Nia Damian, Noeme
După război
umbra unui fir roşu
pe urzeala de pământ
ca o țesătură
culturi pursânge
din cultul urii
la războaiele de țesut
Piesă de schimb
O lume mai bună
nu-i mai bună
dacă dintotdeauna
cel care își dă viața
pentru alții
obține moartea
pentru el
O piesă nouă
nepotrivită
unui mecanism uzat
Un om al schimbării
și o lume
care nu se schimbă
Vocea
Întrebarea e
departe de a fi ce este
Cu cine te simți mai prost
să fii contemporan?
Cu dictatorul sau eroul?
Cu lașitatea sau curajul?
Să nu ai nici o așteptare de la vocea ta
Unii încercuiesc răspunsul cu tancurile
Alegerea
La un pas de piciorul stâng
se sapă o lume
Mă uit la gropar
cu dreptul în groapă
Văd în ochii lui
o pânză de păianjen
demult plecat
O parte din mine aleargă
într-o pânză de in
pe un câmp...
de luptă
Simt în inimă un foc...
de armă
Noaptea mă culc pe patul...
puștii
Fără să știu
să-mi mângâi visul
Învăț să urc
până ajung pe vârful
degetelor
Mai sus
nu ajunge nimeni
Iar vârful degetelor
de la picioare
e cel mai jos
Nu văd nimic
nici o urmă de lumină
lăsată în pace
de întuneric
Timpul nu mai trece
pe drumul lui
în pantofi noi
Prea târziu să mai vină
la întâlnire mâine
Când nu-i găsesc un loc
printre opt miliarde de paşi
Dintre care cei mai de neoprit
aleși să nu mai fie
Câinele negru
a alergat să mă salveze
s-a aruncat în gol
a înotat până la mine
m-a scos pe mal
mi-a dat să beau soare
Când s-a uscat de lacrimi
câinele negru
s-a spart în şapte corbi albi
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „ Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 3/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 