Nia Damian, Noeme
Un fost om
Când toți pereții
se îndepărtează de tine
și te trezești abandonat
într-un spațiu sălbăticit
Hienele se prind cu dinții
de genunchii tăi
și îi sfâșie
până la răsfințit
Nu mai știi cine ești
dacă un fost om
sau poate o umbră
căzută dintr-un pom
Planta din noapte ivită
îți va spune cum trebuie
să trăiești doar cu apă
și cu lumină potrivită
Mai rămâne să găsești
pe umărul corbului
plânsul în care să crești
Stare
lichidă, solidă, eterică
sunt în stare de apă
de când apa e în stare de mine
în stare de piatră
de când piatra e în stare
în stare de vânt
sunt în stare de orice
numai de om nu sunt
70% apă, 20% piatră, 10% vânt
omul e în procent de
accident
În elementul meu
Cădeam din cer
în apele pământului
Cădeam în foc
Apoi m-am ridicat
am tras tot aerul în mine
Și aerul a tras în mine
Geometria ratării
din unghere nevăzute
știinţe necunoscute
azi rămân în cercul meu
doar eu
eu în cercul perforat
de iluzii la pătrat
văd în golul lui cusut
un chip mut
mut m-aruncă-ntr-un dreptunghi
unde-un triunghi ca un junghi
îmi arată cum să-mi port
ochiul mort
Vid
Între spaţiul care nu conţine nimic
Şi spaţiul care conţine aer
L-aş alege pe cel pe care l-aş înţelege
Ca vietate aerobă înţeleg nimicul
Cu nările pâlnie
Cu plămânii ciuliţi
Inspir nimic
Expir nimic
Între nimicul pulsat de mine
Şi aerul vibrat de tine
Aleg cuvântul lipsit de gânduri
Ideea fără literă
Pustiul fără profeţi
Deşertul fără oaze
Vidul zilelor
Ca o pierdere a nimic
Ce putea fi găsit
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „ Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 