
Nia Damian, Noeme
Proces de conștiință
Ai dreptul
să nu scrii nimic.
Tot ce scrii
poate fi folosit
împotriva ta.
O mie de dumnezei căzători și nici o stea
Mai e foarte mult până mâine,
socotind că se poate muri în orice moment.
Cineva spunea că din clipa în care te naşti
eşti destul de bătrân pentru a muri.
Dacă nu cumva ești copilul născut deja mort.
Poate un cutremur, un incendiu sau un fulger,
un accident de mașină sau de om.
Poate o catastrofă aviatică peste casa mea,
poate un tir va intra în ea sau poate un criminal,
iar eu sunt aievea în casa pe care nu o am.
Poate o altă întâmplare într-un spațiu închiriat,
un coşmar real la capătul visului,
o sufocare subită, o sinucidere voită.
Ori poate cancerul ontologic mă va răpune azi,
o boală cu transmitere sentimentală,
un virus apatic dintr-o transfuzie mortuară.
Atâtea altele se pot opune între mine şi mâine.
Prevăd o mie de dumnezei căzători
și nici o stea.
Întoarcerea conştiinţei
există într-un loc îndepărtat
aproapele tău
o rază umană
unește punctele dintre distanțe
formând un cerc destul de luminos
încât să devină sonor
toate lumile
se reflectă în interior
când rămâi
în geometria spiritului
există într-un loc apropiat
departele tău
simultan aici și acolo
în reflexia lui acum
axa de rotație a timpului
în sensul de mers al întâmplării
pragul formelor noi
în prezența celor vechi
vederea auzirii
auzirea vederii
întoarcerea conştiinţei
asupra ei înseşi
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „ Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 5/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.


