de viață, însă și acesta, de foarte multe ori, vine în lumea noastră aproape de la sine.
Contribuții
Există o definiție care apare mai degrabă în mod transversal. Este vorba de întâlnire ca moment incert, dar decisiv, care poate căpăta un aspect solemn. Asociem astfel întâlnirea cu „meciul”, cu „jocul”, care desemnează întâlniri cu siguranță organizate prealabil, dar al căror rezultat este incert. În Dicționarul explicativ al limbii române[6] originea cuvântului este considerată incertă, probabil maghiară
DELIA CASIANA FLOREA
Nocturne
În genere, cardinalul poate fi descris ca ceva semnificativ sau decisiv. El marchează un loc îndepărtat de general, adică periferic, marginal, prin urmare și oarecum necunoscut sau neplăcut; un ceva care trebuie sancționat și, deci, nu poate fi discutat; un ceva dincolo de normativ. În acest sens, cardinalul se referă întotdeauna la un lucru excentric sau la limită. A comite o greșeală cardinală înseamnă a ajunge într-un punct greu de atins pe căi obișnuite și din care, probabil, nu există cale de întoarcere.
CHRISTOPH SOLSTREIF-PIRKER
Întâlnirea cu limita – Întâlnirea cu noaptea
Begegnung mit dem Äußersten – Begegnung mit der Nacht (germ)
Contribuții
Teatrul antic a oferit materialul pe care teoriile psihanalitice moderne și filosofice postmoderne au elaborat o adevărată antropologie. Atât Oedip cât și tatăl său Laios fug de profeții simetrice – tatăl fuge de profeția că fiul îl va omorî, iar fiul fuge de profeția că își va omorî tatăl. În ambele cazuri însă destinul orb supradetermină decizia conștientă și tragedia se definește tocmai prin faptul că nu poți fugi de destin. Nu doar că Oedip își omoară fără să știe tatăl, dar el ajunge să aibă o relație cu propria sa mamă.
VLAD MUREȘAN
În procesul de învățare, relația dintre cel care oferă și cel care primește, dintre cel care cunoaște drumul și cel aflat la începutul lui se regăsește în binoamele maestru-discipol, profesor-elev sau meșter-ucenic. Dintre acestea, prima este cea mai intimă, cea mai personală, deoarece merge dincolo de simpla transmitere a unor cunoștințe.
ROBERT CORAVU
Freud Museum
Autenticitatea nu vine odată cu simplul fapt că trăiești, ci din felul în care alegi să te raportezi la tine. Textul arată două drumuri spre adevărul personal, unul care privește lumea, altul care privește interiorul. Întâlnirile rare care scot la suprafață acest adevăr pot transforma viața, dar nu oricine le poate duce. Exemplul relației dintre Heidegger și Arendt arată cum o mare iubire nu devine întâlnire absolută atunci când unul dintre parteneri nu poate înțelege și trăi relația în profunzimea ei.
IOANA SCORUȘ
În urmă cu douăzeci și cinci de ani, o scriitoare care a dedicat mare parte a carierei ei reflecțiilor despre lumea tehnologiei, publicând eseuri pe această temă în reviste ca Wired, Mother Johnes, precum și romane de ficțiune inspirate de lumea informaticii, Paulina Borsook, scria „Cyberselfish. A Critical Romp Through the Terribly Libertarian Culture of High Tech”. A fost cartea care i-a creat un mare deserviciu. Era un eseu care a generat foarte multe reacții și mesaje pe email, dar care a „ars-o” (în original „flamed” – termen în jargonul vremii care înseamnă a deveni obiectul vituperării online)..
