ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Maria Cernat

Ratare și socialism

Câteva reflecții despre situația femeilor în perioada socialistă

Una dintre cele mai răspândite convingeri postdecembriste este că absolut tot ce s-a întâmplat în perioada socialistă a fost fundamental rău, că am trăit o boală de care trebuie să ne tratăm. E drept, studii recente arată că o mare majoritate a românilor găsesc că erau lucruri pe care să le regrete în „epoca socialistă”. Dar acest regret este la rândul său stigmatizat. (Atitudini și Valori De Tip Progresist în România, 2022) Este fie pus pe seama tentației de a romanța perioada tinereții, fie pe seama unei vinovate nostalgii și fraternizări cu un regim considerat de lumea bună drept „criminal”. Ne-am ratat din pricina socialismului. Socialismul a fost o ratare, o dovadă ultimă că nu trebuie să mai încercăm niciodată nici măcar să ne gândim la alternative ale capitalismului. E o povară greu de dus. E greu de dus mai ales pentru cei care contrastează discursurile triumfaliste despre progresul democratic, despre valorile europene, despre securitate euroatlantică, despre pluralism și progresism, cu realități economice din ce în ce mai dure. România se află pe primele locuri la sărăcie (Eurostat, 2021). O bună parte a populației active a emigrat din pricini economice, oricât de mult ar încerca elitele noastre să ne convingă de contrariu. Totuși, ani de zile, greaua moștenire comunistă a fost explicația panaceu pentru toate ratările prezentului. E greu să porți la gât podoaba ratării decenii întregi. E greu să trăiești într-o lume în care ratarea e factorul determinant, e explicația pentru tot ceea ce ți se întâmplă rău. Te întrebi oare ce ar fi nevoie ca să trezească adepții ratării la realitatea de azi și să vadă hibele sistemului de azi fără să le caute în sistemul de ieri.

