
Nia Damian, Noeme
Știința exactă a singurătății
Să fiu cu tine
e ca şi cum singurătatea mea
fără de care nu pot trăi
s-ar înmulţi cu însingurările tale
iar din această operaţie matematică
s-ar naşte înmiit
pustiul tuturor vieţilor noastre
ce tinde la plus
Infinit
Cea neavută
Trece pe stradă întorcând priviri
oamenii se opresc din mestecat
covrigi calzi sau cuvinte reci
cad pe gânduri de la mari înălţimi
ceva neînţeles li se întâmplă
Traversează pe spatele zebrelor
venite tocmai din africa pentru ea
automobilele îşi aprind culoarea
semafoarele rămân neschimbate
pentru bărbaţi e schimbarea la faţă
au privirea pierdută şi regăsită
stau în drum dezorientaţi
uită încotro se duc precum ochiurile
unii se întorc pe faţă alţii pe dos
Ea nu observă nimic şi totuşi
nimic nu piere neobservat
are pasul fluid spiritul curgător
trece prin viaţă
lăsând viaţa să treacă
după încă o zi de lucru
la pânza ei nesfârşită
desface noaptea ce a făcut ziua
Poate că odiseea ei
este să fie o penelopă anonimă
regina unei insule pustii
o amarantă neştiută
dintr-un veac de singurătate
Căci şi amaranta aceea
îşi ţesea linţoliul
dar nu aştepta pe nimeni
îşi urzea de fapt singurătatea
mai apoi moartea
fiindcă se hotărî ca
odată cu ultima împunsătură
la cea mai frumoasă broderie
pe care a făcut-o vreodată o femeie
să îşi întâmpine sfârşitul
Departe de lume
în spatele universului
Acolo unde singurătatea
alege
să devină solitudine
Singurătatea cămăşilor
aproape în fiecare casă
o cămaşă de noapte
aşteaptă
o cămaşă de zi
cu bretelele căzute
cu dantela sfâşiată
cu tivul înfrânt
cămaşa din satin
aşteaptă
cămaşa din bumbac
mânecile s-o cuprindă
manşetele s-o frângă
cu butonierele zdrobite
gulerul sugrumat
nasturii topiţi de dor
cămaşa de zi
aşteaptă
cămaşa de noapte
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „ Noeme” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.