A treia piele
Pe când aveam șase ani, după ce se stingea lumina, mă întrebam dacă inima mea va mai continua să bată până dimineața și ascultam în tăcere ecoul sângelui în tâmple. Îmi era teamă să adorm, ca nu cumva o dată cu somnul să se stingă și acel ritm fragil din piept. „Mi-era frică seara să adorm”, îmi răsunau, mai târziu, versurile Anei Blandiana, care a pus în poemul „Copilărie” spaima nenumită. Când am descoperit poezia, am simțit că inima ascunsă a început să prindă glas. Cu stiloul în mână și foaia albă în față, nu mai eram doar un omuleț speriat de întuneric. Mă simțeam o exploratoare a întunericului, o traducătoare a fricilor în cuvinte.
ALINA NECȘULESCU
Una dintre cele mai subtile și marcante ciocniri intelectuale din secolul al XX-lea este propusa de această apropriere și „complotare” teoretică dintre filosoful francez Jean-Paul Sartre și sculptorul elvețian, Alberto Giacometti. Trebuie menționat din capul locului faptul că Sartre a fost o figură extrem de receptivă și implicată în mediul artistic al vremurilor sale. De asemenea, întâlnirile și dialogurile spumoase, prilejuite în cafenelele faimoase ale Parisului, au sudat numeroase apropieri, conlucrări timide și schimburi importante de idei.
În sistemele totalitare cam totul e absurd. Ca să reușești acolo, ai două șanse: să fii ori foarte imoral, eventual psihopat, ori foarte simplu, fără principii. (…) În aceste condiții, putem concluziona că o întâlnirea esențială, care îți poate schimba viața e cu cineva puternic material, social, politic, care te poate ajuta să promovezi. Întâlnirea crucială e cu puterea, cu susținerea. Restul e doar pentru conștiința ta. Și e de fapt altă discuție. Poți să te dezvolți, chiar să ai realizări, dar va fi doar pentru tine. Nimeni poate nu va ști vreodată ce ai realizat.
AMALIA DIACONEASA
Textul urmărește întâlnirea dintre Debora și Barac și arată cum tradiția creștină a transformat lupta istorică din Cartea Judecătorilor într-o lecție spirituală. Debora devine modelul profeției curate. Barac simbolizează poporul vechi chemat la ascultare. Sisera reprezintă viciile care trebuie înfrânte. Iaela întruchipează Biserica, cea care eliberează prin credință. Hrabanus Maurus citește fiecare nume, loc și gest ca pe un semn care arată drumul omului de la confuzie la lumină și de la slăbiciune la biruința interioară.
Viața oamenilor este adesea supusă hazardului, dar uneori nu poți să nu ai impresia pregnantă că cineva veghează asupra destinului omenesc. M-am întrebat adesea care ar fi fost destinul meu dacă aș fi continuat cu matematica, una din pasiunile mele din școala generală. Și în reveriile mele cele mai exaltate mă văd parte din programul Langlands despre care știu doar oarecum că există. Asta visez, și un castel în Spania.
ALEXANDRU POPP
Se știe că modul în care percepem și structurăm trecerea timpului este modelat de evenimentele care ne-au afectat propria viață sau de evenimentele istorice. Ambele perspective sunt la fel de importante, doar că în vreme ce prima are o arie de aplicabilitate redusă, ce se restrânge la noi înșine și la cercul nostru de apropiați, cea de-a doua poate sluji ca reper universal în funcție de care toți oamenii se raportează la istoria lumii. Iar întâmplarea istorică definitivă, jalonul principal de pe axa ce măsoară trecerea timpului este, fără îndoială, apariția lui Hristos pe pământ.
ELENA RUSEI
Eram o adolescentă care își caută calea. Uneori am impresia că a fost o căutare mai ușoară ca a altora, fiindcă nu a fost atât de zgomotoasă pe cât e la modă acum. Era o lume atât de diferită, încât nici mie, care am trăit în ea, nu îmi mai vine, uneori să cred că a existat. Era, probabil, 1992 sau 1993. Atunci sărăcia avea altă definiție, iar disperarea societății era palpabilă. Și motivată. Trăiam o încercare de rescriere a ierarhiilor de valoare și o vreme a nevoii de lustrație. Nevoia nu a fost îndeplinită, iar ierarhiile doar s-au amestecat derutant. Era haos peste tot. Atunci l-am descoperit pe Eliade și am citit Memoriile lui.
