Nia Damian, Noeme
Aici ești tu
un punct geografic
un semn pe hartă
un reper turistic
un balon roșu
o țintă
Mersul lumii
opt miliarde de homo sapiens
minus șapte de
neanderthalieni și primate
gândesc în același mediu
omogen și nedefinit
analog spațiului
ce mică e lumea
asta mare
tot merg prin ea
ca și cum aș sta pe loc
fără să-mi găsesc locul
nici o insulă pustie
spre care să mă îndrept
cu cele trei obiecte
devenite două
aproape unul
doar o jumătate
aş lua cu mine
Paşi pe tavan
Închisă într-un loc
în care nu se-ntâmplă nimic
visez la alte locuri
în care nu se-ntâmplă nimic
Deşi mintea mea
se concentrează pe ce vrea
și toate lucrurile nepetrecute
le face petrecute
Apoi şi trupul are de ales
între o viaţă bună şi una rea
și uneori chiar el îi dă de înţeles
minţii să nu mai stea
Ca să îmi păstrez nealterată
condiţia fizică de muritor
merg zilnic pe jos
cu lanţuri la fiecare picior
Camera e atât de mică
încât doar ce pun un pas
trebuie să mă şi întorc
să fac asta timp de un ceas
Acum oasele mele
cred despre ele că vor fi bine
și inima şi toate celelalte
speră mai mult de la mine
Așa că fac un salt mic spre tavan
mă catapultez lângă un bolovan
și păsuiesc priveliști rare
în camera mea de concentrare
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 