Dacă ar fi să restrângem aria preocupărilor noastre la situația femeilor lucrurile se complică și mai mult. Într-o carte în totală contradicție cu ceea ce s-a scris, Kristen Ghodsee, profesoară universitară și șefa departamentului de studii ruse și est europene de la universitatea Pennsylvania, demonstrează bazându-se pe studii sociologice și antropologice un fapt inedit: femeile au avut o viață intimă mai satisfăcătoare în regimurile socialiste. E drept, și aici vine acea parte care poate justifică purtarea podoabei ratării ce pe-o diademă de ghimpi, ea spune totodată că în România era cam cel mai rău din tot blocul socialist să fii femeie. Statul a naționalizat corpul femeii începând cu anul 1966 în România. Reproducerea a devenit obligație patriotică și peste 10.000 de femei au murit ca urmare a întreruperilor de sarcină nedorite. În primele zile ale Revoluției, acesta a fost primul decret abrogat. (Cernat, 2023, 21-24) Mihaela Miroiu și alte feministe descriu ororile îndurate sub acest regim pro-natalist. Culmea, state ca Polonia au văzut aceste practici revenind abia după căderea socialismului când influența bisericii catolice a făcut ca în 1993 avortul să fie interzis, urmând apoi reglementări din ce în ce mai draconice în așa fel încât astăzi, nici în cazul în care fătul prezintă malformații nu e acceptat avortul. (Stanisłavsky, 2023, 25) E foarte important să înțelegem că epoca socialistă nu a însemnat numai oroare natalistă. Pentru multe femei a însemnat un incredibil salt profesional. De pildă, despre colectivizare se scriu cărți în care se portretizează exclusiv partea negativă. Există prea puțin eforturi de a vedea ce a însemnat colectivizarea pentru femei. De pildă, un efect imediat a fost acela că multe familii și-au încurajat fetele să meargă în continuare la școală. Pământul fiindu-le luat, nu mai constituia mijlocul de subzistență. O întreagă generație de femei născute după colectivizare au avut astfel acces la educație. Mii de școli au fost deschise, mii de spitale. Lucrarea „România, un secol de istorie în date statistice” publicat în 2018 cu ocazia centenarului de Institutul Național de Statistică atestă aceste fapte. (Institutul National de Statistică, 2018) Analfabetismul, care afecta disproporționat populația rurală, a fost eradicat. Pentru prima generație de femei de la țară, colectivizarea a însemnat încă legarea de glie. Pentru fetele lor însă, a existat școala ca ascensor social. Școala care te putea ajuta să devii muncitoare, telefonistă, asistentă, funcționară, profesoară, doctoriță, zidăriță, electriciană. Suntem și azi pe primele locuri în Europa – fapt citat și de Kristen Ghodsee – la femeile prezente în științele exacte ca urmare a politicilor socialiste. (Ghodsee, 2018) A vedea în permanență ratarea, dezastrul și oroarea natalistă nu e deloc onest și nici măcar sănătos. A nu vedea că pentru concetățenele din alte state socialiste, perioada a fost chiar una de înflorire, este iar incomplet și incorect. Kristen Ghodsee se concentrează asupra unui studiu care a făcut furori printre conservatori. Este vorba despre economia sexualității. În studiul citat, autorii insistă asupra faptului că sexualitatea este o marfă pe care bărbații trebuie să o cumpere cu instrumente non-financiare în „relațiile onorabile”. (Ghodsee, 2018, 122) Revenim la vechea critică adusă familiei burgheze de Karl Marx și Friedrich Engels. Pe urmele lor, Ion și Gheorghe Nădejde aveau chiar să fie dați afară din învățământ pe vremea când ministru era Titu Maiorescu pentru că ei își permiseseră să definească familia burgheză ca „prostituțiune”. (Nădejde, 2019) Or, dacă este vorba despre o ființă total lipsită de mijloacele de a-și procura traiul zilnic prin muncă și una care poate face acest lucru, cum ar putea fi altfel? În capitalism și în societățile capitaliste bazate pe interzicerea dreptului femeii de a munci în afara gospodăriei aveam prostituate de lux care își etalau nurii pentru a contracta o căsătorie unde aveau să plătească prin sex traiul de zi cu zi și prostituate de stradă, cele care serveau contra cost clienții. În societățile capitaliste actuale bazate pe individualism și economie de piață, cele mai intime aspecte ale vieții noastre devin marfă și relațiile sunt contractuale. Fascinația publicului pentru articolele antropologilor, care doar ”observă” cum femeile și bărbații operează pe piața sexualității vin din faptul că nimeni nu chestionează tocmai această piață. Ei nu își pun problema că ceea ce vedem „obiectiv” este rezultatul unei anume organizări sociale. Într-o societate socialistă era firesc să vezi o profesoară măritată cu un maistru sau o doctoriță cu un electrician. Salariile și recompensele bănești sunt foarte importante, or, în lipsa unor compensații salariale echitabile care să plaseze marea masă a salariaților pe o plajă rezonabilă de venituri, e firesc să existe dezechilibre în privința preferințelor. Care preferințe sunt văzute ca „naturale”, deși sunt, așa cum spuneam, rezultatul unui anume tip de organizare socială. Cea în care totul e marfă, cum bine spunea odinioară Sofia Nădejde. (Nădejde, 2019, 292)