CRISTIANA POPP
Pasiuni moderne
Lectura entuziastă a lui Eliade ascunde o tensiune profundă. Eliade apără binele, adevărul și frumosul, dar ajunge să descrie o lume în care sursa lor devine inaccesibilă. Nostalgia pentru sacru apare pentru că momentul creației rămâne întotdeauna în trecut. Imaginea zeului retras, prezentă în multe religii, semnalează o condiție umană marcată de absență și distanță. Această viziune apropie gândirea lui Eliade de diagnosticul modern al lui Nietzsche despre moartea lui Dumnezeu. Finalul din Sacru și Profan prezintă o lume occidentală lipsită de zei, iar textul sugerează că Eliade însuși face parte din această lume, fără o credință efectivă în sacru.
MAT MESSERSCHMIDT
Mircea Eliade, Sacrul și Postmodernismul
Mircea Eliade, the Sacred and Postmodernism
(eng)
La fel ca mulți alți gânditori minori ai secolelor trecute, Robert Vischer este astăzi aproape uitat, deși fără cărțile sale disciplina pe care o numim „istoria artei” ar fi arătat cu totul altcumva, iar expresionismul ar fi luat cu siguranță altă formă. Marea inovație a lui Vischer a fost intenția de a regândi noțiunea formei estetice pornind de reacțiile psihologice și fiziologice ale subiectului. Precum Noica mai târziu, care va vorbi despre un sentiment al ființei care precede conceptul ființei, Vischer postulează un sentiment al formei, mai fundamental decât conceptul de „formă”.
DRAGOȘ GRUSEA
Un adevărat paradox este acela că într-o societate încă puternic patriarhalistă figura Tatălui este de fapt o sublimă absență! De altfel, filosofia religiei constatase de mult acest fenomen: divinitatea supremă tinde să se retragă în favoarea divinităților secundare (Deus otiosus). Dumnezeu, părintele creator este atins de o copleșitoare și ireversibilă oboseală, ca și cum Facerea timpului ar necesita o retragere permanentă, o „refacere” veșnică.
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU
orice întâlnire e o întâlnire cu sine și parte a unei povești desfășurate doar în ochii privitorului. Ni-l putem imagine pe jalnicul Narcis umblând pe câmpii cu oglinda în mână și lesne putem observa cu ochii minții că această oglindă e una inerent retro-vizoare. O asemenea boală de nervi produce un oximoron caraghios: o viață preemptiv-retroactivă unde tot ce vezi când privești în față este imaginea ta din viitorul imediat văzută din viitorul subsecvent.
CĂTĂLIN MARIN
În vremuri actuale – grație mass-mediei și facilităților de călătorie/turism, sau eventual ca efect al vreunei migrații motivate economic – știm (sau ne imaginăm relativ ușor) ce înseamnă străinul-străin: omul diferit substanțial de noi, originând în locații îndepărtate (eventual pe un alt continent), și având cultură și spiritualitate diferite de ale noastre (uneori chiar exotice). Iar întâlnirea cu străinul – în funcție de conjunctura întâlnirii – ne va aduce o trăire aparte, o trăire de (și eventual contopind) curiozitate, uimire sau anxietate/teamă.
MIRCEA BĂDUȚ
Sunt întâlniri care ne modelează felul nostru de a fi, sunt întrevederi neașteptate cu cineva, care ne pot schimba pentru totdeauna (într-o manieră pozitivă sau negativă). Dacă în cazul dialogurilor apăsătoare, interlocutorul este pus în umbră, întrucât această întâlnire te blochează cumva (este bine să evităm pe cât posibil), atunci comunicarea reușită conturează un cadru luminos al persoanei. Întâlnirile importante au loc atunci când cealaltă persoană de dialog te duce spre tine, spre cunoașterea de sine, nu spre el/ spre celălalt.
