Sărăcie și cauzalitate
Sărăcie și inteligență
De ce sunt oamenii săraci? Fețe alese ale academiei românești ne spun că aleg să fie săraci. Ca și cum tot săracul stă dimineața pe prispă și își zice: azi am de ales între o croazieră pe un iaht de cinci stele și să mă duc să dau cu sapa în grădină. Atunci el, din motive care țin numai de el, spune: Nu mă duc în croazieră. Tot sapa e de bază! O aleg liber!
Problema alegerii și libertății e una spinoasă. Ca stângist axat pe cauzalități structurale, ești acuzat că-l faci prost sadea pe omul care e sărac din pricina circumstanțelor sociale și economice. Ți se impută că îl infantilizezi, că el poate alege rațional și știe ce e bine pentru el. Păi da, el capacitatea de a alege o are, dar îi lipsesc niscaiva opțiuni. Or, pentru acelea cu greu ar putea fi el făcut responsabil.
În plus, sărăcia e o formă extremă de violență care te tâmpește. La propriu. Așa că e posibil ca nu doar opțiunile să-ți lipsească, ci, tocmai această lipsă a lor, să îți afecteze însăși funcționarea creierului. În anul 2013, un grup de cercetători a dorit să arate că nu există doar o corelație între sărăcie și competențe cognitive scăzute. Asta era evidențiat deja prin numeroase studii statistice care indicau o corelație puternică între nivelul veniturilor și capacitatea de a rezolva probleme complexe, de a gestiona finanțele proprii și de a lua decizii avantajoase. De altminteri, sunt evidențiate și relații cauzale. Sărăcia infantilă extremă afectează dezvoltarea creierului – lipsa nutrienților și stresul permanent sunt factori care împiedică dezvoltarea normală. Nu e nicio surpriză aici. Dar Anandi Mani, Sendhil Mullainathan, Eldar Shafir și Jiaying Zhao au arătat printr-un experiment foarte interesant că e posibil ca sărăcia să cauzeze scăderea capacităților cognitive în general. (Mani et al., 2013) Ce au făcut, concret? S-au dus într-un sat indian unde se cultiva trestie de zahăr. Au testat capacitatea de rezolvare a unor probleme complexe, capacitatea de decizie, promptitudinea în rezolvarea sarcinilor intelectuale în două momente diferite pe aceiași fermieri: înainte de recoltă, când erau la limită cu banii și după recoltă, când experimentau o relativă prosperitate.
Experimentul e citat și de Rutger Bregman în lucrarea ,,Utopia pentru realiști”. Sărăcia îi afectează serios pe fermieri. În realizarea studiului, cercetătorii s-au asigurat că elimină alte cauze ca boala, de pildă, pentru a izola sărăcia ca factor determinant în scăderea capacității intelectuale. ,,Considerăm că acapararea atenției este cel mai convingător mecanism explicativ. Acestă constatare este în concordanță cu efectele penuriei asupra împrumutului și este de asemenea în concordanță cu cererea și distragerea atenției observate în alte domenii în care oamenii experimentează penuria – de la timp insuficient la aport caloric limitat. Dar, cu siguranță, alte mecanisme ar putea să funcționeze. De exemplu, sărăcia ar putea influența sarcina cognitivă prin schimbarea stării afective a oamenilor” (Mani et al., 2013, 979). Așa cum arată cercetătorii, în aceste condiții, completarea unui lung chestionar pentru angajare, participarea la un interviu solicitant, descifrarea de noi reguli privind facilități oferite grupurilor marginale sunt sarcini care pentru persoanele aflate într-o situație financiară limită pot părea mult mai dificile decât pentru o persoană înstărită.
Sărăcia nu se vindecă prin cursuri și instruiri, ci prin schimbarea condițiilor materiale. Există o înrădăcinată metaforă a undiței care trebuie oferită săracului pentru a-și pescui singur peștii. Cred că e nevoie de un program internațional în acest sens. Achiziționate undițe și lăsate la ușa elitelor financiare – miniștri, președinți, directori de bănci, patroni de corporații – pentru ca ei să pescuiască eficient după ce le-au fost luate toate resursele financiare. Este bine să începem „programul undița” de sus în jos, de la cei care profețesc valoarea inestimabilă a salvatoarei unelte de prins pești.