A fost vreodată altfel? Da, spune Kristen Ghodsee. Nu e cazul să purtăm socialismul ca diademă de spini ai ratării absolute și fără de speranță pentru tot restul vieții. În Germania de Est, de pildă, guvernele de după război și-au făcut un țel din a dovedi superioritatea sistemului acordând plată egală la muncă egală, acces la educație, creșe și grădinițe gratuite, creșe în universități pentru studentele care doreau să devină mame, dreptul la avort, dreptul de a divorța ușor, sprijin pentru mamele singure. Adică exact ceea ce crede Mary Harrington că va distruge familia – pentru că femeia va primi sprijin de la stat n-o să-i mai pese de bărbați și aceștia o să-și ia tălpășița fericiți că au scăpat de responsabilitate. (Harrington, 2023). Dar, din nou, acest lucru nu doar că nu s-a întâmplat, însă, așa cum arată Ghodsee, bărbații s-au văzut nevoiți să acorde mai multă atenție relațiilor și dorințelor femeilor știind că puteau fi ușor excluși din viața lor. Relațiile de dependență în cupluri ce au revenit în forță  în țările socialiste odată cu reinstaurarea capitalismului au fost rezultatul firesc al privatizărilor, distrugerii beneficiilor sociale, închiderii creșelor și grădinițelor, lucruri care au readus femeile la cratiță și le-au reîncarcerat în spațiul domestic. Socializarea creșterii copiilor a fost una dintre cele mai revoluționare idei pe care Alexandra Kollontai, ministră în guvernul lui Lenin, a încercat să o implementeze. (Kollontai, 2014) Din nefericire, venirea la putere a lui Stalin a însemnat și marginalizarea lui Kollontai și revenirea la perspective conservatoare asupra rolului femeilor. În plus, inclusiv avortul a fost interzis până la moartea lui Stalin în 1953. (Porter, 2014) Însă ideea cantinelor, a creșelor, a grădinițelor și în general a sprijinirii femeilor în creșterea copiilor au fost idei socialiste. Dacă femeile de azi se bucură de ele este pentru că socialistele de ieri s-au luptat să le facă să devină realitate. Ideea că femeia este o sclavă domestică în societatea capitalistă îi aparține lui Friedrich Engels. (Engels, 1884) Critica tradițiilor subjugării domestice a femeii are în Marx și Engels importanți susținători. Nu începe cu ei, Charles Fourier fiind unul dintre precursorii importanți, dar cu siguranță ei articulează una dintre cele mai elaborate critici ale oprimării femeii în societatea capitalistă. Proprietatea privată și dorința de a fi siguri că transmit propriilor fii această proprietate a însemnat controlul sexualității femeilor. Gerda Lerner consideră că mai întâi au fost femeile subjugate și apoi s-a ajuns la proprietatea privată însă cele două sunt legate în ambele perspective.

Pentru a doua generație născută după război, meritele societăților socialiste au fost indiscutabile. O mai bună viață intimă, excepție România și Albania, scăderea dependenței față de familie, pătrunderea în cariere până atunci interzise femeilor.

E foarte interesant că asistăm la o modificare totală a atitudinilor față de prostituție. Ghodsee citează un studiu în care tinerilor de la universitate din Ungaria li s-au prezentat diverse scenarii de viață și au fost rugați să le ierarhizeze. Primul scenariu prezenta o virgină care aștepta căsătoria pentru a avea relații intime, al doilea o femeie „semi-virgină” care ieșea cu bărbați, dar nu se culca cu ei, al treilea în care o mamă singură este părăsită de partenerul ei după ce află că este însărcinată, al patrulea în care este vorba despre o prostituată, al cincilea în care vedem  un bărbat afemeiat care urmărea doar legăturile pasagere, al șaselea,  care privea viața unui bărbat homosexual, al șaptelea care descria un bărbat care se autosatisfăcea ca metodă de a supraviețui instinctelor și, în fine, al optulea scenariu care descria viața unui cuplu care se îndrăgostește și are relații intime înainte de căsătorie. Dintre scenariile prezentate, scenariul prostituției a fost respins de vasta majoritate. Interesant este că peste 70% dintre bărbați au respins acel scenariu pe motiv că țara lor le oferă femeilor suficiente mijloace să își câștige existența, prin urmare, nu ar avea de ce să facă asta. E foarte interesant că scenariul preferat de tinerii socialiști unguri privea cuplul de tineri care se îndrăgostesc și au relații înainte de căsătorie. E foarte interesant și motivul pentru care scenariul prostituției e respins – se consideră că femeile au acces la mijloace de a-și câștiga existența.

”Cu adevărat fascinante, în ceea ce privește teoria economiei sexuale, sunt motivele invocate pentru decisiva dezaprobare a personajului reprezentat de prostituată. Respondenții au considerat că prostituata nu avea motive legitime pentru a-și vinde afecțiunea, deoarece statul socialist îi satisface nevoile de bază. De asemenea, aceștia se temeau că „sexul fără emoții” ar fi fost rău pentru dezvoltarea ei personală. Este interesant faptul că studenții de sex masculin și feminin au fost mai empatici față de bărbatul homosexual, iar studenții de sex feminin au clasat chiar „afemeiatul” sub bărbatul homosexual, ceea ce sugerează că dezgustul lor față de promiscuitate (atât pentru bărbați, cât și pentru femei) era mai mare decât cea pe care o simțeau la începutul anilor 1970 față de homosexuali. Sexualitatea socialistă în Ungaria (cel puțin în rândul acestui grup de

bărbați și femei cu vârste cuprinse între optsprezece și douăzeci și patru de ani) a idealizat relația de iubire bazate pe afecțiune reciprocă, așa cum Kollontai sugera că ei ar fi urmat să o facă odată ce stimulentele de piață pentru „vânzarea de mângâieri” ar fi fost depășite.” (Ghodsee, 2018, 119)

