Nia Damian, Noeme
Vulnerabil
Plouă cu puncte
cardinale
Cu lacrimi rotunde
de nori
Oamenii plâng
în casele lor
Apoi ies pe stradă
coboară în rană
şi neputinţă
până la călcâie
mai jos de fiinţă
Caut să urc
din pământ în eter
Ating limita cerului
ca să mă frâng
Punctul meu vulnerabil
nu e un punct
Firul
E cel mai mare îngheţ al anotimpurilorprimăvara a îngheţat vara a îngheţat toamna
ciorapii mei din lycra s-au prefăcut în iarnă
flori de gheaţă ascund în triunghiul coapselor
mă strâng în mine ca un ghem alb de zăpadă
de frig şi singurătate ciorapilor li se duce firul
până ce firul deşiră până ce firul înşiră tot ciorapul
a trebuit să-l las la remaiat împreună cu mine
n-am putut să dau drumul firului
ce drum ar fi avut pe un asemenea vifor
aşa că m-au remaiat şi pe mine
mi-au reparat ochiurile rupte și ițele desfăcute
mi-au cusut limba de cerul gurii ca să am gust de stele
mi-au amintit că mai fusesem odinioară aici
când dresurile mă învăluiau în mătase
firul memoriei se pierde în firul uitării
un omuşor care se crede stalactită
atârnă ca un ţurţur trist de faptul că exist
Fragilitatea sau agilitatea fragilor
răspunsul la orice dilemă
ține de gust
dacă te descurci
să crești în pădure
devii sălbatic
numai că roșul
intens aromat
atrage atenția
între timp
ai în fața ochilor
miracolul naturii
cu întâmplări
și fenomene
negândite de om
așa cum în mintea
ciupercilor magice
ploaia e soare lichid
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 3/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 