Desigur, s-ar grăbi să răspundă apărătorii inegalității ca rău necesar, e vorba de o metaforă aici. Nu de o undiță propriu-zisă. De aceea se investesc sume uriașe în programe de formare, în proiecte europene de reconversie profesională, în tot felul de inițiative care să-i facă antreprenori de succes pe oamenii săraci. O cunoștință îmi pomenea de un asemenea proiect care tocmai s-a terminat într-un sat de romi săraci din Moldova. Au fost învățați să-și facă bar, magazin. Evident, nimic productiv. Și, ce să vezi, când s-a terminat programul european, s-au terminat și afacerile ce urmau să fie succese incredibile în zonă. Dovadă în plus că proiectul era bun, dar firea cea rea a oamenilor și cultura lor păcătoasă i-a împiedicat să urce pe culmile antreprenoriatului și să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți. Așa că se va investi în continuare în asemenea proiecte, până se va găsi comunitatea minune care să tragă pe termen lung foloase din ele.
O abordare mult mai curajoasă propune Rutger Bregman. El pornește de la ideea cercetătorilor menționați că sărăcia te face limitat intelectual. Cu alte cuvinte, nu ești sărac pentru că ești tâmpit, dar riști să devii mai slab intelectual decât ești dacă te afectează sărăcia. Deci nu trebuie să dăm cunoaștere, ci bani oamenilor săraci. Deși pare simplu, pentru mulți așa-ziși experți în sărăcie, e foarte greu de înțeles că ceea ce le lipsește săracilor sunt banii, nu virtuțile intelectuale. Bregman aduce numeroase exemple de persoane și comunități care, odată ce li se dau mult sperații bani, înfloresc. Cei mai mari experți în sărăcia proprie sunt, totuși, oamenii care o experimentează. Ei știu cel mai bine ce le trebuie. Dar pe ei nu-i întreabă nimeni prea multe. Ei sunt un fel de masă amorfă ce trebuie prelucrată de iluminații de la centru. Abia aceștia din urmă devin cu adevărat antreprenori de succes în exploatarea sărăciei în vederea redactării de aplicații pentru proiecte profitabile. Pentru ei și familiile lor. Prea puțin pentru săraci. Dacă sărăcia cauzează o scădere a capacității intelectuale, aceasta nu e singura problemă pe care o cauzează.
Sărăcie și radicalizare
Asistăm zilele acestea la un conflict fără precedent în ultimele decenii în Orientul Mijlociu. Oameni pe motociclete își omoară semenii ca apucați de turbare. Alții, la costum și eleganți, omoară sistematic și civilizat de la distanță, cu racheta. Și pretind că sunt mai curați și mai evoluați. Uitând că exterminare metodică și eficientă a mai făcut cineva prin anii 40. Și mă îndoiesc că ar fi dispuși să numească aceea o exterminare mai „curată” și „civilizată”.
Cât de probabil este ca sărăcia extremă să te facă susceptibil la radicalizare?
Această întrebare trebuie pusă atent. În contextul actual poți fi acuzat că minimizezi ziua de 7 octombrie și grozăviile ei. I s-a întâmplat de curând lui Slavoj Žižek, cunoscut filosof, care a condamnat Hamas, după care a vorbit despre ocupație, despre sărăcie, disperare – destul cât să-i atragă urletele și huiduielile unei părți a publicului pe motiv că relativizează.
Deci, înainte de a putea răspunde la întrebarea legată de sărăcie și radicalizare, trebuie să explicăm în ce paradigmă ne situăm.
