NR. 1 / 2026
DOSAR:
QUO VADIS, HOMO SAPIENS?
Multe dintre faptele care se petrec acum – mai ales în spațiul de viață al unor comunități întregi – par să indice un gen de eclipsă a simțului propriilor limite. E posibil ca acest lucru să fie în relație cu afirmarea unor noi preocupări sau pasiuni și cu noua imagine de sine a omului. Eventual, cu unele excese necunoscute până acum. Însă evidența ei, cel puțin în anumite situații, nu ar putea fi pusă la îndoială.
ȘTEFAN AFLOROAEI
În zorii modernităţii teologice, deloc surdă la ecourile încă vii ale misticii speculative medievale şi abia ieşită din seninătatea răscolită a unui umanism renascentist marcat, printre altele, de Reformă şi de revigorarea platonismului (în varianta sa florentină), François de Sales (canonizat în 1665) face figură de premergător, şi încă unul marcant.
DORIN ȘTEFĂNESCU
Contribuții
Marea întrebare „Quo vadis?”, precum și mărunta ei variație din textul de față – ambele își pot primi un bun răspuns de la gânditorul francez Paul Virilio – prin excelență un filosof al trecerilor, al frontierelor, al marginilor vibrante și al sincopelor. Prea puțin cunoscut la noi, Virilio a avut el însuși un parcurs biografic cu multe puncte de inflexiune. S-a născut în Paris în 1932. Știm despre tatăl său că a fost un imigrant ilegal, comunist din Genoa, iar mama sa a fost o catolică din Bretania.
Arte Fact
Trăim într-o societate marcată de haos, cu conflicte care ard chiar la granițele fizice ale României și ale Europei, în timp ce, la nivel invizibil, suntem consumați zilnic de agresiuni informaționale constante. Dacă privim scena artistică contemporană de sus, „au vol d’oiseau”, observăm cum artistul român pendulează între două extreme: pe de o parte, folosirea creației ca un instrument de luptă socială și, pe de altă parte, retragerea într-o lume idealizată, o bulă de „frumos” menită să-l protejeze de zgomotul și furia cotidianului.
Nocturne
Textul explorează întrebarea „quo vadis?” ca dorință de alteritate și depășire a familiarului, de la tradiția biblică la reflecțiile lui Levinas și Caraco. Într-o epocă marcată de excese și false promisiuni de mântuire, autorul propune un „nou clasicism” care privilegiază motivele de a trăi în detrimentul unei iubiri oarbe de viață. Răspunsul sugerat – „în frig” – desemnează o etică a distanței, a reținerii și a respectului față de Celălalt, ca posibilă cale de reînnoire a umanității.
Arta cuvântului
Coşeriu a întruchipat într-un mod exemplar deschiderea către marile valori ale culturii universale, delimitându-se ferm de naţionalismul primar şi exclusivist al cantonării în cultura autohtonă, naţională sau locală. El afirma, între altele: „Ești mai român când vorbești despre Aristotel și înțelegi că și Hegel, și Aristotel aparțin și intră în posibilitățile culturii românești.”
VICTOR CELAC
Pasiuni moderne
Autorul argumentează că impactul inteligenței artificiale asupra educației nu poate fi înțeles izolat, ci ca parte a unei crize mai vechi, alimentate de accentul excesiv pe învățarea „personalizată” și acomodarea constantă a elevilor. Utilizarea inteligenței artificiale de către studenți apare astfel nu ca o formă de rebeliune generațională, ci ca o continuare logică a mesajelor educaționale primite de-a lungul anilor. Textul pledează pentru recuperarea rigorii academice și a responsabilității individuale, ca condiții esențiale ale formării autentice.
MAT MESSERSCHMIDT
Inteligența artificială, învățarea individualizată și viitorul educației
AI, Individualized Learning, and the Future of Education (eng)
Pentru a ne imagina anvergura spaţiu-temporală pe care o implică teoria evoluţionistă ar trebui să înţelegem că procesul în sine presupune schimbări insesizabile în comparaţie cu cele ce se petrec de-a lungul unei generaţii sau chiar a mai multora. Ca exemplu, ne putem gândi la un film. Analog acestuia, procesul evolutiv este alcătuit din mai multe cadre puse cap la cap, continuitatea sesizată fiind dată de o multitudine de imagini unite.