EUGENIA ZAIȚEV
Daodejing se pare că e cea mai densă (în metafore și sensuri) lucrare a omenirii. Nicio altă operă filosofică n-a spus atât de mult în atât de puține cuvinte. De câte ori recitesc ceea ce a scris Lao Zi, redescopăr în cartea sa noi subînțelesuri, noi subtilități ale înțelepciunii sale, iar odată cu trecerea anilor înclin să-i dau tot mai multă dreptate, cu îndemnul său la moderație și detașare de treburile și patimile lumești.
DORIAN FURTUNĂ
SUPLIMENT DOSAR: ÎNTÂLNIRI CARDINALE: OAMENI, CĂRȚI, IDEI
LUIGI BAMBULEA
UVERTURA
Händel folosește mobilitatea, intuiția și abilitățile manageriale pentru a construi o carieră care depășește contextul cultural al epocii sale. Compozitorul circulă prin Germania și Italia, apoi se stabilește în Anglia, unde devine o figură centrală a vieții artistice. Londra oferă spațiul potrivit datorită dinamismului politic, dezvoltării economice și creșterii pieței culturale. În acest cadru, Händel coordonează teatre, formează companii, gestionează staruri și transformă scena operei italiene. Creează roluri adaptate vocilor disponibile și dezvoltă spectacole cu impact vizual și dramatic. Reușește să domine aproape cincizeci de ani viața muzicală londoneză și găsește o formulă durabilă în oratoriul englez.
IRINA BOGA
Ultima lucrare prezentată de Mahler publicului, la Viena în 1910, Simfonia a VIII-a în mi bemol major, a „Celor o mie”, reprezintă probabil şi ultimul moment de triumf artistic din viaţa compozitorului. Dirijorul Bruno Walter, cel care în calitate de prieten al artistului s-a ocupat de pregătirea corurilor, soliştilor şi orchestrei, evocă în cartea dedicată lui Mahler aceste împrejurări: „Toţi cei care au lucrat atunci la repetiţiile pentru A Opta au trăit zile de neuitat. Mâna maestrului controla, fără efort aparent, vasta desfăşurare. Toţi participanţii, inclusiv copiii, a căror adoraţie pentru el a fost instantanee, erau cuprinşi de o exaltare solemnă.”
CRITICOSCOP
Arte Fact
Expoziția „Soft Reset – Press Any Key to Continue Civilization” marchează revenirea lui Sergiu Roman în orașul natal cu o serie de lucrări noi, construite ca o meditație asupra ritmului agresiv al lumii de azi. Artistul explorează felul în care ești bombardat de imagini, presiuni și informații contradictorii și te invită să găsești un moment de claritate, ca un reset interior. Pictura devine un instrument prin care analizezi identitatea, vulnerabilitatea și nevoia de echilibru într-o societate dominată de haos vizual și confuzie.
Polifonie
În poezia Andei Vahnovan, Sârme (Editura Casa de pariuri literare, 2022), amintirea despre tata animă ființa eului liric și îl întoarce cu fața către sine, îl apropie de experiența prezenței figurii paterne. Vocea feminină trece prin toate straturile conștiinței, adunând valorile personale, familiale și culturale într-un nod identitar, reprezentativ. Or, tocmai durerea generată de plecarea tatălui în eternitate reconectează cele două dimensiuni ființiale – copilăria și adolescența de perioada adultă, creând un nou spațiu interiorizat psihic – bun și sigur.
NADEJDA IVANOV
Istoria ignoranței de Peter Burke se concentrează asupra unei teme deosebit de interesante, și mai puțin abordate, ignoranța. Cartea este organizată în două mari părți complementare, urmărind aspecte dintre cele mai diverse ale manifestării ignoranței la toate nivelurile culturii, științei și societății.
