Nia Damian
Metafizicale. Iubire
Iubirea umană, în stadiul incipient de amorezare, prezintă o formă avansată de alienare. Nebunia de a trăi la scară cosmică realități microscopice. Iubirea divină, cu atât mai mult.
Misticismul și îndrăgostirea mi se par procese-pereche. Dar cu tematici diferite.
Iubirea și mistica – singurele afecțiuni ce nu sunt considerate boli. Dacă în oricare altă situație de viață am prezenta asemenea tulburări comporta-mentale, am fi trimiși la medic de urgență.
În iubire te simți bine s-o iei razna. În credință, te simți ales.
Oare am fost tăiaţi în două de un Creator în serie? Dacă fiecare îşi caută jumătatea…
Iubirea e jumătatea goală a paharului. Un pahar care nu se umple niciodată, fiindcă băutura asta se toarnă numai pe jumătate.
Ca o iubire să fie dragostea la care visezi, trebuie ca aceasta să existe doar în vis.
Mergi pe stradă şi vezi că fiinţa la care ai visat toată viaţa trece chiar acum pe lângă tine. Şi te priveşte aşa cum ai visat să fii privit toată viaţa. Deşi fiecare continuă să meargă într-un sens opus, e un mers în gol, atemporal, rămâi blocat în acel punct magnetic. Apoi simţi că ai pierdut ceva ce te-ar fi putut salva. Şi eşti copleşit de întâmplare. Până data viitoare când ţi se va întâmpla din nou. Cu altcineva.
Când rămâi cu regretul că nu ai putut cunoaşte persoana de care te-ai îndrăgostit pe stradă, consolează-te cu gândul că oricum ar fi venit o zi în care să-ţi doreşti să nu fi cunoscut persoana.
A face curte este preludiul unei paragini.
Paradoxul iubirii e că atunci când ești singur îi simți prezența, iar când ai parte de ea îți lipsește.
Fiecare iubire pornește de la un ideal pe care îl deblocăm din minte, materializându-l într-o persoană. Pe care ulterior ajungem să o percepem ca blocându-ne drumul către ideal.
Iubirea e o iluzie cu multe deziluzii.
Perioada de sfârşit a unui cuplu bine intenționat este o intenție care nu contează.
Sentimentul că nu mai poţi trăi cu celălalt, dar nici fără el, e ca într-un joc neîntrerupt de tenis în care ţi-e dor de minge când se îndepărtează şi o loveşti când se apropie.
Nu pot locui cu cineva care nu-şi doreşte, ca şi mine, să locuiască singur. Sau poate întotdeauna în camera apropiată. Ca într-o mare iubire: nici nepăsare, nici sufocare.
E lipsit de sens – oricât ar fi iubirea de irațională – să-ţi doreşti pe cineva care nu te doreşte. Cineva care nu simte în aceeaşi direcţie ca tine nu are nici o legătură cu tine. Atracţia reciprocă vine din faptul că oamenii se aseamănă şi se recunosc. În acelaşi miraj. Şi nu în altul în care se află, de pildă, cineva care te respinge.
Dacă în ochii celuilalt suntem totul şi în ochii altcuiva nu suntem nimic. Care dintre cele două perechi de ochi deformează, într-atât, realitatea?
Un truism greu de acceptat: când iubeşti pe cineva, nu-l iubeşti tot timpul. Când faci ceva într-o perioadă de timp, nu faci tot timpul asta.
Uneori iubesc pe cineva care nu există. Poate că nici eu nu exist pentru cel ce mă iubeşte.
INDICAȚII DE CITARE
Nia Damian, „ Metafizicale. Iubire” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 8-9/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 