În 2005 un enorm scandal lua amploare în SUA. Fotografii publicate cu un an în urmă la închisoarea Abu Ghraib din Irak făceau ocolul lumii. Tortură, umilire, persecuții de tot felul au fost experimentate de către soldații americani gardieni pe victimele lor din închisoare. Philip Zimbardo, unul dintre cei mai cunoscuți psihologi americani, a ținut o prelegere de referință pe tema oribilelor fapte petrecute la Abu Ghrahib în 2005 în fața unei audiențe de peste 600 de persoane la Pearson Hall Auditorium. Prelegerea începe cu imagini explicite ale torturii pe care Zimbardo le-a obținut în momentul în care a fost chemat să depună mărturie în calitate de martor expert pentru sergentul de stat major în rezervă al armatei americane, Ivan ,,Chip” Frederick, care ispășea opt ani de închisoare după ce a pledat vinovat pentru cinci capete de acuzare privind abuzuri asupra prizonierilor din închisoare, inclusiv neglijență în serviciu, agresiune și comiterea unui act indecent. (PHILIP ZIMBARDO: The Lucifer Effect Understanding How Good People Turn Evil, 2014) Zimbardo mărturisește că inițial a vrut să refuze. Dar i s-a spus că ar fi o confirmare perfectă a celebrului experiment Stanford făcut chiar de el în 1971.
Este vorba despre un experiment în care au fost plasați studenți în rolul de gardieni și de deținuți. După trei zile experimentul a trebuit să fie oprit pentru că studenții puși în rolul de gardieni începuseră să manifeste comportamente abuzive față de cei aflați în rolul de deținuți. Zimbardo citează și celebrele experimente efectuate în anii 1961-1962 de Stanley Milgram, ce arată că peste 65% dintre cetățenii obișnuiți din New Haven, Connecticut, ar fi dispuși să administreze un șoc electric de 450 de volți unei persoane, chiar dacă o aud țipând, dacă există o figură de autoritate care le spune că trebuie să facă acest lucru.
Sigur, cele două experimente au fost discutate, criticate, întoarse pe toate părțile, dat fiind adevărul destul de trist care îl aduc la lumină despre noi toți: în condiții propice, adică în condițiile în care o autoritate preia responsabilitatea, în cazul experimentului Migram, doctorul, dacă există o percepție a anonimității gesturilor făcute, dacă fac și alții același lucru, ei bine, în aceste condiții, marea majoritate a oamenilor ar fi dispuși să săvârșească fapte teribile. E interesant că Stanley Milgram nu a făcut un singur experiment, ci șaisprezece. Într-unul dintre ele, alături de subiectul care era îndemnat de doctor să provoace șocuri electrice persoanei din camera alăturată, se mai găsea un complice al doctorului care îndeplinea obedient ordinele. În aceste condiții 90% dintre subiecți urmau, la rândul lor, instrucțiunile, în ciuda rugăminților persoanei din camera alăturată de a înceta administrarea de șocuri electrice.
De ce aduc în discuție aceste explicații din domeniul psihologiei sociale? Pentru că dacă putem înțelege, fără să justificăm, faptele abominabile de tortură comise de gardienii de la Abu Ghrahib, putem să încercăm să înțelegem, din nou, fără să legitimăm nicio clipă, ce s-a întâmplat pe 7 octombrie. De altfel, au apărut deja clipuri cu soldați israelieni care umilesc și torturează palestinieni din Cisiordania. (Pacchiani, 2023)
În termenii lui Zimbardo, explicația nu înseamnă legitimare. A te uita la factorii care fac un om să apuce pe calea terorismului, nu înseamnă a justifica terorismul. Când actualii oameni din Hamas ce acționează cu bestialitate erau bebeluși, nu era nimic care să te fi dus cu gândul că sunt predestinați unei asemenea soarte. Nu e nimic implacabil în devenirea lor.
,,Întotdeauna se începe cu o ideologie. Tot răul începe cu o mare ideologie”, a declarat Zimbardo. ,,Care este ideologia malefică despre războiul din Irak? Securitatea națională. Securitatea națională este ideologia care este folosită pentru a justifica tortura în Brazilia. Întotdeauna începi cu acest lucru mare, bun, pentru că odată ce ai marea ideologie, atunci ea va justifica toate acțiunile”. (Philip Zimbardo: The Lucifer Effect Understanding How Good People Turn Evil, 2014)
Care este ideologia cu care a început oroarea din 2007? Minciuna că singurul viitor posibil pentru Palestina este eradicarea Israelului! Toți cei care se grăbesc să își pună steagul palestinian la poza de profil ar trebui să citească documentele programatice ale Hamas și să se întrebe dacă își pot asuma așa ceva.
