Nia Damian, Noeme
Alter nativ
O vreme am răspunsuri
Deschid uşi şi închid răni
Iar timpul se lipeşte de mine
Ca de un chirurg mănuşile
Vin apoi vremuri retorice
Pun întrebări şi capăt tăceri
Cu mâinile nesterilizate timpul
Mă lasă într-o baltă de sânge
Metamorfoză
Trebuie să plec
Vulcanul din tălpi îşi anunţă erupţia
Orice cuvânt spus îşi pierde graţia
Orice tăcere în sinea ei piere
Simt cum irupe din vene durere
Craterul îşi azvârle roca magmatică
Mă opreşti în uşă cu o îmbrăţişare statică
Stăm în vapori, flăcări, cenuşă şi beznă
Până la gleznă
ce a fost cu ce este, fără noi, se ceartă
lava se stinge precum un gând care iartă
două statui îmbrăţişate-n piatră
Circ
Aşa cum stăm pe marginea timpului
fără să ne pierdem echilibrul
părem doi acrobaţi
Mersul pe sârmă ghimpată
l-am învăţat în arena asta de circ
Unde am înţeles că
unul fără celălalt şi celălalt fără unul
nu vom supravieţui
Pentru un zbor în plus
o să-mi dau viaţa
Iar tu pentru o moarte în minus
vei încerca să mă prinzi la timp
Ascensor
Sunt fiinţe care te ridică la cer
Şi fiinţe care te coboară-n pământ
Dar cele mai multe rămân blocate
Undeva la mijloc
Eu sunt un ascensor iluzoriu
Într-o continuă mişcare
Nimeni nu va coborî de aici la etajul trei
Pentru că nu opresc decât la parter
Şi la ultimul etaj
Celor deznădăjduiţi le aduc fericirea
Şi invers
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „ Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 10/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 