LIVIU COCEI
Încotro mergi, omule? Te-ntorci la Roma să fii, din nou, crucificat întru credință și mântuire? Pare-se că da, chiar fără să știm, toate drumurile ne duc înapoi la Roma spre a ne lepăda de trupul civilizației pe care am construit-o pentru a învia, mântuiți prin durere și chin. Căci dacă omului îi e suficientă învierea lui Isus pentru a se izbăvi, omenirea are nevoie, se pare, de a se crucifica din timp în timp, spre a renaște prin propriile sale puteri, într-un cerc fără scăpare.
CRISTIANA POPP
O superstiție occidentală, care ar putea avea legătură cu creștinismul, conform unor păreri, e că trecerea timpului trebuie să conducă la progres. Cei din viitor trebuie să fie mai adaptați și mai civilizați decât noi. Se spune despre o civilizație că ar putea fi cu mii, poate chiar milioane de ani înaintea noastră. Cum salvarea trebuia să vină din viitor, cum Mesia trebuia să apară în viitor, atunci viitorul trebuia să aducă ceva bun.
AMALIA DIACONEASA
Quo vadis homo sapiens? e o întrebare care îndeamnă la cugetare adâncă și care e menită să trezească fiori și să suscite polemici. A face previziuni cu privire la viitorul omenirii este, pe de o parte, tentant, pe de altă parte extrem de riscant.
ALEXANDRU POPP
Informatizarea substanțială a vieții private devine în zilele noastre un fenomen masiv, constituind – împreună cu globalizarea – o avalanșă ce ne provoacă firea și stirpea. Găsindu-mă îngrijorat (prelung și vag) de mersul lucrurilor, am încercat să-mi clarific chestiunile, să separ ce e teamă subiectivă (anxietate de adaptare individuală la precipitarea vremurilor) de ce ar putea fi vreun mai-larg-motiv-de-neliniște.
MIRCEA BĂDUȚ
Pornind de la avertismentul apostolic din Epistola a doua către Timotei, textul examinează iubirea de sine ca rădăcină a decăderii morale și ca semn al „vremurilor de pe urmă”. Prin apel la Părinții Bisericii și la exemple biblice și clasice, autorul propune o meditație asupra rătăcirii omului contemporan și asupra necesității reîntoarcerii la iubirea autentică de Dumnezeu și de aproapele. „Quo vadis, homo christiane?” devine astfel o întrebare despre fidelitate, discernământ și rezistență spirituală într-o lume dominată de orgoliu și impostură.
DIANA BARABOI
Contribuții
În articolul de față voi discuta despre relațiile care pot exista între dezvoltarea tehnologică, în special a tehnologiei digitale, și umanism, înțeles ca o doctrină care așază în miezul său demnitatea și centralitatea omului. Încă din școală învățăm că umanismul este o viziune care s-a impus în cultura europeană în perioada Renașterii, ca urmare a unei relative eliberări de sub tutela teologiei medievale și a revenirii la sursele culturale clasice din Antichitate.
GELU SABĂU
E sugestivă și înspăimântătoare acea metaforă în care smartfonul a fost comparat cu un parazit care a capturat mintea și atenția omului și îl stoarce de energie. La început, relația dintre om și gadget a fost una de mutualism – adică de avantaj reciproc: gadgetul oferă informație rapidă și sistematizată, iar omul se ocupă de fabricarea noilor generații de telefoane, tot mai avansate și mai ofertante.
DORIAN FURTUNĂ
Despre Homo Sapiens s-a vorbit în diverse moduri și domenii, esențial este însă că această expresie ce provine din latinescul homō (genitiv hominis) – „ființă umană, om”; și sapiens – „intelegent, înțelept, sensibil“; adică: „om înțelept”, contribuie la cunoașterea căilor de evoluție a ceea ce înseamnă unica specie umană existentă în Univers. Știm că nu există alte tipuri de ființe umane, doar rasa și cultura ne diferențiază.
EUGENIA ZAIȚEV
Bucuria este un sentiment sau o emoție, mulțumire ori plăcere, pe care un individ o experimentează în momentul în care una dintre năzuințele sale, sau măcar una dintre dorințele/ doleanțele omului ajunge să fie satisfăcută într-un “mod real sau imaginar” – ori uneori, fără un motiv părelnic.
IULIAN CĂTĂLUI
Nu a fost o seară spectaculoasă în sens mediatic: nu a existat nicio retorică teatrală și nici schimburi de replici tăioase pentru aplauze furtunoase. Și totuși întâlnirea dintre Noam Chomsky și Michel Foucault a devenit una dintre cele mai citate și discutate confruntări intelectuale ale secolului XX nu atât pentru răspunsurile aduse, ci pentru întrebările deschise. Dezbaterea, difuzată ulterior sub titlul Foucault–Chomsky Debate, a pus față în față două moduri radical diferite de a înțelege omul, societatea și posibilitatea criticii. Întâlnirea nu a provocat un duel de opinii, dar a pus in antiteză două constructe teoretice.