Dar, ca întotdeauna într-un conflict, vina e împărțită.
Care este minciuna din partea Israelului? Că se pot normaliza relațiile cu lumea arabă prin Acordurile Abraham uitând complet de Palestina. Că se poate continua cu abuzurile coloniștilor din Cisiordania, că Gaza poate fi în continuare sufocată, dar că, în paralel se pot normaliza relațiile cu țările arabe.
Cele două minciuni au condus la niveluri fără precedent ale sărăciei în Gaza. Șomaj generalizat, lipsa infrastructurii, lipsa perspectivelor. Hamas a folosit cu iscusință toate ajutoarele internaționale pentru a investi nebunește în tunele subterane și în armament. În fond, cum ai putea să-ți duci la capăt ideile despre Palestina pentru palestinieni dacă nu sacrifici totul pe altarul înarmării? La rândul său, Israelul și-a folosit enorma putere de influență în US tot pentru înarmare, pentru sufocarea locuitorilor din Gaza printr-o politică de un rar sadism.
Săraci lipiți și lipsiți de perspective, locuitorii din Gaza găsesc adesea alinare în brațele radicalismului. E drept, nu toți. Susținătorii fără discernământ ai Hamas uită că locuitorii din Gaza au protestat împotriva lor și că mulți dintre ei realizează că o Palestină care rade Israelul de pe fața pământului e o minciună periculoasă și ucigătoare. Dar, din nou, fără a legitima, studiile arată că există o legătură între sărăcie și radicalizare. Voi prezenta pe scurt câteva dintre concluziile studiilor importante în acest sens.
Firește, privind la scară largă, vedem cum radicalizarea nu apare în zone de prosperitate economică. Nu-i vezi pe cetățenii elvețieni dedându-se la acte disperate. În genere, oamenii bogați și puternici nu își pun veste cu explozibil să se arunce în aer prin autobuze. Ei pot cel mult susține nefericiții care car în plasa minciunilor lor. Dar ei personal nu se dedau la asemenea acte. Vi-i imaginați pe Bill Gates, Jeff Bezos, Mohammed Bin Salman sau pe regele Abdulah aruncându-se în aer pentru cauză pe motiv că îi așteaptă 72 de virgine pe lumea cealaltă? Moartea pentru cauză se întâmplă când nu prea ai altă cauză pentru care să trăiești. Când ai suficienți bani, rezerva de partenere experimentate este considerabilă pe lumea asta, nu trebuie să tânjești după cele din lumea de apoi.
Legătura dintre sărăcie și radicalizare nu a fost însă mereu pusă în evidență de statistică. Cu alte cuvinte, corelația statistică între sărăcie și extremism nu a fost mereu susținută de studiile empirice. (Piazza, 2007). Însă cercetări mai recente privind țările aflate în zone de conflict, ca Pakistanul, arată o legătură puternică între sărăcie și radicalizarea extremistă (Mesøy, 2013). Extremismul, în forma pe care o știm astăzi, nu a existat în momente istorice în care sărăcia era și mai pregnantă. Mai mult, se pare că structura socio-economică a teroriștilor nu este a unor persoane care „nu au nimic” (have not), ci a unora care vor mai mult. (Zaidi, 2010). Zaidi citează un studiu efectuat de Nasra Hassan în 2001 care arată că atentatorii sinucigași palestinieni erau educați și aveau slujbe. Concluzia e susținută de un studiu efectuat de Claude Berebi care indică faptul că extremiștii palestinieni nu proveneau din cele mai sărace medii. (Berebi, 2003). Totuși, studii precum cele efectuate de Brian Burgoon arată că programele sociale reduc riscul terorismului. (Burgoon, 2006).
Ce e important de notat este că a studia sărăcia sau extremismul religios separat nu reprezintă căi fertile de analiză întrucât e clar că există combinații de factori care conduc către radicalizare. Zhadi face o legătură între creșterea incidenței ideilor radicale în zonele sărace din Pakistan. Există numeroase studii care certifică sau infirmă legătura cauzală dintre terorism și sărăcie, însă ceea ce se poate observa destul de simplu și ceea ce observă și Zhadi este creșterea frecvenței cu care apar ideile radicale în comunitățile sărace.
