Nia Damian, Noeme
Mansardă cu vedere spre Cioran
Dacă aş avea o mansardă
I-aş închiria-o numai lui Cioran
Fără nici un ban
I-aş cere poate în schimb
Să întindă mâna şi să-mi ia din cer
Un revolver
Să ridice braţul şi să dea din Univers
Ultimul vers
Sărutul lui Klimt
poate că nu m-am născut
mă voi naşte dintr-o ramă
în urma unui sărut
simt cum mă concep și cum sunt
în vârful degetelor ei de la picioare
în vârful degetelor ei de la mâini
în felul cum se ridică pe vârfuri
stând în genunchi
ca o rugăciune devenită rugăminte
în mâinile ei la fel de şovăitoare
întârziind doruri ameţitoare
îngenunchiuleistângtopitîngenunchiulluistâng
Orașul noematic sau Mersul lucrurilor: Cu cine m-am întâlnit prin noeme
Dacă ieși seara prin Orașul noematic
nici n-ai idee
cine ar putea veni
din sensul unui cuvânt
ori să apară dintr-o nuanță
ca să te întrebe cât e ceasul
Scriitorii stau prin pasaje
și schimbă vorbe la un pahar
până le vine rândul
Pe pictori îi găsești la coloane
cu un șevalet care-i servește
Așa am aflat
unde e pasajul prin care trec cărțile
Am descoperit zidul
care colecționează picturile
În orașul în care te poți întâlni
cu oamenii preferați
cu cei preferați de alții
ori cu aceia care te preferă pe tine
Ies foarte rar
cu toate astea
sau poate tocmai de aceea
prin noemele mele au apărut
Emil Cioran
Mircea Ivănescu
George Bacovia
Boris Vian
Fernando Pessoa
Franz Kafka
Kurt Vonnegut
Nimeni care să trăiască
Luchian Tonitza
Van Gogh Chagall
Klimt Munch Magritte
Nimeni care să moară
Oare de ce le este mai uşor
celor dispăruţi
să apară
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 