Mai cu seamă supra-omul său îmi repugnă, miroase a ressentiment și mizantropie, cârpind pesimismul printr-un optimism care zice: Ecce omu’ ‘ceastă creatură jalnică, da’ las că avem ceva mai bun, pohtiți de vă zgâiați la supra-om — așa îngaimă Zarathustra. În fapt eu sunt și mai al dracului decât Nietzsche și zic: ba! În fapt nimic pe lumea asta nu-i mai minunat ca omul și nici nu poate cândva fi, poate doar femeia să aibă vreo șansă, dar alte ființe nu.
CĂTĂLIN MARIN
A fost vocea Atenei contra lui Filip al II-lea, rămânând în istoria elocvenței, a public speaking-ului și a persuasiunii în principal printr-o serie de discursuri numite Filipicele. Și ca unul dintre cele mai evocatoare exemple de triumf asupra unor dificultăți majore de învățare și comunicare. Demostene este considerat cel mai mare orator al Atenei și unul dintre cei mai cunoscuți ai lumii antice.
HORIA CINTEZĂ
AVANPREMIERĂ: FRAGMENT DIN ÎNGERII DE BRONZ DE ANGELA MARTIN, EDITURA POLIROM, 2026
Contribuții
Așa cum o vedea, pieziș, de la oarecare distanță, casa îi păru urâtă, cu toate că sclipea de curățenie. Degaja împrejur un miros înțepător de vopsea proaspătă. Zugravii care-și terminaseră treaba se pregăteau să se retragă. Încărcaseră schela mobilă în camionul parcat pe trotuar cu spatele la poartă, dar uitaseră scara de lemn. Acum se căzneau s-o vâre pe după picioarele schelei, s-o rezeme de aripa vehiculului.
ANGELA MARTIN
INEDIT: VERSURI DE ELAINE EQUI, ÎN TRADUCEREA ANCĂI CRISTOFOVICI
POVESTIRE FILOSOFICO FANTASTICĂ
HORIA VICENȚIU PĂTRAȘCU. ETAJUL ȘAPTE.
Aici: versiunea online!
AMERICA, ÎNCOTRO?
Contribuții
Văzând în zile din urmă modul în care ICE a acționat la Minneapolis, devine evident că ceea ce este aproape de neînțeles în legătură cu Statele Unite – și, pentru un observator cu sensibilitate liberală, chiar neliniștitor – nu se reduce doar la tentativa, aproape reușită, de subminare a sistemului relațiilor internaționale bazate pe reguli, asociată cu numele președintelui Donald Trump; la fel de gravă este erodarea de zi cu zi a însuși edificiului democrației americane, sub presiunea exercitată de același președinte.
ROMULUS BRÂNCOVEANU
În politica română am avut puține femei cunoscute. În special cele care s-au remarcat în perioada socialistă au fost peste măsură demonizate. Începând cu Ana Pauker. A fost o femeie educată, vorbitoare de multe limbi străine, cunoscătoare a politicii, jucătoare uneori fără scrupule, alteori dreaptă și corectă. Dar misoginia și antisemitismul, așa cum reiese din lucrarea lui Robert Levy, au fixat în mentalul colectiv o imagine dezastruoasă a celei care a fost Ana Pauker. Doar auzul acestui nume trezește, într-un reflex pavlovian, reacții de repulsie și teamă.
Pasiuni moderne
Pornind de la o conferință a lui John Mearsheimer despre invazia Venezuelei, textul examinează motivațiile reale din spatele politicii externe a lui Trump și fascinația susținătorilor săi pentru ideea de „3D chess” — o justificare aproape mistică a acțiunii fără explicație. În paralel, autorul critică incapacitatea Partidului Democrat de a oferi alternative eficiente, sugerând că politica americană oscilează între spectacolul acțiunii brute și paralizia birocratică, într-un climat public tot mai deziluzionat.
MAT MESSERSCHMIDT
Venezuela, șah 3D și plictiseli auto-importante
În timpul vizitei lui Clinton la București, pe 11 iulie 1997, niște jurnaliști întrebau oamenii din piață, care așteptau discursul lui Clinton, dacă America va mai fi o putere în următorul secol. Șocant e că mulți dintre cei bătrâni se îndoiau de asta, ba mai mult, erau siguri că se va termina cu Statele Unite ca mare putere mondială. Atunci mi s-a părut ciudat, în mintea mea necoaptă. America (Statele Unite) era tot ce poate fi mai tare și nimic nu avea cum să-i zdruncine poziția.