Kristen Ghodsee nu face referire la procentul de femei prostituate din perioada socialistă însă, din nefericire am asistat la momentul în care, odată cu anii 90 am asistat la o explozie a fenomenului pe fondul distrugerii economiei, a privatizărilor pripite, a distrugerii păturii de siguranță socială. Prostituția, căsătoria ca sursă de venit – Ghodsee citează cazul unor tinere din Rusia care plăteau bani buni ca să afle cum să agațe bărbați cu bani care să le devină sponsori – toate tarele societăților capitaliste au revenit cu o uluitoare violență după 1990. Pentru Mihaela Miroiu scăparea de socialism a însemnat o binecuvântare. Pentru milioane de femei a însemnat închiderea fabricii, închiderea cantinei, tăierea sprijinului social și aruncarea lor în mizerie. Și pentru ele încă nu s-a inventat nici feminismul care să le recupereze istoriile. Ar suna, din nefericire, la fel de odios ca poveștile Mihaelei Miroiu despre socialismul natalist românesc, dacă nu mai sinistru. România e azi pe locul unu în Europa la femei și copii traficați pentru exploatare sexuală. De la țara cunoscută pentru  mari procente de femei în științele exacte (Science and Technology Workforce Eurostat, 2023), am ajuns țara care dă cele mai multe femei și fete în Europa  rețelelor de trafic de persoane, precum și industriei de videochat. Și soluția chiar nu este să îmbrăcăm prostituția în sclipici, să cosmetizăm videochatul și să le glorificăm inconștient ca profesii de îmbrățișat – mai ales dacă știm clar că noi nu le-am face și nici nu ne-am îndemna copiii să urmeze această cale. În plus, am contribui la promovarea lor prin prisma unui procent infim care a reușit să avanseze financiar în detrimentul marii mase care sfârșesc în condiții dramatice fizic, psihic și financiar.  Soluția ar fi să judecăm la rece, să vedem ce a fost bine și ce a fost oroare în ceea ce femeile au trăit  înainte și dar și după 1989.

Cartea scrisă de Kristen Ghodsee este un util ghid în acest sens. Pentru că, în ciuda a ceea ce feministele reacționare ca Mary Harrington ar putea crede, faptul că statul preia din responsabilitatea protejării copiilor prin creșe, grădinițe, școli, spitale și cantine, nu-i pune pe bărbații filistini și iresponsabili pe fugă. Din contră. Le oferă femeilor putere și o altă forță de negociere și îi face pe bărbați mult mai atenți la nevoile partenerelor lor. Schimbarea condițiilor materiale de trai este cheia către schimbarea relațiilor de putere din cuplu. Conservatorii americani știu foarte bine asta. Susținând că accesul la sex foarte facil în societatea americană garantat de dreptul femeilor de a vota și de a munci în afara gospodăriei distruge o întreagă generație de bărbați care locuiesc chiar și la 30 de ani cu părinții. Ei nu stau acolo din pricina economiei, ci din pricină că pot obține acces facil la corpul femeilor independente care sunt eliberate să se angajeze la rândul lor în aventuri sexuale. Asta îi face pe bărbați să fie blazați și să nu mai aibă niciun apetit pentru a ieși din casă. În concepția conservatoare descrisă de Ghodsee bărbații sunt motivați în principal de accesul la corpul femeilor. Se pare că e și singura și cea mai puternică motivație care i-ar face să abandoneze stilul pasiv sedentar. Soluția ar fi ca femeilor să li se ia dreptul de vot, să li se ia dreptul de a munci în afara gospodăriei pentru ca bărbații să fie salvați de la blazare. Doar când femeile vor fi readuse la statutul de sclav domestic vor lăsa bărbații din mâini dispozitivele cu care se joacă pe calculator pentru a cuceri prin cumpărare femeile ținute în casă ca marfă prețioasă de părinți.  Nu e nicio glumă aici. Așa gândesc mulți conservatori americani și nu numai. Chiar fețe alese ale academiei românești, iau, cum spuneam, o emanație a unei societăți capitaliste și o prezintă ca „dat natural”. În loc să schimbe societatea, articolele acestea „luminate” sunt folosite pentru a reîncarcera femeile.

