Nia Damian, Noeme
Aşteptare Crudă clipă ce m-ai însămânţat cu risipă să răsar în milioane de lujeri de întrebare şi să mă usuc apoi de aşteptare Apă Am consumat toate posibilităţile cele pe care le aveam și cele pe care nu le aveam M-am reîncarnat de mai multe ori în aceeaşi viaţă De fiecare dată altfel te-am aşteptat dar la fel de mult De fiecare dată altfel te-am iubit dar la fel de intens Vei veni într-o zi când nu vei mai fi necesar precum îngerul Vei veni într-o zi când prea târziu se va dizolva în ochiul meu în formă de lacrimă în trupul meu sută la sută apă și nu va rămâne nici posibilitatea asta Celui ce nu vine Uneori o haită de lupi îți urlă prin vine turbând aşteptarea Alteori o turmă de miei îmi curge prin sânge Cină Împietriţi la masa celor două spre zece scaune Ne rugăm la praf să ne vegheze ochii Nu pot să duc nici sufletul la gură Sticla de vin în sânge va revărsa pedepse Căderi de spirit în ecou de trup Aşteptând să vină cifra treisprezece Din rame şi tablouri mă înfrupt Cina aceasta nu are nici o taină Latentă viaţa e o moarte latentă omul e o întâmplare bipedă cu un picior în groapă aşteptarea e o prispă cu o treaptă într-o gaură neagră
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „ Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 8-9/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 