AMALIA DIACONEASA
Arte Fact
În ultimele luni, urmărind politica americană, am avut deseori senzația unui spectacol care oscilează între farsă și ritual și nu în sensul superficial al termenului, ci într-un sens aproape antropologic: un teatru al excesului, al repetiției și al simbolurilor hiperbolizate, în care deciziile cu impact global sunt ambalate în gesturi teatrale, sloganuri reciclate și conflicte prezentate ca lupte mitologice.
UVERTURA
În ceea ce priveşte notaţia preludiilor lui Louis Couperin, acesta apelează la note întregi, aşezate în desfăşurare şi legate între ele prin bare. Stilul de notaţie sugerează că sunetele – aşa cum glumea şi contemporanul lui Couperin, Nicolas Lebègue – trebuiesc cântate unele după celelalte. Apar şi semnele grafice ale unor legături, după cum spuneam, care au intrat în limbajul de specialitate cu titulatura de tenue (slurs, liaisons).
Simfonia a X-a în fa diez major este ultima lucrare, lăsată neterminată la moartea lui Gustav Mahler. Din cele 165 de pagini ale manuscrisului, 72 au fost orchestrate complet, 50 de pagini au fost orchestrate parţial, iar 43 sunt schiţe şi indicaţii. Instrumentaţia manuscrisului simfoniei nu poate fi precis definită, din cauza schiţelor orchestrale incomplete.
LEONARD BOGA
CRITICOSCOP
Emanuel Copilaș a scris deja câteva studii valoroase despre socialismul românesc. Ultima carte din rândul acestora, Biletul la control? Politici de tineret în România socialistă (Editura Tact, Cluj, 2025), este prefațată de istoricul Constantin Schifirneț, care o asociază just atât cu Generația anului 2000, un alt volum cu tematică relativ similară al lui Emanuel Copilaș, cât și cu o tentativă de a valorifica academic studiile sociologice realizate de Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului, înființat în anul 1968, instituție care avea să dispară sub o altă denumire după 1989.
DAN ALEXANDRU CHIȚĂ
Formula lucrurilor simple reprezintă debutul semnat de Alexia (pseudonimul tinerei poete sucevene Alexia Plăcintă), destul de activă în cadrul tinerei generații de poeți prezenți pe platformele, în revistele sau în antologiile literare ale momentului. Mulți dintre ei au obținut câteva premii cu ecou, iar alții, cum este și cazul de față, au debutat deja în volum.
SAVU POPA
Polifonie
Una dintre cărțile anului 2025 care va rămâne, fără îndoială, mult timp în memoria mea este culegerea de eseuri semnată de Alina Necșulescu, Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire (Editura Trei, 2024). Volumul se distinge printr-o remarcabilă rigoare științifică, dublată de o sensibilitate umană și cunoștințe culturale, combinație rar întâlnită, care conferă eseurilor atât savoare, cât și forță de impact.
Tăceri din Helicon, apărută în 2025 la cunoscuta editură Limes din Florești-Cluj, reprezintă cea de-a patra carte de poezie a autoarei Gabriela Botici. Ca și volumele precedente, actuala lucrare poematică este dominată de sonete, de fapt întregul volum conține acest tip sau gen de poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri distribuite sau divizate în două catrene cu o rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă.
Uneori, seara, obișnuiam să-mi încălzesc un pahar de apă înainte de culcare sperând că somnul mă va cuprinde mai repede și mă voi trezi dimineața odihnit și la turație maximă pentru ziua respectivă. Cei mai mulți dintre noi presupun că din acest motiv bem lapte seara, însă pentru unii se pare că a fi la turaţie maximă înseamnă ceva complet diferit de ce îşi imaginează cei mai mulţi dintre noi. Unii precum Alex DeLarge şi ai săi ,,droogs’’, mai precis.
ALEXANDRU IONAȘCU
VERSURI
Poezie
Am pășit în fața mulțimii
cu un porumbel alb tremurând în palmele mele.
Purtam doar haina fragilă a adevărului.
Secundele au fost insuficiente pentru a distinge mâna
care i-a străpuns inima.
GABRIELA BOTICI
Aici ești tu
un punct geografic
un semn pe hartă
un reper turistic
un balon roșu
o țintă
NIA DAMIAN
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 