Cele două capitole dedicate sexualității privesc pe de o parte economia sexului în societățile capitaliste și, pe de alta, schimbarea dramatică a sexualității în sens pozitiv ce a avut loc în țările socialiste – excepție România și Albania. Ce e interesant de observat este că economia sexului ca marfă este văzută și prezentată de autori mult citați ca „dat natural”, ea nu este legată de comercializarea vieții în cele mai mici aspecte așa cum se manifestă ea în societățile de consum capitaliste. (Baumeister & Vohs, 2012). E proiectată această comercializare a sexualității ca „natură a oamenilor”, dat imuabil și destin implacabil. În acest context autoarea își permite să facă referire la un personaj interesant, prietenul ei Ken. Bărbat american de succes, el ajunge să tranzacționeze acțiuni pe Wall Street acolo unde îl găsesc, din nefericire și atacurile teroriste din 2001 care îi curmă viața. Până la acest tragic eveniment, Ken este bărbatul tipic care se simte amenințat și plictisit de o femeie cu bani inteligentă. Apoi, spre marea lui surprindere, este păcălit exemplar de o femeie care se căsătorise cu el din pur interes. În jurul vârstei mijlocii îl lovește fără milă un adevăr: dacă dorește să fie sigur că femeile din viața lui îl doresc pentru ceea ce este și nu pentru bani, trebuie să se asigure că ele sunt stabile financiar! Iată o pildă valoroasă la care ajunge după ce viața îi servește o foarte amară lecție. Vede cu ochii lui un mariaj al unui amic cu o femeie atrăgătoare cu o carieră de succes și rămâne uimit – atunci are loc revelația privind dragostea care are o probabilitate mult mai mare să fie sinceră între… egali. Adică între oameni liberi și independenți.

Al doilea capitol despre sexualitate citează numeroase studii, statistici și interviuri care indică o creștere indiscutabilă a calității vieții intime a femeilor socialiste. Studiile sunt cu atât mai interesante în Germania de Est, unde, cum spuneam, statul făcea tot ce-i stătea în putință să își arate superioritatea în privința sprijinului femeilor. Pentru a doua generație de femei germane socialiste satisfacția în relația de cuplu crește simțitor în raport cu cea a concetățenelor din Germania de vest. Firește, autoarea insistă asupra faptului că aceste raportări sunt subiective. Însă procentele diferă substanțial și indică, așa cum spuneam, faptul că o mai mare independență asigurată de stat nici vorbă să-i pună pe bărbați pe fugă și nici să-i gonească în subsolul părinților. Din contră, pare că i-a motivat să își îmbunătățească raportarea la concetățenele lor socialiste. Din nou – pe tot parcursul cărții și recenziei trebuie să avem în vedere că România și Albania au fost excepții de la această regulă. Tovarășii din celelalte state pare că s-au distrat infinit mai bine beneficiind de sprijinul unui stat care își propunea să protejeze legal dar și economic femeile. Sigur că au existat critici ale acestei idei, punând distracția intimă pe seama dorinței de a fugi de autoritarismul din viața publică. Însă faptul că procente însemnate de femei s-au declarat satisfăcute de partenerii lor în raport cu concetățenele vestice indică în mod clar o diferență în ceea ce societatea le oferea ca femei. Stabilitatea serviciului, accesul la creșe și grădinițe gratis, accesul gratuit la servicii medicale par a fi afrodisiace foarte puternice complet neglijate de societățile vestice. Pentru o feministă reacționară ca Marry Harrington izolată de maternitate la domiciliu e aproape imposibil de imaginat o asemenea organizare stabilă și previzibilă. De aceea se și manifestă împotriva oricărui sprijin al familiei din partea statului, dorind în schimb bărbați implicați în viața domestică. Or, așa ceva este aproape imposibil când nimic din celelalte câștiguri – serviciu stabil și previzibil, ore de lucru fixe, drept la concediu de odihnă și concediu de maternitate, creșe, grădinițe, școli, spitale gratuite – nu e garantat.  

