Nia Damian, Noeme
La Nordul Polului Nord
Stăm în jurul mesei
mai mulți decât ar încăpea vreodată în jurul unei
mese
Aşa e la tinereţe – îmi zic ca un bătrân
Bem din aceleaşi pahare cu aceeaşi măsură
fără măsură
Muzica vârstei ne leagă pe viaţă
muzica noastră cu plete...
noi cu părul lung
Fumul de ţigară ne dă poza clipei
în timp ce clipa uitându-se în pământ
ratează poza
Setea ne ţine de foame ne ţine de mână
să traversăm fiinţa împreună
Flămânzim în pâinea verbelor necoapte
dar sorbim zeama adjectivelor răscoapte
Lingvistica ne-ncearcă paşii
precum o limbă de încălţat cuvinte neîncăpătoare
până devine o gură vorbitoare
În auz pocnesc ciorchini de gânduri plastice
În priviri un ochi ne face şi ne coace
himera culoarelor deschise
către încăperi îndepărtate şi închise
Stoarcem paharele
şi înghiţim până la ultima picătură
ultima picătură
Ne bem minţile
Cuvintele numai aşa îşi dez-leagă limba
şi în-jură pe numele lucrurilor
Suntem tari
Avem suflete mari
dar în casa sufletelor noastre
încă
mai căutăm cheia sub preşul existenţei
Nu ne deschide nimeni?
Suntem înăuntru ori în afară?...
Îmi văd dublura la masa vecină
încercuind un răspuns
Ţigările se aprind de la sine
sinele lor e o conştiinţă care arde
fără brichetă e mai bine
Scrumul ni se aşază pe gene
ne împăturim în cenuşa lor
pentru mai târziu somnul pleoapelor
Paharele se dezbracă de buze
până rămân goale
Cineva ca o mână umple pahare
Aşa cum timpul îi micşorează pe bătrâni
ochii ne devin mai mici în timp
Oboseala ne ajunge din urmă
şi ne bate pe umăr şi ne bate
ca o prietenă care la nevoie ne cunoaşte
O secundă trece cu paşi săraţi peste un obraz
îi întoarce şi celălalt obraz
Vedem o lume
Vedem două
care nu-şi dau niciodată întâlnire
merg aşa || sau aşa = ca două linii paralele
Din când în când o antenă solară
De cele mai multe ori un bloc de gheaţă polară
Nordul Pol... Polul Nord
Suntem la Nordul Polului Nord
Totul devine alunecos
prea aproape sau prea îndepărtat
hazardări nelinişti bucurii
spaime scepticisme euforii
disforii tenebre utopii
Să nu ne gândim la
distopii
Aerul e atât de curat
stelele sunt la locul lor
iar cărările
mai multe ca niciodată
Cădere liberă
la ceas târziu
pe pământul făgăduinţei
Întinşi pe iarba îngheţată privim cerul
şi constelaţia
n
i r
v a
n a
Al doilea pământ
soarele e mai departe
cu un pământ
altul decât cel pe care sunt
gravitez grav orbitezi orb
în plin gol în gol plin
roi de asteroizi între noi
când pun capul pe pernă
mă gândesc la tine
cum pui capul pe pernă
și te gândești la mine
perne planete iubiri
multiplicate
Grădini suspendate
Într-o altă viață
alergam spre lucruri
cu brațele mănunchi de lumini
cu respirația întretăiată de visuri
cu pasul intersectat cu râsul
cu semnul încrucișat pe trunchi
Acum lucrurile vin spre mine
din când în când, fără suflare
mai mult se-mpiedică, mai mult cad
Iar braţele mele nu mai sunt
să le prindă-n cădere
Au rămas suspendate
de nişte grădini
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „ Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 6/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 