Nia Damian, Noeme
Elemente cu toate pietrele pământului în pantofi către universul numeric al lumii pitagora merge cu toată apa mărilor în plămâni thales înoată cu focul mistuind din patru zări fiinţa heraclit arde întrupat de aer anaximene levitează sfârşit dar infinit empedocle face toate astea visceral–fluidal–mental–fundamental poate eterul să fie calea spre al cincilea element dacă unicul element nu e apeironul poate cineva să rescrie cândva geneza at–omului poate dumnezeu când va fi în elementul lui O sută de capete parcă aş vrea să-i dau zilei ceva bun să-i preschimb cenuşiul în azur oglinda aceea mă ademeneşte bunăoară cu o porţie de reflexie interioară parcă aş duce undeva o linie fără contur mâna mea arată spre încheietura ei oglinda îmi întinde-un ciob îmi întinde trei parcă aş vedea ceva de purpură şi catifea mai bine aş înghiţi un flacon cu peruzea să mi se coloreze sângele în turcoaz să-mi crească gene nobile de ieri până azi şiraguri de mărgele să poarte celulele mele să transporte oxigenul în mărfare peruzele să expir două culori aerul să devină bicolor să am un zâmbet semipreţios şi-un ochi albastru-verzui semifrumos până una alta mă preocup de mersul vieţii care a-nceput să şchioapete şi de himerele mele cu o sută de capete luni o să iau o supradoză de metempsihoză Sfaturi utile pentru umbre De oriunde ar veni lumina umbra mea ca o bănuială a morţii se ascunde în spatele meu Eu merg cu viaţa înainte Ce util că există aparenţe după care să te ascunzi Viavgor curcubeul mă absoarbe sugativ îmi ţese la gene tiv ochiul lui rogvaiv L-am luat în braţe Niciodată gura mea nu mai salvase o altă gură Acum respira ca şi cum în plămâni îi crescuseră mu-guri de aer Când l-am privit mai bine am văzut în oglinda apei că braţele lui mă ţineau Aproape toţi Toţi oamenii care locuiesc la mine în cap cu care mă trezesc zilnic şi adormim împreună şi de multe ori mă ţin trează până când învăţ fiecare insomnie pe de rost până ce toate insomniile devin una singură de neamintit Toţi oamenii care locuiesc la mine în cap şi-au amenajat un spaţiu al lor în anatomia mea şi un timp al lor ei vin pe rând să-mi spună lucruri şi eu să le spun lor şi nici unul nu pare să țină minte ce ne spunem decât în capul meu Toţi oamenii care locuiesc la mine în cap trăiesc mai degrabă după regulile lor decât după ale mele fiecare are obiceiurile lui dar parcă devin şi ale mele Toţi oamenii care locuiesc la mine în cap mai ies câteodată de-acolo uneori îmi coboară pe tâmple şi rămân agăţaţi ca nişte gânduri agăţătoare dacă nu cumva îmi cad pe obraji şi se prind de inimă şi cu greu se desprind şi mai sunt oamenii care stau în cea mai ascunsă celulă a creierului meu ca într-o celulă Şi toate întâmplările din viaţa mea stau tot în capul meu în chip de oameni Toţi oamenii care locuiesc la mine în cap şi pe care îi întâlnesc arareori pe stradă alteori prin vise mai închise mai deschise iar pe alţii nu-i întâlnesc niciodată de parcă n-ar exista pe faţa pământului de parcă n-ar exista decât în capul meu mai orbicular decât pământul Toţi oamenii care locuiesc la mine în cap şi care vor pleca atunci când voi pleca şi eu sunt până la urmă oameni de treabă în fiecare zi îmi dau de lucru
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „ Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 8-9/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 