Kristen Ghodsee este destul de realistă în privința portretizării vieții femeilor socialiste. Ea citează cu destulă acuratețe din compatriotul nostru Costi Rogozanu care vorbește despre practica odioasă de a nara mereu povești de groază despre Stalin pentru a șterge absolut orice element pozitiv din epoca socialistă.. (Ghodsee, 2018, 22). Ea citează și din feministe din țara vecină, Bulgaria. Cu acest prilej aduce în discuție faptul că femeile socialiste erau încurajate să aibă funcții de conducere, dar nu să poarte ciorapi de mătase sau să se parfumeze. Lipsa produselor de igienă și a celor necesare îngrijirii era, fără îndoială, ceva umilitor pentru femeile care erau promovate profesional în țările lor, dar tânjeau după acest minim confort. Faptul că nu aveau acces la el era resimțit puternic ca o frustrare. Imagini cu femei în Consiliul de Securitate al Onu sau cu femei astronaut din URSS făceau înconjurul lumii. Se vorbea mai puțin despre faptul că țineam pe vremea socialismului săpunurile Fa între haine ca acestea să se impregneze de mirosul miraculosului produs. Socialismul construia uzine și punea oameni în cosmos, dar nu asigura banalele tampoane pentru femei! Totala lipsă de considerație pentru confortul de acest tip este un factor care i-a grăbit sfârșitul. Cultura de consum a exercitat o fascinație de netăgăduit și socialiștii au fost gata să-și vândă stabilitatea profesională, bruma de echitate, accesul la creșe și grădinițe pe blugii și sucurile acidulate oferite, aproape ca oglinjoarele în schimbul aurului, populațiilor tribale. 

Kristen Ghodsee citează o zicală la modă în socialism. „Tot ceea ce ne-au spus despre socialism au fost minciuni. Tot ceea ce ne-au spus despre capitalism au fost adevăruri”. (Ghodsee, 2018, 142).Reinstaurarea capitalismului în societățile socialiste a fost însoțit de o degradare fără precedent a statutului femeii care în afară de dreptul la avort a avut doar de pierdut. Legislația, oricât de progresistă ar fi, nu poate aduce înapoi imensele pierderi materiale – fabrici unde milioane de femei lucrau închise peste noapte, disponibilizări în masă, șomaj, austeritate, sărăcie, mizerie. Faptul că o pătură de privilegiate pot azi contempla evoluția și situația femeilor nu ar trebui să le împiedice să se aplece cu mai multă atenție asupra acestor fenomene care au afectat disproporționat femeile. Revenirea discuțiilor legate de familia tradițională are o filiație religios-americană. În România americanii erau aceste figuri providențiale mereu așteptate să vină să ne ajute să progresăm. Articolul Lilianei Popescu ne arată cum ei au venit uneori si cu practici religioase rigide și învechite ce au prins terenul fertil într-o clasă politică ce practica anticomunismul ca religie. (Popescu, 2020) Dar totalitarismul nativist nu a fost suficient condamnat și înfierat de rapoartele și denunțurile comunismului. Există în continuare insuficiente studii despre ce anume a însemnat socialismul pentru femei. O teză de doctorat în franceză susținută la Bordeaux și bazată pe patruzeci de interviuri cu femei care au trecut prin experiența unui avort clandestin de Lorena Anton din care avem accesibil gratuit o variantă prescurtată într-un articol (Anton, 2014), un Jurnal al Decretului, filmul reputatului Florin Iepan, un proiect european care colectează aceste mărturii. Ar fi fost necesare mult mai multe investiții sistematice menite să detalieze atât părțile pozitive cât și teribila oroare pronatalistă a ceaușismului. Altfel, trăim să ne cunoaștem prin studiile întreprinse de universitatea din Pennsylvania și din revistele de specialitate din SUA și Franța. Mai rău, ajungem să credem că singura cunoaștere validă e produsă la universități din vest.