Islamul poate îmbrăca numeroase forme. Faptul că el devine justificare pentru acte de o rară barbarie se petrece în momentul în care există suficiente persoane dispuse să fie recrutate pentru asemenea gesturi teribile. Strategia de afaceri a Hamas a fost foarte ingenioasă. Într-o societate relativ prosperă baza de selecție pentru proiectele lor extremiste privind eradicarea totală a statului Israel ar fi fost foarte redusă. Dacă ar fi să ne bazăm pe studiul efectuat de Burgoon, politicile sociale atenuează riscul de terorism într-o țară. Or, pe cale de consecință, extremismul nu mai avea cum să înflorească în Gaza dacă existau asemenea politici. Hamas nu dorea să își taie craca de sub picioare.
În vreme ce sărăcia nu poate explica prin ea însăși radicalizarea, ea este fără îndoială un ingredient în radicalizare. Dacă cercetările indică faptul că sarcinile complexe de lucru sunt greu de rezolvat de persoane aflate în sărăcie, probabil că experimente viitoare ar trebui să testeze dacă susceptibilitatea pentru explicații simpliste ale fenomenelor politice complexe crește și ea odată creșterea nivelului de sărăcie. E de presupus că dacă sărăcia îți scade capacitatea intelectuală, îți scade și capacitatea de înțelegere a fenomenelor istorice, sociale și economice.
În plus, sărăcia fără speranță, dată de șomaj și inegalitate – faptul că vecinii de peste zid o duc bine -, este iarăși un element care ne ajută să înțelegem, nu să legitimăm cum ajung oamenii să comită acte atroce.
Concluzie
Pentru moment, e important să fim mai modești și să înțelegem că suntem toți cu mult mai vulnerabili decât ne-ar plăcea să credem la o serie întreagă de factori sociali, sărăcia fiind unul dintre cei mai importanți. Cred că dacă judecăm în alb și negru și acuzăm orice persoană care propune explicații alternative de colaborare cu tabăra adversă, poate nu suntem săraci, dar efectele sărăciei revelate de studiul citat se văd în creierul nostru. Și mai consider că dacă avem în frunte politicieni care n-au niciun fel de viziune pentru o societate mai bună, ci doar idei despre cum să rezolve prin și mai multă violență actele violente, șansele noastre de progres sunt nule.
Referințe:
Berebi, C. (2003). Evidence About the Link Between Education, Poverty and Terrorism Among Palestinians. Mimeo. Princeton.
Burgoon, B. (2006). On Welfare and Terror. Social Welfare Policies and the Political-Economic Roots of Terrorism. Journal of Conflict Resolution, 50(2), 176-203.
Mani, A., Mullainathan, S., Shafir, E., & Zhao, J. (2013, August 30). Poverty Impedes Cognitive Function. Science, 341(976), 976-980. 10.1126/science.1238041
Mesøy, A. (2013, Ian.). Poverty and radicalization into violent extremism: a causal link? Norwegian Peacebuilding Resource Center. https://www.files.ethz.ch/isn/158431/e60a8a679f48427d592a1906daf569d4.pdf
Pacchiani, G. (2023, November 1). IDF soldiers film themselves abusing, humiliating West Bank Palestinians. The Times of Israel. Retrieved November 3, 2023, from https://www.timesofisrael.com/idf-soldiers-film-themselves-abusing-humiliating-west-bank-palestinians/
Philip Zimbardo: The Lucifer Effect Understanding How Good People Turn Evil. (2014, November 14). YouTube. Retrieved October 29, 2023, from https://www.youtube.com/watch?v=Jc_e9M8M-RU
Piazza, J. A. (2007, Ian 25). Rooted in Poverty?: Terrorism, Poor Economic Development, and Social Cleavages. Terrorism and Political Violence, 18(1), 159-177. https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/095465590944578
Zaidi, M. (2010). A Link Between Poverty & Radicalization in Pakistan. Pak Institute For Peace Studies. Retrieved October 29, 2023, from https://pakpips.com/web/wp-content/uploads/2017/11/114.pdf
INDICAȚII DE CITARE:
Maria Cernat „Sărăcie și cauzalitate” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 10/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 