DAN LAURENȚIU PĂTRAȘCU
Spiritul reacționar. Conservatorismul de la Edmund Burke la Donald Trump (Editura Tact, 2025) a jurnalistului și profesorului Corey Robin este o lucrare dinamică și provocatoare din multe puncte de vedere pentru publicul românesc, cel educat sau format în anii primului deceniu postcomunist, teribilii ani 1990-2000, când libertatea și prăbușirea economică au creat încă de atunci o jungla socială, pe care doar speranța în Occident ca grădină a desfătărilor o făcea suportabilă și tolerabilă politic.
DAN ALEXANDRU CHIȚĂ
Prin poezia din volumul Grădini singuratice, Artiom Oleacu ne invită la o călătorie în jurul propriului univers biografic. Miza acestei călătorii este cea a descifrării ,,mecanismului format din tăcere și sens”, departe de zgomotul și furia societății, a lumii, în general. Dimensiunea vizual-cinematică, simțurile în alertă sau un mixaj discret al unor stări de panică, de anxietate sau de nebuloasă interioară sunt doar câteva elemente care asigură atmosfera și recuzita biografică a fiecărui poem.
Arta cuvântului
Eugeniu Coşeriu (1921–2002) a fost unul dintre cei mai importanţi lingvişti ai secolului trecut. El a dezvoltat o concepţie originală asupra limbajului, cunoscută sub denumirea de lingvistică integrală, şi a publicat numeroase studii şi volume fundamentale. A întemeiat şcoli de lingvistică la Montevideo (Uruguay), unde a activat între 1950 şi 1963, şi la Tübingen (Germania), unde şi-a continuat activitatea din 1963. Coşeriu a avut o pregătire excepţională în mai multe domenii umaniste, în special în filosofie, care s-a reflectat în mod fertil în lucrările sale şi în teoria lingvistică pe care a elaborat-o.
VICTOR CELAC
Textul descrie impactul filmului Alien din 1979 și modul în care a schimbat cinemaul SF. Filmul introduce o viziune sumbră asupra explorării spațiale, unde corporațiile manipulează oamenii, iar știința nu îi mai protejează. Personajele sunt oameni obișnuiți confruntați cu o creatură invincibilă, iar Ripley se impune prin inteligență și instinct de supraviețuire. Alien creează subgenul survival horror în SF; demonstrează că SF-ul poate produce capodopere, iar Ripley devine primul personaj feminin cu adevărat puternic al genului.
ALEXANDRU IONAȘCU
Terapii filosofice
O viaţă măruntă, trăită bine, poate fi, cu un număr modest de împliniri majore şi o puzderie de satisfacţii mărunte, o adevărată realizare. De aceea făcea pe nebunu’ Ulise, fugea de gloria pe care altii o râvneau. Ceea ce privit din afară poate părea neimpresionant, este descalificat doar din invidie sau poate chiar din admiraţie ascunsă. Destinele glorioase sunt, la o examinare atentă, aproape invariabil triste şi de multe ori tragice.
HORIA CINTEZĂ
VERSURI
Poezie
Vorbești despre suflet ca și cum, unul fiind,
este în același timp și mamă, și copil,
o vietate nesățioasă de viață, ca sintaxa de verb,
o parte din ea este de o tandrețe inimoasă și grijulie,
cealaltă gravitează în jurul ei
precum în jurul propriei axe
atât cât îi permite centura de siguranță
a imperceptibilului cordon ombilical.
ANGELA MARTIN
Poezie
Mereu aveai cuvintele albastre în palme.
Le revărsai cu blândețea unui izvor nesecat
oferindu-le cu brațele inimii larg deschise.
Într-o zi de august le-am gustat.
Erau învelite într-o glazură diafană de flori de tei
ca o șoaptă parfumată.
Au depășit capacitatea mea de anticipare.
Un déjà vu pe care l-am așteptat o viață …
sau mai multe.
GABRIELA BOTICI
Dacă aş avea o mansardă
I-aş închiria-o numai lui Cioran
Fără nici un ban
I-aş cere poate în schimb
Să întindă mâna şi să-mi ia din cer
Un revolver
Să ridice braţul şi să dea din Univers
Ultimul vers
NIA DAMIAN
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 