Dar, ca să ajungem să avem suficientă încredere în propriile capacități de analiză și autoreflecție, un pas necesar ar fi abandonarea, printre altele, a ideii că tot ceea ce am trăit noi în socialism a fost rău, că nu am fost în stare de nimic, că am copiat totul, că suntem nedezvoltați, tâmpiți, corupți, incapabili sau, dimpotrivă, daci liberi excepționali și măreți.

Povestea pozitivă a socialismului pentru femei înainte de ‘89 încă așteaptă să fie spusă. Povestea dezastrelor îndurate de femeile pentru care ‘89 a însemnat plonjarea în mizerie încă așteaptă să fie spusă. Și cartea lui Kristen Ghodsee trebuie să ne ambiționeze să ne „luăm povestea înapoi” și încrederea că putem noi înșine să ne cunoaștem și să producem cunoaștere despre ceea ce ni s-a întâmplat.

Referințe

Anton, L. (2014). ”On ne parlera jamais”… Interroger la mémoire de l’avortement en Roumanie communiste. Ethnologie Française, 44(3).

Atitudini și valori de tip progresist în România. (2022, May 6). Bibliothek der Friedrich-Ebert-Stiftung. Retrieved December 3, 2023, from https://library.fes.de/pdf-files/bueros/bukarest/19247.pdf

Baumeister, R., & Vohs, K. (2012, October 18). Sexual Economics, Culture, Men, and Modern Sexual Trends. Carlson School of Management. Retrieved December 3, 2023, from https://carlsonschool.umn.edu/sites/carlsonschool.umn.edu/files/2019-04/baumeister_vohs_society_2012_0.pdf

Cernat, M. (2023). The Political Economy of Abortion. The Case of Romania. In Building European Public Opinion (pp. 21-24). Roberto Morea, Alessia Gasparini eds. https://transform-italia.it/wp-content/uploads/2023/07/Transform-ENOP-x-stampa.pdf

Engels, F. (1884). Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului. Friedrich Engels (1884): Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului. Retrieved December 3, 2023, from https://www.marxists.org/romana/m-e/1884/orig/index.htm

Eurostat. (2021, June 10). Statistici privind sărăcia veniturilor – Statistics Explained. Retrieved December 3, 2023, from https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Income_poverty_statistics/ro&oldid=526266

Ghodsee, K. R. (2018). Why Women Have Better Sex Under Socialism: And Other Arguments for Economic Independence. PublicAffairs.

Harrington, M. (2023). Feminism Against Progress. Regnery Publishing.

Institutul National de Statistică. (2018). România, un secol de istorie în date statistice. Ro.Centenar. Retrieved 11 12, 2023, from https://insse.ro/cms/files/evenimente/RoCentenar/ROCentenar.pdf

Kollontai, A. (2014). The Social Basis of the Woman Question. Anarcho-Communist Institute of the USA.

Nădejde, S. (2019). Despre creierul femeii şi alţi demoni: antologia textelor publicistice (M. Cernat & A. Mocanu, Eds.). Editura Paralela 45.

Popescu, L. (2020, June 20). Grupul de rugăciune din Parlamentul României | adevarul.ro. Adevarul.ro. Retrieved December 3, 2023, from https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/grupul-de-rugaciune-din-parlamentul-romaniei-2030367.html

Porter, C. (2014). Alexandra Kollontai: A Biography. Haymarket Books.

Science and technology workforce: women in majority – Products Eurostat News – Eurostat. (2023, June 2). European Commission. Retrieved December 3, 2023, from https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/w/ddn-20230602-1

Stanisłavsky, B. (2023). Poland: A Quarter-Century of Abortion Ban – from Bad to Worse. In Building a European Public Opinion (pp. 25-30). Roberto Morea, Alessia Gasparini, ed. https://transform-italia.it/wp-content/uploads/2023/07/Transform-ENOP-x-stampa.pdf

INDICAȚII DE CITARE:

Maria Cernat „Ratare și socialism” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2023

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.