
Nia Damian, Noeme
Poeme de hârtie
eşti într-o librărie
și răsfoieşti o carte
cu poeme de hârtie
dacă o iei cu tine acasă
poţi să faci din ele avioane
cuvintele zboară oricum
Printre rânduri
Îţi voi da un semn
Îţi voi da un semn de carte
când vei fi gata să citești
printre rânduri
cartea pe care am scris-o
Fiindcă printre rânduri se află
alte rânduri
Sensuri pe care
nu poți să le descoperi
sau nu vrei să le descoperi
Locuri în care nu credeai că ajungi
sau nu doreai să ajungi
printre obiecte din încăperi secrete
printre ferestre zidite în timp
printre amintiri în formă de ruine
printre rătăciri
pe străzi sechestrate
de oraşe subterane
la periferii de gânduri
cu noapte în loc de zi
cu smoală în loc de noapte
cu fabrici de spaime
cu vise fără scalp
cu iluzii linşate
de minţi-abatoare
printre rămăşiţele vieţii
devorate sălbatic
de colţi necrofagi
printre fiinţe moarte sau vii
dar toate ca şi moarte
printre gunoaie
și groparii de la groapa de gunoaie
printre bălţi cu geamanduri înecate
printre câini muşcaţi de oameni
cu remuşcări
printre iubiri-încremeniri
printre tot ce ai fost şi nu mai poţi fi
sau nu mai vrei să fii
Acolo să mă cauţi
când o să-ţi dau un semn de carte
Cartea pe care am scris-o
printre rânduri
Logo(s)
Ce noroc pe cuvânt
să-l scrie atâta lume
să-l citească atâta lume
să-l spună atâta lume
să-l asculte atâta lume
să nu fie niciodată singur
nicio dată, nici o dată
Să aibă atâtea sensuri în viaţă
când viaţa nu are nici un sens
E în regulă că n-are
și tu te minți că are
e ca un logo pentru logos
Colecţionarul de cuvinte
de la sfârșit am ştiut că o să fac asta
în fond eu nu fac decât să adun cuvinte
să le culeg de pe suprafața pământului
să le aduc împreună cu alte cuvinte
şi să le aşez într-un rând
în care n-au mai stat
într-o poezie
în care care n-au mai fost
într-o carte nouă
deşi totul a mai fost
dar poate că a fost invers
poate că poezia asta începe de la sfârşit
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „ Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.


